La bloc

Urcam treptele in blocul in care am copilarit. Un bloc de 4 etaje, intr-o zona linistita de la iesirea din Bucuresti spre Alexandria. In curtea interioara sunt tei, iar cand eram mica, aveau crengile atat de lungi, incat ajungeau pana la balcon, miroseau in toata casa si eu culegeam impreuna cu bunica flori de tei pentru ceaiul copilariei mele.

In acelasi timp in care eu urcam, cobora o don’soara blonda, aranjata, chinuindu-se sa nu-si rupa gleznele anorexice pe tocurile de 11. Ma gandeam ca am avut o vecina blonda in copilarie si m-am intrebat daca ea e cea de care imi aminteam si daca a ajuns o pitzipoanca random, ahtiata dupa atentie, bani, fara pic de respect pentru propria persoana. A trecut afectata pe langa noi, deranjata de faptul ca nu mai avea toata scara la dispozitie pentru a se manifesta liber.

E drept ca nici cand eram mici nu ne jucam impreuna, dar nu m-am gandit la o continuare a povestii in acest fel. Cu totii ne imaginam ca o sa ajungem doctori, pompieri, astronauti si e foarte adevarat ca ea nu participa la discutiile astea. Din cat am tras eu cu urechea, asa subtil, tot ce auzeam iesindu-i pe gura era o forma incipienta a barfei sau nenumarate laude la adresa ei… Sau injuraturi. N-avea nici o privire care sa inspire inteligenta, dar avea un aer de superioritate si mai era si elastica, pe deasupra.

Diferentele dintre noi erau clare si imi amintesc ca aveam inca de pe atunci un orgoliu cat casa, in special datorat faptului ca stiam mai multe decat toti ceilalti si ma ducea capul la mai multe decat simplele injuraturi si povesti despre ce aveau ceilalti in casa. Culmea, impartim acelasi nume, pe care eu nu l-am folosit niciodata, am crescut impreuna si am fost atat de diferite de la inceput pana la sfarsit. 

Eu am plecat din casa bunicilor cand am inceput scoala; m-am dus in centru, la ai mei. Se pare ca ea a ramas. Au trecut 15 ani de atunci si probabil in clipa in care am trecut una pe langa alta, amandoua am avut aceleasi ganduri cu iz de superioritate. A fost un simplu moment, o privire, exact ca in copilarie, cand ne certam pe aceeasi jucarie si fiecare vroia sa isi dovedeasca dominanta. Atata doar ca, de data asta, jucaria insemna un pic mai mult.

Anunțuri

Posted on Noiembrie 21, 2010, in Zile bune si nebune. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: