Santuri

Bucurestiul are atatea lucruri, atatea privelisti, atata istorie, atatia oameni, atatea activitati si evenimente. Ei, si pe langa toate astea, mai are si o groaza de santuri.

Mare parte din oras arata, in continuare, ca dupa bombardamente. Case in ruina, ramasite de la cutremuru’ de acu’ o mie de ani si tot asa, cladiri gata-gata sa se prabuseasca, strazi distruse, ulite. Si sunt case vechi, frumoase, amintiri ale unor vremuri mai bune, lasate in paragina, care in loc sa arate o parte frumoasa a orasului, il afunda si mai mult. Si, desigur, santuri. Semne ca s-a inceput totusi o reparatie, o reconstructie, o chestie, dar degeaba.

Si stim cu totii povestea cu bordurile… Schimbate de o mie de ori, aruncate bordurile in care mi-am julit genunchii in copilarie si in loc puse niste chestii infecte pe care nu poti sa urci la fel de comod cu bicicleta, masina etc si care au o rezistenta de rahat.. Eh, si ca sa se inlocuiasca bordurile de ce a fost nevoie? Da, da, de santuri.

Sau marile inlocuiri de linii de tramvai, ca sa mergem si noi cu metroul usor, ca si-asa, la ce trafic avem, sigur o sa zboare tramvaiul printre masinile blocate. Valeu, ce santuri au fost acolo… Si aveau si un bonus, dincolo de marimea impresionanta: erau pline cu muncitori. 🙂 Care, de multe ori, in loc sa munceasca si sa se termine odata tot rahatul, stateau si evaluau trecatorii. Ma rog, mai mult trecatoarele. Erau, asadar, santuri cu voci.

Si au fost atatea cazuri in care au fost necesare santuri, peste tot prin Bucuresti; cum se vindeca un sant, cum apare altul pentru ca, in stilul asta, ele sa nu dispara niciodata. Probabil si comunica intre ele. Cred ca e o intreaga conspiratie. Nu de alta, dar conspiratie suna mai bine decat idiotenie.

Bun, si dincolo de tot neajunsul transeelor din capitala, mai e ceva. Foarte multe apar fix-fix inainte sa inceapa iarna. E absolut fenomenal cum se intampla asta. Adica oricum sa mergi prin Bucuresti e un fel de cursa cu obstacole, dar cand mai e vorba si de iarna, lucrurile devin si mai interesante. Poate cei care decid necesitatea santurilor pe timp de iarna n-au de unde sti urmarile pentru ca ei n-au asa ceva iarna pe strada. Sau nu le vad din spatele geamurilor fumurii. E o viata prea fabuloasa ca sa te mai uiti la chestii dintr-astea pamantesti. Eu am, asa ca le pot explica. Una e sa sari peste obstacole, sa le ocolesti si asa mai departe cand le vezi. Cu totul alta e cand o pojghita de gheata plus un strat de zapada acopera capcana mortii. Si te mai inveti, cu timpul, iti faci harti mentale, te orientezi si tu cum poti, dar uneori nu mai ai ce face. In plus, de multe ori, in Bucuresti ai de ales intre a merge pe langa caini turbati si a traversa rifturi. Mai nou, acum sunt poduri mici de lemn peste sapaturi. Combinatia de lemn cu zapada/gheata este… Perfectiune. Nu, serios, poa’ sa fie crima perfecta. Nu trebuie decat sa-l alergi pe amarat pe una din strazile orasului si Bucurestiul se va ocupa de restul. Si totul o sa ajunga in lumea secreta a santurilor, o sa le hraneasca, o sa le creasca, o sa le inmulteasca, pana cand acestea vor inghiti tot.

Anunțuri

Posted on Decembrie 6, 2010, in Viata in Bucuresti and tagged , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: