Despre fericire

Pentru mine, fericirea e ca o gara plina. Colorata, galagioasa, mereu in miscare. La sosire, te dezmorteste dupa un drum lung cu trenul, venit de cine stie unde. La plecare, te pregateste de calatorie.

Inainte sa pornesti undeva iti tii bine bagajele, nu cumva sa le pierzi. Tot ce ai in momentul ala sunt bagajele tale, ceea ce e cam ca in viata – stai si strangi si cari dupa tine toate lucrurile astea care crezi ca iti trebuie. Si te tii de ele mereu, ai grija de ele, le impachetezi frumos. Uneori ii mai izbesti si pe ceilalti cu ele sau iti sucesti o mana carandu-le, mai ales atunci cand te grabesti. Acum sincer, cand ai vazut ultima data un om intr-o gara care sa fie bucuros ca are bagaje dupa el?

Daca ai timp, iti iei o apa sau un sandvis, sa te tina pe tren. Si nu stii intotdeauna unde o sa ajungi. Nu cu siguranta. Stiu ca pe bilet scrie unde ar trebui sa ajungi, dar, serios acum, o bucata de hartie nu poate sa iti garanteze ca o sa ajungi acolo. Mereu te emotionezi la gandul ca ai pierdut trenul sau ca ai incurcat trenurile sau ca ai adormit si ai ratat statia la care trebuia sa cobori. Alteori statia nu e acasa, ci e cine stie ce oras aruncat pe harta in care tu trebuie sa ajungi pentru prima data si atunci nu prea stii la ce sa te astepti.

La sosire, parca nu mai poti sa te concentrezi la fel de bine la bagaje. Incerci sa descoperi daca ai ajuns unde trebuie. Incerci sa iti faci drum spre iesire, mai dai un telefon sa anunti ca ai ajuns sau sa ceri indicatii. La un moment dat, iesi din gara si intri intr-un alt spatiu magic, cel al orasului in care te-ai nimerit sa fii, unde trebuie sa te adaptezi rapid la orice ai gasi. In gara e mai simplu, sunt niste reguli stabilite, ai casa de bilete, un orar si, daca ai noroc, panouri si sagetele. Adevarul e ca in oras nu e la fel si regulile pe care trebuie sa le urmezi nu sunt intotdeauna clare. Nu mai zic de intamplarile in care nu ai ajuns unde trebuia si cam trebuie sa-ti reevaluezi rapid situatia ca s-o dregi.

Pentru unii e foarte important sa mearga cu cineva la gara, sa plece impreuna cu trenul, ca mai zic o poveste-doua. Asa e si cu fericirea. Unii simt nevoia sa fie tinuti de manuta cand e vorba de fericire. Altora le place sa se bucure singuri. Uneori doar vrei sa nu stai singur in tren, unde orice se poate intampla si, in caz ca patesti ceva rau, vrei sa-ti fie cineva alaturi.

Unii oameni nu mai apuca sa vada gara mult timp, se adancesc in alte treburi si uita de ea. Insa aproape intotdeauna viata ii aduce, din intamplare, inapoi pe peron. Si sentimentele revin.

Ideea e ca in nici o gara nu stai o vesnicie. Ori iei trenul, ori pleci in oras, la treburi. In gara stai 5 minute, jumatate de ora daca esti constiincios si vii sa iti iei mai devreme biletul sau chiar cateva ore, daca ai pierdut trenul. Insa oricum ar fi, nu ramai acolo la nesfarsit, pentru ca e ciudat. Toata lumea vine, pleaca, isi vede de treaba si tu ramai acolo cu bagajele, fara apa, fara sandvis. Si in plus, de ce ai vrea sa ramai intr-o gara, cand poti sa te sui in orice tren si sa pleci?

Anunțuri

Posted on Aprilie 9, 2013, in Zile bune si nebune and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: