Anybody stealing Christmas this year?

Nici nu stiu ce sa mai zic despre Craciunul asta. E o sarbatoare de care ma tem si fug, insa oricat as incerca sa o evit, tot da de mine cumva. Ca-n viata.

Pana la urma, niste cumparaturi mi-a cam placut sa fac. O decoratiune sub forma de turturi verzi tot am luat. La luminite m-am holbat. Brad am cerut si am si primit, iar la un moment dat va fi si impodobit. Pata de pe tavan s-a estompat (zile multe si fericite sa aiba Mioara, datorita careia a avut loc acest miracol). Niste cadouri am luat, ba chiar, pentru toata-toata lumea, ca in nici un an de dinainte. Am tot batut orasul (si prin „orasul”, inteleg centrul vechi, Unirea, AFI, Liberty si o parte din Buzau, care evident nu e in Bucuresti, dar nu se mai pune) si ma simt ca o enciclopedie ambulanta a produselor de sezon. Pe scurt, in centrul vechi sunt obisnuitele tampenioare simpatice de la targul bisaptamanal de acolo, plus miere geniala, de menta, de coriandru si tot asa. Si sapunuri cu miere si alte chestii (cimbrisor, my personal favourite) care miros foaaarte fain si mi-au cam alunecat din mana, deci presupun ca erau grase si destul de naturale asa, nu ca m-as pricepe prea tare. Aaaa, si bombonele cu miere si caramel, lamaie, eucalipt, ghimbir, menta si cine stie ce altceva. Buuuuuun… In AFI sunt haine, multe, peste tot, multe din ele reduse, dar, pana la urma, in ultimii ani, hainele la noi se tot reduc asa random. Tot aici sunt si singurii clopotei pe care ii suport, sunt vreo 6 pe un bat colorat si se aud incet si delicat. In Liberty sunt obiecte. And by that, I mean random stuff you can buy, clothing not included. In Unirea sunt cosmetice. Din pacate, nu mai exista Big Shop, ceea ce e trist, pentru ca acolo am gasit cea mai buna crema pentru maini, de-aia de-ti lipea la loc pielea dupa chinurile iernii. Testata pe multe maini sensibile si ranite; multi oameni vor suferi in absenta ei.

Colindele tot nu pot sa le ascult; tot ce e muzical din perioada asta ma zgarie pe creier intr-un mod greu de suportat si imi provoaca niste spasme ocazionale, ca sa arat ca un nebun in toata regula. Detest Craciuneii decorativi in continuare, in orice forma s-ar afla ei. Detest si clopoteii, aia nu intra nici macar la muzical, sunt doar chin, chin, chin si iara chin. Zapada nu vreau, decat un peticel mic, in care sa-l pozez pe Pushu, sa vad daca arata ca neamul lui de norvegieni de padure in mediul natural. Oamenii tot nu-mi plac.

Mi-a cam placut sa gatesc pentru sarbatorile astea. Cred ca venise momentul initierii in tainele bucatariei adevarate, aia pe care o inveti de la bunica, in apropierea unor sarbatori, ca atunci gateste ca pentru armata. Asa ca azi m-am initiat in sarmale (am creat aproape jumatate de oala, cot la cot cu bunica, spre surprinderea si mandria ei) si m-am semi-initiat in taina piftiei. Mai am mult de invatat acolo, da’ reusesc eu cumva. Ca si oamenii astia de gatesc bine, nu lasa de la ei, n-ai vazut asa ceva! Mereu te pacalesc cu ceva, iti distrag atentia si te trimit dupa cai verzi pe pereti, timp in care ei mai arunca in oala magica un ultim praf de ceva obscur si misterios care da apoi tot gustul mancarii.

De scrisoarea pentru Mosul am uitat complet, ceea ce e foarte neobisnuit din partea mea. In general, am liste mentale pregatite cu tot ce-mi doresc, ca doar tre sa fiu eficienta la capitolul asta. Stiu macar ca imi doresc sanatate, ca-i buna la casa omului si m-am saturat sa ma simt ca o babuta de 70 de ani. Imi doresc si liniste si pace, am obosit sa ma agit degeaba si m-am cam plictisit de nevrotism, dati-mi o tulburare noua. Haine am, multumesc, aici am dres-o. N-am dulap pentru ele, though, so fix this. Licenta ar fi utila, thank you very much. La fel si cateva sticle de alcool. Si voi face o chestie noua anul asta, as vrea sa-i dau Mosului un cadou. As vrea sa ii ofer toata ingrijorarea si atentia si interesul pe care le-am manifestat fata de chestii, oameni, evenimente, situatii anul asta. Intr-o cutie mica si stralucitoare. Poate sa-i dea si foc din partea mea dupa ce o primeste, not my problem anymore.

Toate ca toate, dar Craciunul asta il astept usor si calm. Nimic nu va schimba faptul ca, in adancul meu, il detest, dar poate n-o sa se prinda si anul asta si o sa ma lase in pace. In copilarie ma entuziasmam teribil de Craciun – cadouri, jucarele, luminite, mancare si alcool, ce mai poate sa-si doreasca un copil? Bine, cu alcoolul nu aveam nici o treaba, dar era acolo. Si stiam ca e important si parca avea o prezenta asa impunatoare, mai ales ca in amintirile mele apar niste sticle foarte mari, una din ele umpluta cu ceva albastru. Le priveam de departe, cu mult respect, erau ceva misterios si putin periculos, impresie cu care am ramas, probabil, cand am vrut sa gust din chestia albastra si m-a usturat limba crunt, si a trebuit sa imi torn apa in gura cu cea mai mare cana pe care am gasit-o, poate doar-doar usturimea s-o duce cu potopul.

Dupa o vreme, am crescut si dupa cateva evenimente triste din viata mea si dupa ce am aflat intr-un mod lipsit de delicatete ca Mos Craciun e la fel de real ca basmele pe care le citesc, am renuntat la Craciun. Adica da, il serbam in fiecare an, musafiri, mancare, alcool, cadouri. Doar ca n-a mai fost niciodata la fel. Si, la un moment dat, pe la inceputul facultatii, m-a apucat subit entuziasmul pentru Craciun. Am incercat sa fac totul ca la carte, cumparaturi, cadouri, mancare, alcool, traditii, brad, peace and joy in the world. Sigur ca da, ala a fost cel mai de rahat Craciun ever, cu toate prostiile, incepand de la certuri, continuand cu bradul imens care tot cadea, impodobit cum era, nenorocitul si nerecunoscatorul, si pana la pata de pe tavan, de deasupra capului meu, facuta de zapada topita infiltrata prin acoperis care curgea pic-pic infiorator de aproape de prelungitor. Si da, intr-adevar, bradul s-a dus, certurile s-au sters, dar pata aia nenorocita si mare a ramas. Ingalbenita, sfidatoare, singurul element imperfect din refugiul meu. A reminder of what Christmas means to me, one that I used to see every morning.

Asa ca nu e de mirare ca n-am mai avut deloc sperante pentru urmatorul Craciun. Astuia nu i-am dat nici o sansa. L-am desfiintat de la bun inceput si l-am refuzat cu hotarare. Eh, certurile au fost, nervii au fost, dar it all turned out well in the end. Poate n-a fost Craciunul clasic, dar a fost un Bloody Mary (sau mai multe) la 3 dimineata dupa ce am plecat de acasa. Close enough.

Asa ca anul asta sunt neutra fata de Craciun, nu incerc sa il provoc in vreun fel. O sa stau cuminte, o sa fac ce face si restul oamenilor si o sa sper sa ma pierd in multime, departe de furia miracolelor Craciunului. O sa fiu less of a Grinchess, but less of a Christmassy person as well, which basically means I’m going to be less of anything. Poate e cel mai bine asa, poate am nimerit o cale nefortata spre iesirea din tipare. Si de aici incolo, ce-o fi, o fi.

Anunțuri

Posted on Decembrie 24, 2011, in Zile bune si nebune and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: