Cretini de Bucuresti – the neverending stories

Sa traiesti in Bucuresti, am mai zis, e lucru greu. Pana te obisnuiesti iti ia o vreme, chiar daca te-ai nascut aici (si inca n-ai luat-o la fuga spre locuri mai faine). Pana inveti sa apreciezi cate ceva din el dureaza si mai mult. Dupa ultimele zile am ajuns sa cred ca Bucurestiul e un oras psihotic. N-oi sti eu multe despre patologie, dar… Cred ca asta e. Oricum patologia e in floare aici. Am senzatia ca traim intr-o psihoza cu episoade din ce in ce mai intense. Nu mai exista contact cu realitatea, alergam in toate partile si nu ne dam seama niciodata de limitele halucinatiilor noastre. Ne punem singuri ziduri de jur imprejur si apoi ne izbim de ele din ce in ce mai tare.

Prima chestie halucinanta a fost cu RATB-ul. „Don-soara, va rog sa nu vorbiti, ca dumneavoastra aveti abonament. Numa’ prietena dumneavoastra nu e in regula si tre’ s-o amendez”. Cu RATB-ul am eu probleme de cand ma stiu, dar ieri a intrecut orice limita. Incepand cu discutiile psihologice cu „ce credeti, ca nu v-am vazut ca va prefaceati ca va cautati abonamentu’? Eu stiam ca n-aveti abonament, da’ va prefaceti!” Sigur ca da, parca era o vorba pe un blog – dinozaurii au disparut in timp ce o femeie isi cauta in geanta. Asa ca ofera-mi niste timp sa separ depozitele en-gros din rucsac. „Da, dar v-am dat abonamentul. Si avea si bani pe el. Asta nu va distruge putin ipoteza?” „Aaaaaaaaeeeeeeemrrrrr”. Bun. Continuand cu o mica discutie despre dreptate – n-oi sti eu multa filosofie, dar sigur-sigur e vorba de dreptate cand te chinui sa validezi o cartela intr-un sistem stricat, iar agentii sistemului vin sa-ti dea amenda pentru asta? In fine, bani pierduti, concert pierdut, noi sa fim sanatosi, in timp ce ambitiosii controlori se mandresc ca au mai amendat pe cineva si au salvat Bucurestiul, one ticket at a time. Aici ar fi o mie de lucruri de spus – in timp ce altii il pacaleau pe domnul frustrat de ieri, noi stateam si plateam abonamente si eram de rasul prietenilor nostri. Nu-i nimic, tot din fraierii care platesc abonamentele se aleg si fraierii de amenda. Daca era un grup de baieti mai bronzati in locul nostru (cum s-a intamplat la prima mea amenda) nu se atingea nici dracu’ de ei. Da’ asa arata dreptatea la noi. Amenzile sunt sanctiuni ce regleaza comportamentul in baza unor norme (hai ca sociologia mi-a placut). Cand normele sunt respectate, dar sistemul e gresi-… Ah, stai, asta e paradigma romaneasca. Cui ii pasa de ce e gresit? TU esti bun de plata. Punct.

Eh, si asta a fost abia prima parte.

A doua parte a fost intr-un mediu cu care nu sunt familiarizata – xeroxul. Fiind perioada de „flacarile iadului numit licenta”, tre sa alergam ca idiotii intr-o mie de locuri ca sa facem rost de 1543 de acte cu 2373 de copii, legalizate, nelegalizate si asa mai departe. Pentru ca dam la Timisoara, toate trebuie sa fie gata AZI, cu 25 de zile inainte de examenul propriu-zis de licenta. Si asa se face ca eram la un xerox de la universitate, cu puiul si comoara mea, numita licenta, la care am muncit de mi-au crapat psihicul si fizicul. Toata ingrijita, paginata, numai buna de copertat si legat si trimis la Timisoara in DOUA exemplare. Domnul de la xerox n-a fost de acord cu asta… Drept urmare, mi-a facut primul exemplar, dar cand a ajuns la al doilea a avut un fel de cadere nervoasa, mi-a sfasiat foile si mi le-a pus in brate. M-au apucat toti dracii si am inceput sa tip la el ca descreierata, ca totusi, aia era licenta mea si el mi-a dat-o inapoi cu gauri ca sa fac CE cu ea?! N-a avut un raspuns clar pentru asta, a zis ca el nu poate si sa-mi iau foile (am primit doar 15 din 28, toate amestecate si franjurite de la spiralele bagate si scoase) si gata. Dupa ce m-am calmat putin, mi-am dat seama ca bine ca erau doar foi si ca aveam inca vreo 4 variante de back-up. Cum era daca mergeam cu calculatorul la reparat, angajatul avea o cadere nervoasa si incepea sa dea cu ciocanul in el si sa mi-l dea pe bucati inapoi? Sau daca vroiam sa duc masina in service si ma trezeam ca il apuca nebunia pe mecanic si incepea sa dea cu barosul in masina? Adica stiu ca-s foi, dar, psihologic vorbind, cam asta e echivalentul. De-aia au succes resursele umane, ca incearca sa previna angajarea unor oameni de genul. Si e un xerox in care au intrat 3 oameni, pe rand, intr-o jumatate de ora. Nu trebuie sa controleze avioane, masini grele sau reactii chimice intr-o centrala nucleara.

Asa ca miroase a nebunie in aerul deja fierbinte al verii. Bucurestiul devine din ce in ce mai greu de suportat. Ma intreb cat mai dureaza pana incepem sa ne injunghiem de nervi in trafic, toata lumea pe toata lumea. Ce zombie apocalypse?! Vino sa traiesti in Bucuresti, locul in care cretinul prospera si evolueaza in noi si noi etape de cretinism. Locul in care povestile de genul asta nu numai ca nu se termina, dar avanseaza si devin din ce in ce mai complexe si mai absurde. Locul in care suntem niste soricei maniacali care au intrat intr-o frenezie a distrugerii. Asa ca aici trebuie sa ii acord iar meritele lui Goethe, care s-a prins ca „We do not have to visit a madhouse to find disordered minds; our planet is the mental institution of the universe”.

Anunțuri

Posted on Iunie 18, 2012, in Viata in Bucuresti and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: