Senti…d-astea.

He proposed to her on the stage, during a rock concert. Romantismul meu se termina undeva pe la adus periodic un buchet de frezii si nici nu sunt atat de sigura ca asta se incadreaza la romantism in loc de mici obsesii personale. But daaaaaamn!

Oamenii astia stau si planuiesc nunti acum. Am o colega care se marita intr-o saptamana, o alta colega care naste prin septembrie si un add pe facebook de la un tip de varsta mea dintr-o tabara care e gata insurat. Si tot ce fac eu in timp ce altii fac chestii de genul e sa curat si sa repar bucatile care mi-au mai ramas… Ma simt ca si cand as trai intr-un plan paralel al timpului si habar nu am daca ar trebui sa urmez vreo ordine, fireasca sau nefireasca a lucrurilor. Poate ca asta ma face sa ma simt uneori imatura, dar adevarul e ca ma simt atat de departe de starea aceea de construit un camin sau whatever. Pe de alta parte, simt ca mai am de facut atatea, de vazut atatea, de una singura, fara sa trebuiasca sa le impart cu sufletul meu pereche (care nu exista) sau cu cine o fi si fara sa schimb scutece. Si poate oamenii aia le-au vazut deja, ca au fost mai rapizi decat mine, nu stiu. Desi, care-s sansele, eu cautand cu disperare sa vad lumea si ei planificandu-si casniciile?

Si imi amintesc de o vreme in care am fost atat de naiva incat sa cred ca o sa raman cu o singura persoana toata viata. Ma rog, nu era vorba ca as fi crezut cu tarie, dar ma resemnasem cumva cu ideea, pentru ca el insista si parea ca nu am cum sa scap de el. Si atunci i-am acceptat visele, dorintele si planurile, care ele, saracele, n-aveau nici o treaba cu ce imi doream eu vreodata. Desi asta ma mai enerva din cand in cand si ma mai cuprindea cate o disperare la ideea ca n-o sa fiu decat cu un om toaaaaaaata viata mea. Si cu un viitor contabil, deci, oh, dati-va, e mult prea aventuros viitorul asta ! Dar totul s-a rezolvat intr-o zi, cand el a inceput o relatie cu o colega de-a lui, deci probabil o persoana la fel de plictisitoare ca el, si nu s-a mai uitat in urma. Bine, nu s-a rezolvat fix-fix in ziua aia, ci o vreme mai tarziu, cand s-a gandit sa ma anunte si pe mine ca brusc nu mai are sentimente. Brusc, da.

Si de atunci am zis ca-mi bag picioarele. Stai si suporti pentru un om care ti se pare tie ca are un chip dragut, nici macar nu poti sa zici ca ti-ai da viata pentru el, si intr-o zi se duce tot dracului. Great job for my abandonment issues as well. Asa ca am renuntat la sentimente, la relatii, la incredere si la posibile viitoruri cu dobitoci de care, in adancul sufletului meu mic, rece si inexistent, nu imi pasa cu adevarat. Si stai tu sa ma convingi vreodata ca s-ar putea ca intr-o zi sa se merite. Nu, nu, trecem peste discutia asta. Habar nu am unde ma indrept, e adevarat ca as putea oricand sa ma dau pe workaholism, dar o sa imi fie greu sa ies din asta, ideea e ca plec departe de minciuni si de povesti frumoase pentru altii. Sa-mi ramana mie povestile frumoase pentru mine, chiar daca dor; macar sunt adevarate. Si pe langa marile vise si sperante omenesti, de viata lunga alaturi de un suflet pereche, am povesti scurte, dar frumoase cu oameni care ma invata tot felul despre viata. E drept ca imi rup sufletul inexistent in bucatele pe parcus, dar e altceva. Si e drept si ca niciodata nu le spun ca au vreo importanta in viata mea si nici nu le multumesc, ca na… Dar macar asta are sanse sa se schimbe.

Si chestia aia cu „si la bine si la rau”. Rahat! Ori te straduiesti atat de tare sa fii acolo „la rau”, incat atunci cand apare „binele” nu mai stii ce sa faci, ori e varianta clasica in care stai cat e bine, dupa care pleci. Si oricum ar fi, ramai acolo o vreme, ca nu sta nimeni la divort sa-si aminteasca promisiunile facute la nunta. Sau „ai zis ca o sa ma iubesti toata viata”. Ei da, bause omu’ cand a zis asta, era depresiv, il lovise cineva in cap si isi pierduse memoria, a mancat cacat ca i s-a parut o miscare buna la momentul respectiv, just pick one. „Toata viata” se termina acuma, iesi pe usa, profita de ocazie pentru a-ti face o viata noua care sa merite.

Cu toate astea, am vazut eu cum functioneaza probabilitatile la mine. Daca e vreo chestie cu sanse incredibil de mici de a se petrece in randul populatiei normale, mai mult ca sigur o sa mi se intample mie. Dar asta e doar o parte din chestia aia cu gafele si cu momentele awkward pe care mi-am asumat-o de ceva vreme. Poate are si o parte buna in care nimeresc fix procentu’ ala micuuuuut, ala pe unde se ascund adevaratii feti-frumosi, care n-au nici o treaba cu contabilitatea, care te cer in timpul unui concert, care iti fac cadou un Mini Cooper doar pentru ca le-ai zambit, care sunt potriviti si minunati si interesanti si bla bla, ce mai e pe lista aia.

Tot nu m-as marita, dar totusi… O invitatie de genul mai lasa loc de discutie. 🙂

Anunțuri

Posted on Iunie 27, 2011, in Zile bune si nebune. Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. Ala chiar a fost un moment frumos. I kinda make me think there’s still hope. Vorba ta, macar pentru altii :)) E ciudat ca viata are o viteza diferita pentru fiecare dintre noi… si-ti ia o vreme sa intelegi asta.

    Apreciază

  2. Ah, si imi place mult asta: „Ei da, bause omu’ cand a zis asta, era depresiv, il lovise cineva in cap si isi pierduse memoria, a mancat cacat ca i s-a parut o miscare buna la momentul respectiv, just pick one.”

    Ca… plc. It seemed the right thing to say at the moment. :))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: