Discutii in oras

Printre lucrurile care s-au nimerit in jurul meu in ultima vreme se numara nebunii. Aia care vorbesc (aparent) de unii singuri, care lovesc diverse obiecte din jur si asa mai departe. Toata lumea ii stie, cei mai multi fug din calea lor cat mai repede. Altii, mai blanzi, ii ignora. Eu vorbesc cu ei. Cel mai amuzant mi se pare ca unii chiar spun chestii dragute. E foarte adevarat ca mi s-a intamplat sa fiu jignita de altii, dar in cazul meu (si stiu ca e un caz anormal si fericit), dupa o privire mai dura, si-au corectat atitudinea exact ca un copil de 5 ani.

Un nebun simpatic a fost cel din tramvai. Era foarte galagios pe peron si am vazut cum toata lumea spera sa nu astepte tramvaiul. Ca mno, ce sa faca nebunul in tramvai? Unde sa se duca? Eh, nebunul nostru, pe langa faptul ca era nebun, mai era si alcoolizat – combinatie de pomina. Si se urca fix la usa la care stateam eu, spre disperarea tuturor. Dupa care incepe sa se lupte cu usa, care aparent il agresase. Am stat in jur de 30 sec in statie ca sa ii demonstreze ceva usii. Dupa ce am pornit, a inceput discutia cu geamul. Geamul asta nu intelegea o chestie, nu stiu exact ce, dar il exaspera pe nebunul nostru, care incerca totusi sa isi pastreze calmul in timp ce ii explica. La urmatoarea statie, s-a oprit si s-a ocupat de babuta care vroia sa urce in tramvai. Se tinea de bara de la usa, astfel incat usa sa se inchida automat inainte sa se deschida complet. Babuta n-a avut nici o sansa, dar a inceput sa se lupte cu usa, spre amuzamentul nebunului (si al meu). Acum nebunul chicotea si discuta cu ceva intre bara si geam, n-am inteles eu prea bine. La urmatoarea statie, unde trebuia sa cobor, trebuia sa deschid si usa. Cum butonul era in partea nebunului, spre disperarea publicului si chiar spre disperarea lui, am vorbit cu el. Nu cred ca se astepta sa il bage in seama, pentru ca atunci cand l-am rugat sa imi deschida usa, a sarit intr-o parte, cum fac oamenii speriati. Era clara o urma de ghidusie in gestul asta, asa ca m-a facut sa zambesc. In orice caz, mi-a deschis, desi recunosc faptul ca ma asteptam la o reactie ca la intamplarea cu babuta si ma pregatisem sufleteste sa merg inca o statie, pana oi reusi sa deschid usa.

Caz patologic, intr-adevar, dar cred ca omul care era inainte era foarte amuzant. E interesant cum unele lucruri raman si dupa.

Anunțuri

Posted on Decembrie 21, 2009, in Zile bune si nebune and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: