Am stat putin, mult prea putin pentru gustul meu. Dar au fost 3 zile pline, atat de pline ca nu imi ieseau mie calculele acum: cat sa fi stat? 5 zile? 6? Vorba lui pisicka, daca mai stateam o zi, am fi zis ca e o saptamana.
Am nimerit in Eforie, la invitatia unei prietene. Evident ca primul gand a fost ca merg la mare intr-un oras de batranei, eventual si copilasi, combinatie fatala pentru mine. M-am resemnat cu gandul ca o sa stau linistita la plaja, sa ma bronzez, cu castile in urechi. Zen. Asta ca sa ajung acolo si sa gasesc o plaja aproape goala, curata, o apa incredibil de calda si lipsita de meduze. Si colac peste pupaza, seara, cand am vrut sa vedem si noi centrul orasului, trecand pe stradutele inguste pe care ne-am si ratacit, mi-am dat seama ca seamana cu ceva toata asta. Ei bine, seamana cam 80% (ceea ce e oricum enorm) cu un orasel de la mare din Italia, al carui nume l-am uitat, in care am fost eu acu’ vreo 4-5 ani. De unde si reactualizarea amintirilor ceva mai greoaie. Era incredibil… Singura diferenta erau gropile si faptul ca mai erau, din loc in loc, ceva case nearanjate. In rest… Avea un aer de mic orasel la Mediterana. Ceea ce e destul de promitator pentru o statiune plictisitoare de la Marea Neagra.
A doua zi a stat sub semnul distrugerii pentru mine. Nici nu mai stiu ordinea. Cert e ca am reusit sa scap o lingura de dulceata de afine pe bluza mea verde menta. Afinele pateaza. Rau. Dupa care, ajunsa in camera, am calcat delicat pe geanta de plaja, apoi am auzit inevitabilul zgomot al unui obiect care se sparge. Calcasem pe ochelarii mei cu rame verzi. Ca tot vorbeam de verde, am reusit sa imi rup si rochia verde. Si daca nu eram suficient de prost dispusa pana acum, am plecat la plaja, am dat sa intru in apa, am vazut cu ochii mei de vulturoaica 4 meduze si am iesit zburand din apa. Norocul meu ca nu eram singura cu fobie de meduze, cealalta persoana fiind si cea care avea masina cu care venisem. Da, persoana aia punctuala si matinala si tot. Asa ca am mers la Neptun, unde am fost mintita pe fata, exact cum se intampla cand eram copil, ca nu sunt meduze in apa, desi erau. Macar aici erau mai putine si nici nu le vedeam, ceea ce a scazut considerabil riscul de a iesi intr-un suflet din apa, urland. Si pentru ca tot mi-am amintit de copilarie, de aici mi-am luat un colac. Imi doream de trei ani sa imi iau unul, sa ma balacesc cu el. Ramasite din copilarie… Si am gasit unul perfect, alb cu verde, de care sunt foarte mandra.
Pe seara, pentru ca Eforie era in moarte clinica din punctul asta de vedere, am mers in Vama. Treaba a fost ca am mers in Vama cu oameni care n-au mai trecut de vreo 2-3 ani pe acolo, adica fix timpul in care Vama s-a schimbat incredibil de mult. nu de alta, dar si eu, pana anul asta, fusesem acum trei ani si am avut un mare soc cand am vazut strada principala asfaltata, hoteluri, La Canapele cu 2 etaje, noul Expirat si nici una din tarabele cu cercei handmade de care imi aminteam. Cam asta a fost si reactia lor, asa ca seara a fost una nostalgica, mai o amintire, mai un oftat… Cateva beri, niste tequila, dansat pe plaja, in Stuf, si apoi un drum in tacere spre casa.
In ultima zi, ne-am facut bagajele si am decis sa facem un detour la Corbu, in drum spre casa. Acolo m-am umflat cu scoici, m-am jucat cu un catelus cafeniu cu ochii albastri si am facut baie intr-o mare calda, curata, in care mergeai o groaza pana sa iti ajunga apa la piept. Plaja nu era pustie, cum ma asteptam. Erau vreo 10 corturi, tot cam atatea masini si cativa oameni pe plaja. Erau scoici peste tot, asa ca m-am apucat sa culeg, tot o farama de copilarie. La sfarsit, a fost un apus rosu, semnul ca trebuie sa plecam. Si cum nu ne-am grabit, pe drum am trecut prin palcuri de tantari, care mai ca nu ne-au mancat de vii. Ne-am zbatut pana la masina, dupa care am pornit-o spre casa, cu ochii dupa stele cazatoare.
Catelandrul din Corbu - cel mai dragut caine vazut vreodata
Plaja de la Corbu (sper sa nu se supere oamenii aia ca apar in poza)
