Garana, day four

Oi

Ultima zi a inceput bine, cu mine pufnind si aruncandu-ma de nervi din cort direct in singurul restaurant or smt. Unde nu venea nimeni sa te serveasca, decat daca… Eh, n-am aflat mai departe de atat, am vazut doar ca unii oameni sunt serviti; altii, mai fraieri, stau la coada la bar, la mila fetelor de acolo. Si am stat acolo o ora, citind in graba ultimele pagini din Lasher si gandindu-ma la greutatile si nedreptatile vietii. Care-s multe, normal, mai ales la varsta mea inaintata si la viata mea deosebit de dificila.

Si dupa ce mi-am terminat eu ritualul de dimineata, cu cafea and stuff, am pornit inapoi spre cort. Eh, si cu cat ma apropiam mai mult de poienita, cu atat imi dadeam seama ca ceva lipseste din peisaj. Pai, fix cortul. Ceea ce era nasol, ca insemna ca ori reusisem sa ma ratacesc in 5 metri (e posibil, la dezorientarea mea spatiala) ori… Habar nu am, nu e de bine cand iti lipseste cortul, presupun. Masina insa, era tot acolo, iar cand m-am apropiat, Steliana m-a informat ca a strans tot si ca plecam la Bucuresti. Eu, incercand sa fiu decenta si sa nu sar pe acolo de incantare, m-am aratat foarte afectata in legatura cu plecarea si am inceput sa pun intrebari. Se pare ca nu-s subtila deloc. Si ca nici n-a trebuit sa spun cat m-am chinuit in locul asta (desi am scris-o in secret, pe servetele si cartele de metrou), ca se vedea pe fata mea. Si ca ea nu poa’ sa faca oamenii nefericiti, asa ca mai bine plecam. Ok, am pornit la drum, ne-am luat la revedere, etc. Dupa 15 km, m-au apucat procesele de constiinta, ca ce-i asta, de cand renunt eu pe ultima suta de metri, da’ cine-a mai pomenit sa stai doar 3 zile dintr-un festival de patru zile… La km 16 imi impartasesc problemele, la 16,9 facem cale intoarsa. Nu inainte de a face o mica baie in parau.

Si asa am ajuns si la ultima seara. Intoarcerea fiicelor ratacitoare, care s-au imbaiat fara masura intr-un parau de munte. La intoarcere, oamenii de pe acolo s-au prins ca ceva e ciudat, pentru ca revenisem cu marele entuziasm al vietii. Si ne-au intrebat desigur una alta despre festival. Iar eu, fara rusine, am recunoscut ca plecasem de nervi cu cateva ore mai devreme, pentru ca sunt bucuresteanca si pentru ca, ocazional, mai fac si fitze. Iar reactia lor a fost una la care nu ma asteptam. Credeam ca or sa ma critice si astia ca nu apreciez natura si festivalul si cand colo, au inceput si ei sa se planga – ca dorm incomod, ca si lor le e dor de un dus adevarat… Si asa ne-am imprietenit cu pompierii din Lugoj (cred), baieti faini, care ne-au tinut companie tot restul serii. Si care ne-au dat vreo 2-3 lectii despre viata, noua, orasencelor spirituale. Si uite cum intr-o atmosfera potrivita, desi afara ploua, am rezistat o seara intreaga in ploaie si furtuna, ascultand jazz si entuziasmandu-ma de festivalul asta asa cum nu o mai facusem niciodata inainte. Da, da, exista o mica posibilitate ca parte din entuziasm sa provina din efectul tuicii. Sau de la aura un pic eroica a pompierilor. Ma rog. Dupa o vreme, s-a dus entuziasmul, a ramas doar ploaia si am decis ca aici se va termina oficial participarea mea la acest festival.

Fericita ca am ajuns in cort, la caldura si uscat, usor ametita de combinatia ucigatoare de vodka-tuica, am reusit sa-mi dau jos cu succes bocancii plini de noroi. Si cam atata. Ca entuziasmul m-a luat pe sus si am uitat sa mai trag in cort izoprenul pe care statusem la concert. Si uitasem sa iau si haine uscate de dormit din masina, ca deh, daca facusem bagajele… Si asa am dormit eu ca o oraseanca, pe furtuna vietii, fara izopren si fara pantaloni. Nuuu, n-am inghetat, a fost o temperatura optima, tremuram doar asa de amuzament. Ma rog, dupa o vreme, m-am prins ca daca respiri in sac, se incalzeste si am aplicat repede asta.

Cu ocazia calatoriei la Garana, am aflat ca muzica nu sta doar in versuri, am aflat ce inseamna armonia si sincronizarea in muzica, am aflat lucruri frumoase si am invatat sa apreciez muzica asa cum pot eu, fara lectiile de la scoala care oricum nu m-au ajutat cu nimic. Asta pentru ca Garana m-a invatat mai mult decat orice curs de muzica. Si daca si eu, om afon si aculturat muzical, am invatat ceva despre muzica, clar e ceva.

Anunțuri

Posted on August 31, 2011, in Zile bune si nebune and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: