Despre oameni

Mereu am crezut in legaturile inexplicabile dintre oameni. Le-am cautat, le-am observat, am incercat sa le inteleg, sa aflu cat mai multe despre farmecul lor, indiferent daca era vorba de vreo mare relatie de iubire sau de familie sau de prietenie. Am vrut mereu sa aflu povestea lor. Am crezut ca legaturile astea se strang pana cand cei doi oameni ajung o sfera, unde se amesteca, isi pierd identitatea si isi fac una noua, comuna. Am crezut ca ajungem toti la fel, sfere omogene si echilibrate si ca nu mai e loc de necunoscut. Si apoi m-am gandit ca noi n-avem cum sa fim la fel intre noi pentru ca nu visam la fel.

E greu sa il intelegi pe celalalt cand nu visezi ca el, pentru ca oricat timp ai sta cu un om, mereu ramane bucata aia din viata voastra care va separa, aia in care sunteti singuri, fiecare cu propria persoana. De-aia nu pricepem niciodata, cu toata empatia din lume (cine o are si pe aia), ca uneori intram cu bocancii in visele altcuiva si, chiar si cand intelegem asta, continuam sa o facem, pentru ca nu ne dam seama cat doare.

Uneori avem bucati comune de vise, care ne lasa sa mergem o vreme pe acelasi drum cu alti oameni. Uneori ne pacalim singuri, incercand sa ne convingem ca bucatile alea de vis vor dura la nesfarsit si ca vom avea mereu pe cineva care sa ne tina de mana, mai ales cand lucrurile se inrautatesc si drumul pare sa se infunde. Adevarul e ca fix atunci ramai singur si te descurci cum poti.

Dar niciodata nu putem vedea lumea de dincolo a fiecaruia, iar descrierile sunt fantome palide ale trairilor pe care le are fiecare. Scurtul timp pe care il petrecem in mintea altcuiva e fad si insuficient. Si asa cum nu intelegem visele, alea care il conduc pe om pe diverse drumuri in viata, nu pricepem nici cosmarurile, alea de care fuge aiurea si care il imping pe carari haotice si intunecate.

Si dam mereu senzatia ca stim despre ce e vorba, in ceea ce ii priveste pe ceilalti. Dam din cap cu un aer de cunoscatori, prefacandu-ne ca intelegem ce il intoarce pe dos pe omul din fata noastra. Ii intelegem angoasele, nevrozele, nebuniile, credem ca stim cum arde el in interior. Si in timp ce credem ca ne apropiem de om, de fapt, ne apropiem de imaginea pe care ne-am creat-o despre el, imagine care este, de multe ori, atat de trist de departe de realitate.

Anunțuri

Posted on Martie 19, 2013, in Zile bune si nebune and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: