S-au intalnit, intr-o seara oarecare de vara, 5 oameni la dieta sau la incercari de dieta. Au iesit frumos in centrul vechi, si-au comandat o salata si o apa plata, dupa cum era de asteptat, si au inceput sa discute despre tips&tricks in dieting. Dupa care cineva a intors discutia intr-un mod cu totul neasteptat si au urmat 30 de minute in care s-a vorbit doar despre ce si-ar dori sa manance. Oh, si cate s-au spus… Dulciuri, nedulciuri, MC, KFC, chinese, all you can eat, mancaruri de la noi (la noi de ce nu exista all you can eat?), de pe la altii, ce au gatit, ce n-au gatit. Tot ce nu isi permiteau sa manance in viata de zi cu zi a fost verbalizat si metaforizat si descris amanuntit.
Si cand discutia era in toi, cineva a plecat pana in locul ala unde se reveleaza chestii oamenilor. Cand s-a intors, ne-a impartasit ce i se revelase – hai sa strangem toti bani, sa mergem intr-un non stop si sa ne luam tot ce ne dorim in clipa asta. Ochii celor de la masa s-au facut cat farfuriile si parca ghiceai in spatele lor forme de ambalaje si fel de fel de dulciuri. Zis si facut, au cerut nota intr-un suflet si au plecat la cel mai apropiat magazin, unde au umplut o punga de dulciuri la care s-a anexat o apa plata ca sa nu isi piarda complet respectul de sine si au poposit pe treptele muzeului. Au respirat profund, privind bogatiile. Dupa care s-au aruncat asupra dulciurilor ca vulturii. Au urmat 10 minute linistite, intrerupte din cand in cand de cate o molfaiala delicata, de cate un fosnit suav de ambalaj sau de cate o mantra plina de speranta (nimic din ce mancam nu se depune). La final, cu totii erau fericiti, priveau in gol, zambind. Cand au reusit sa articuleze cuvinte din nou, au planuit ca acest ritual sa devina unul terapeutic pentru ei si sa-l repete din cand in cand.
Apoi, la final, omuletul mic din ei, cel responsabil cu dieta, a adus o urma de vinovatie pe fetele lor multumite. Asa ca s-au aruncat iar, de data asta asupra ambalajelor goale, sa vada continutul caloric… S-au facut calcule disperate, s-au aruncat priviri si apoi s-a ajuns la un total. 3500. In 5 persoane. Deci vreo 700 de fiecare. Si atunci, amintindu-si ca in ziua respectiva mancasera doar o salata sau doar un amarat de piept de pui la gratar, au redevenit fericiti.
) sa mearga la plimbare. Surprinzator, nu a fost asa de greu cum ma asteptam. Asa ca ne-am plimbat noaptea pe bulevardul meu, pana in parc. Nu mi-am mai golit mintea, ca de obicei, nu m-am gandit la ale mele, cum se intampla alteori. Am fost atenta la ei, am ras cu ei, ne-am strambat in poze. Nu stiu, cred ca e o perioada in viata tuturor, dar oamenii astia, de la o vreme incoace, au o chestie pentru inventat cuvinte. Take douche cake, for example (by Praji). Funny, nevertheless.
