This is not going as planned

Vine o vreme in viata fiecarui om cand trebuie sa dea examene. La varsta noastra, se numeste sesiune. Si vine sigur, ca impozitele si moartea. Si prima data cand vine, te panichezi, nu stii ce sa faci, ca deh, pana acum n-ai mai dat de asa ceva. Dupa cateva sesiuni insa, te gandesti ca te-ai prins cum sta treaba, cum sa inveti, cum sa iti organizezi timpul si asa mai departe. Dar ajungi in fata ei si iar nu stii de unde sa o apuci.

Si de data asta, e maretia Bucurestiului. Ca vine vara, te apuca plimbatul, fie noaptea, fie ziua. Si prinzi rasarituri in peisaj urban fix cand iesi din baruri, bei tone de cafea in locuri aglomerate sau in balansoarul verde, mananci doar cand te arde stomacul si ameninta sa se topeasca inauntrul tau. Si e pofta aia de viata si dorinta aia imensa de a-ti baga picioarele in tot si de a pleca, de a lasa tot in spate. Si nu-ti permiti asta acum si stii. Nu, nu, in loc sa alergi pe campii cu floricele care se pierd in orizont, te incui in cusca si iti vari cu forta in cap gramada de informatii semi-inutile care te vor ajuta sa treci cu bine de sesiunea asta. Nu-i corect, chiar nu-i corect. Dincolo de zecile de ore de invatat care te asteapta, e visul ala post-sesiune. Cu o plaja imensa si aurie, apa albastra-verzuie, copacei d-aia exotici, bambus, oale pline cu scoici, izvoare diafane de alcool, ce ti-o trece tie prin capatzana. Si cand colo, la final de iunie, o sa ai parte doar de canicula obisnuita, care topeste asfaltul si orice speranta.

Sau musafiri care iti provoaca nenumarate crize de ras, pentru ca iti dai seama de comicul din fiecare situatie nenorocita de pana acum si pentru ca, desigur, romanul are un fel de-a fi amuzant care nu se compara cu nimic altceva (Slava Domnului, as zice). Si cum sa te desprinzi de asta si sa mergi brusc sa studiezi intens cand n-ai mai ras in hohote de… A, da, stai, nici macar nu iti amintesti cand a fost ultima data cand ai facut asta.

Iar cand apare in peisaj si nu stiu ce jucarica inteligenta de dificultate maxima, care sunt sansele sa iti doresti sa afli reactia omului la bolile cronice? Pe bune acum, am preferat sa pierd jumatate de zi pe desfacutul unei jucarii si stiam ca fac asta. Stiam ca orice minutel care trecea putea fi folosit pentru a mai invata despre „instrumte psihilogice”. Dar m-a afectat atat de putin, pentru ca jucarica avea un mare avantaj in fata cursurilor: era foarte interesanta. Apela la mai mult decat puterea mea de memorare, care si aia e vai de ea… A fost o competitie nedreapta, ca in viata, de altfel.

Si a fost si finala UEFA Champions League or smt. Barcelona-Manchester 3-1. De unde stiu asta? Pentru ca m-am uitat, normal. Nu m-am mai uitat la fotbal din liceu, mai exact de la meciul infiorator Steaua-Middlesbrough, dar m-am uitat aseara. Mi-a si placut, desi probabil orice mi-ar placea mai mult decat sa ma apuc de invatat; pana si fotbalul, pe care in general reusesc sa-l critic cu mult succes.

Si am depasit faza de „nu pot sa invat ca n-am rosii”. Am rosii. Atata doar ca prefer sa nu le folosesc si sa merg, eventual, pana la capatul Bucurestiului ca sa fac ceva cumparaturi. Zilnic. Ca in general eu sunt si omul caruia ii place sa se tarasca prin mijloace de transport in comun cu pungi peste pungi. Pentru perioada sesiunii, se face exceptie de la orice.

Si adevarul e ca am putea si sa renovam camera, sa acoperim semnele Craciunului ratat de acum 2 ani, sa vopsim dragoni verzi si curcubeie pe pereti, sa atarnam tablouri si ceasuri si, poate, sa punem si un bec nou, ca ala vechi s-a ars totusi de dinainte de Paste. Adevarul e ca am inlocuit cu succes prezenta unui bec normal cu o lampa inalta si faina, care lumineaza asa vag, fix cum imi place mie.

De ce sa evaluam personalitati, cand putem sa avem discutii random cu persoane si mai random? Sau am putea avea zile linistite, cu litri de limonada homemade, muzica buna si ore in balansoar in loc de zile stresante si pagini interminabile de teorie. Si uite ca n-avem, ca suntem in sesiune si trebuie sa ne adaptam situatiei. Dar daca am reusi, printre zilele aglomerate de invatat, sa mai prindem niste timp pe care sa-l petrecem frumos…

Anunțuri

Posted on Mai 29, 2011, in Zile bune si nebune. Bookmark the permalink. 3 comentarii.

  1. sweetchildintime

    „Siii… avem niste vita de vie in spatele casei…”
    „Pai bine, si?”
    „Pai si… facem niste vin din cand in cand…”
    „Bun, soare are?”
    „Nu. Ca… e casa.”

    E totusi vorba de un spatiu super septic aici. N-avem soare in spatele casei, asa cum n-avem nici creier functional in sesiune. Da’ macar ne-a crescut self-esteemu’.

    Apreciază

  2. sweetchildintime

    =)) Si capsuni cataratori.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: