Change in the air

It actually feels like the good wave is here. The fun is fun again, not some period of time in which I have to fake smile so that everyone believes I’m ok.

Multumim, FCRP, pentru partyul organizat, unde ne-am strans aproape jumatate din sectia de psiho si unde am dansat ca nebunii ore intregi si am dat si din cap si am facut poze si am baut si am ras si am facut rost de tigari moca.

Regretele ar fi ca am consumat un singur metru de tequila, ceea ce e usor dezamagitor. Ca rochia mea scurta si neagra se ridica, ceea ce nu am aflat decat foarte tarziu, dupa ce majoritatea colegilor aflasera deja. Asa ca as putea spune ca multi dintre colegii mei m-au cunoscut foarte bine, in detaliu chiar… Dar fain la toata chestia asta e ca nu conteaza, nimeni nu si-a mai amintit a doua zi altceva decat ca ne-am distrat. Si stiti ce e mai tare decat asta? Faptul ca vrem sa iesim in continuare. Cat mai multi.

Pe mine ma surprinde asta si mi se pare o chestie noua pentru ca n-am avut parte de asa ceva in liceu. Eu n-am avut liceu ca altii, sa povestesc nepotilor de nazbatiile din perioada aia cica „de aur”. Noi n-am iesit nicaieri juma de clasa, n-am fost atat de entuziasmati sa ne distram impreuna, n-am baut cu mai mult de 10 colegi… Hell, noi nici nu ne vorbeam! La noi era penitenciar ziua si seara manastire. Toti acasa, in liniste. Ah, si se pare ca blestemele mele au ajuns liceul… Acum nu mai e colegiu national, e liceu teoretic. Si apoi mi-am dat seama ca blestemele mele n-au fost deloc gandite. Adica peste ani si ani, cand m-o intreba cineva ce liceu am terminat si o sa le spun ca Eminescu, reactia o sa fie ceva de genu’: aaa, liceu’ ala teoretic, nasol (asta daca o sa mai fie liceu teoretic si nu ajunge scoala agrara)… Bai, pe vremea mea era colegiu, da!?

Si acum ma uit pe fereastra. Stiti, cred ca nu mai vreau perdele sau ceva de genu’. N-are rost. Sunt dependenta de cer, de cum arata ramurile copacului din curte, proiectate pe un cer cat mai senin, de zidul de caramida din fata. Si ieri de dimineata am avut o surpriza. Stiti cum e cand va treziti asa brusc si nu stiti de ce si nu stiti ce aveti pe fata si va ia cateva secunde bune inainte sa va dati seama ca este o minunata raza de soare? Sa tot ai dimineti de-astea, dupa iarna care a fost…

Mi se pare ciudat, dar speram sa ma schimb ca sa ma regasesc. Sau speram doar sa ma recompun intr-o persoana noua de care sa imi placa si in pielea careia imi place sa fiu. Ca, vorba aia, daca nu-ti place tie de tine, cum sa-i placa altcuiva? Ei, uite ca de data asta s-a intamplat invers. Eu nu ma suport, dar altii da. Fix asa, broken, antisocial, with my green hair and weird stuff. Si mno, presupun ca nu poti sa scapi de tot trecutul. Il cari dupa tine, indiferent cate noi inceputuri ai avea. Situatia se schimba cand il accepti, cand inveti din el. Finaluri, inceputuri, schimbari, astea au loc mereu. Si din ele trebuie sa iei ce e mai bun, sa-ti pui un zambet cat mai sincer si sa o iei la pas in bataia noilor raze de soare.

As a new line, when life gives you lemons, go find some tequila.