Si-am terminat

Am crezut ca n-o sa se termine niciodata cosmarul, ca haosul asta o sa continue la nesfarsit, ca somnul si libertatea vor ajunge niste amintiri indepartate. Dupa doua luni intense de invatat si alergat, creierul incepe sa dea din ce in ce mai putin randament, ceea ce te face sa te simti destul de prost, ca te gandesti ca daca nu mai stii cum sa ceri o apa la magazin fara sa te balbai, ce sanse ai la un examen?

Si semnele rele erau la tot pasul, nimic nu se misca, baza de date se stergea singura dupa ce o salvam, apareau din senin taxe de platit, coordonatorul nu vedea greseli esentiale in lucrare, canicula, oboseala acumulata care se simtea in fiecare celula, sinteze care nu se mai terminau, zile care nu se mai terminau si seamanau toate intre ele in asa hal incat se pierdea notiunea timpului, de invatat viata prenatala in loc de adolescenta, de invatat o neuropsihologie noua, inventata de cei de la timisoara, unde exista doar 47 de arii si chestii de genul, hai sa invatam acu dupa ce am terminat facultatea psihopatologia pentru ca n-am fost capabili sa ne organizam, planurile se schimbau de la o zi la alta, apareau lucruri imprevizibile intr-un program care si-asa suferea de inghesuiala si tot asa.

Ca sa nu mai zic de obligatia de a face un drum pana la capatul tarii, ca asa s-a decis fara ca noi sa avem ceva de zis aici. Sa gasim un mod de a ajunge si un acoperis deasupra capului (as it turns out, cazarea noastra a fost incredibil de faina, pentru ca am avut aer conditionat pe timp de canicula). Am reusit sa terminam sintezele in timp util, am avut timp chiar si de cateva atacuri de panica pe parcurs, deci ne incadram in program cu toate.

Si a urmat primul examen unde EVIDENT ca au fost intrebari din afara bibliografiei impuse de timisoara (care continea oricum vreo 3 cursuri pe care noi nu le-am facut la snspa), singurul noroc a fost ca, dintre chestiile alea absente in bibliografie, pe cateva chiar le-am facut noi la facultate (recrutare si selectie ftw). Si EVIDENT ca erau prost formulate. Si evident ca erau doar 36 de intrebari, astfel incat de o singura intrebare depindeau 25 de sutimi din nota. Awesome, really. Si partea cea mai crunta a fost ca ne-a pus sa stam langa corectori in timp ce puneau sablonul peste foaie, ca sa vedem cu ochii nostri cum am gresit. Pentru ca asta mai lipsea din tot bagajul nostru emotional.

Dupa care, mare minunatie, prezentarea orala a licentei. EVIDENT ca am picat in comisie cu domnul Maricutoiu, care nu ca ar avea ceva cu mine sau cu oricine, dar m-am convins de cat de amabil este de cand ne-a trantit in fata de nervi ecusonul si a plecat la conferinta APIO pentru ca pe ecuson, la fel ca in baza de date, numele lui nu aparea cu diacritice. Again, awesome, e fix omul pe care ti-ai dori sa il ai in fata si sa-ti judece lucrarea care oricum e imperfecta, tipu fiind super in cercetare psihologica si chestii de genul. Adica orice i-ai aduce in fata, oricum nu e suficient de bun, cuz he really is very good at it. And you ain’t.

Rezultatele nu s-au lasat asteptate foarte mult, suficient doar pentru inca o criza sau doua, dar ideea e ca am avut cu totii note de cacat. Si we’re really not as retarded as timisoara made us look. But thank you. Ma bucur ca a fost nevoie de toate sacrificiile astea pentru ca noi sa circulam prin viata cu o nota de licenta de cacat, luata pe o super metodologie.

Dupa toate astea, inca astept sa imi ia pauza creierul. Si corpul. Inca ma trezesc stresata, gandindu-ma ca trebuie sa invat. Inca ma grabesc cu lucrurile, ca simt ca nu e timp pentru nimic. Inca ma mai trezesc noaptea si imi spun in gand ca „uite, sa nu cumva sa uiti sa spui asta in prezentare” si dureaza o vreme pana imi dau seama ca prezentarea s-a terminat, examenul s-a dus si nu mai trebuie sa retin nimic pentru nici o prezentare. Am incercat sa ma plimb prin oras si e un loc fain, dar nu prea pot sa ma uit la fel la el dupa toti nervii provocati aici. Plus ca e un oras pe care nu il inteleg, cu foarte putine cosuri de gunoi, cu mijloace de transport in comun care vin o data la 15 min, cu semafoare care se schimba brusc in verde in rosu si cu  legea linistii – terasele nu mai au voie sa functioneze dupa ora 12, se lasa cu politie si tot, chiar daca nu exista muzica, pentru ca deranjeaza delicatii locatari.

In final, adevarul este ca asta a fost, pur si simplu, inca o experienta dezamagitoare semnata SNSPA Psihologie. Cu 3 ani in care am crezut ca facem ceva fain, dar a fost o mizerie, cu promisiuni si minciuni de parca am fi fost in politica si cu un gust amar legat de tot ce-a fost. Cheers to that!

Anunțuri

Posted on Iulie 15, 2012, in Zile bune si nebune and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: