Bucuriile de a avea un caine

DSCF9546

<<Aici este vorba despre bucuriile aduse de un caine mic, pentru cainele mare existand oarecare diferente.>>

Am avut un singur caine, un ciobanesc german deosebit de frumos si de jucaus, pe nume Alf. A stat cu noi o vreme, nu imi amintesc exact cat, pana in august 1995, cand o intamplare nefericita a facut ca poarta sa fie deschisa, el sa fuga si tiganii din zona in care locuiesc sa fie foarte interesati de comertul cainilor de rasa furati. Au urmat trei zile de doliu.

Atunci au decis parintii mei ca sunt mult prea sensibila si ma implic prea mult in relatia cu animalele. Toata lumea avea sa descopere mai tarziu ca sensibilitatea nu este o chestie generala si ca nu am, nici pe departe, aceleasi probleme in relatia cu oamenii, detasarea venindu-mi mult mai usor aici. Cu animalele insa, era cu totul si cu totul diferit. Si oricum, experientele ulterioare au fost aproape la fel de tragice, fiecare luand cele trei zile de doliu cuvenite. Prin asta, ma refer la cei doi motani calcati de masina, broasca testoasa care a inghetat si papagalul care a murit de inima. Dar niciodata un caine.

Dupa 16 ani de la tristul eveniment, soarta a decis ca in casa noastra sa intre un caine nou. Balanta din viata mea s-a hotarat subit ca vrea si ea un caine, de vreme ce eu aveam motanul pufos si fitos de 6 kilograme. Si dintre toti cainii din lume, a gasit unul dintre ultimii la care ma gandeam ca s-ar potrivi in casa asta. Un bichon frise. Da. Desigur, dupa ani in care am visat la un caine la fel de mare si de puternic ca Alf, soarta mi-a livrat un catel mic, de fitze, fata de care imi declarasem dispretul in repetate randuri. Apoi m-am gandit ca totusi Balanta asta e femeia care a vrut telefon cu floricica si am inteles ca alegerea asta este potrivita pentru ea.

Asa s-a intamplat ca a venit de la Arad cu un ghemotoc alb, exagerat de afectuos si cu niste ochi negri ca niste margele. N-am mai avut ce zice, l-am luat in brate si l-am dus in casa. Oricat m-am chinuit sa ii schimb numele si manierele, a ramas un pufulete alb, pe nume Bella. Am zis totusi ca e de la Bellatrix, din Harry Potter, sa pot dormi mai bine noaptea. Sau de la Bela Talbot din Supernatural. Oricum, raspunde si la Duracell si la Clatita si la multe altele.

Si apoi a inceput distractia. Fiind pui, nu stia sa ceara afara. La pisici e mult mai usor sa le inveti unde trebuie sa mearga si facusem asta de cateva ori. La caini, nimic. Asa ca mi-am petrecut timpul strangand dupa noul caine. Si spaland-o. Si pieptanand-o. Balanta a descoperit curand ca nu are suficient timp sa se ocupe de cainele ei, asa ca ni l-a pasat noua. Si am incercat tot ce am putut, dar am fost clar depasiti de situatie. Am facut plimbari romantice in parc, pe frigul vietii, ca sa invatam cainele. Nimic. L-am scos in curte la ore fixe. Nimic. Pentru ca prietenul meu a avut mana de fier, s-a atasat de el, asa ca eu m-am trezit cu un caine pe care nu il vroiam, pe care nu stiu sa il educ si care nici macar nu asculta de mine. Talk about all pain and no gain…

Mi-a terorizat motanul in asa hal incat se apropie de pragul de 4 kilograme si doarme in dulap. A ros patru cabluri de la calculator, incarcatorul de telefon, mouse-ul, slapii de vama, doua perechi de casti de telefon, o pereche de casti de ipod si un laptop. I-am luat oase speciale de la petshop si tot ce am obtinut a fost ca roade oricum cablurile pe care le lasam nesupravegheate si, in plus, roade ceva ce se transforma in pasta in pat, eventual pe noi sau pe perne. Oricat de tarziu s-ar culca, la 7 dimineata e in picioare si topaie agitata pe noi, disperata sa ne jucam cu ea. Cum in ultima vreme somnul meu a inceput pe la 6 dimineata, o ghiulea mica ce sare o ora mai tarziu, cand e somnul cel mai dulce, e una din marile pedepse ale vietii mele. Este de un entuziasm feroce, la care uneori nu stiu cum sa raspund, deoarece ma depaseste. A reusit sa oboseasca un Saint Bernard de aceeasi varsta. Sforaie mai tare ca motanul. Am apucat sa spun lucruri pe care nu am crezut ca o sa le spun vreodata – Iesi din gunoiNu intra in cuptorNu face pipi in dulap si tot asa.

Dupa cum se zice, nu stii ce ai avut pana nu ai pierdut. Asa si aici, desi inca nu imi dau seama ce anume am avut. De Craciun am pierdut-o, ca deh, miracolul Sarbatorilor. Si dupa ce am cautat-o zile intregi prin frig si am lipit afise in tot cartierul, mi-am dat seama ca acum ghemotocul asta isteric si codependent face parte din viata mea si nu am cum sa schimb asta.

E munca grea sa ai un caine, am descoperit eu. Mai ales un caine mic, cu rezerve inepuizabile de energie, ceea ce inseamna ca are permanent suficienta forta sa faca rapid si eficient lucruri rele. Uneori ma simt ca si cand as fi la intrecere cu soarta. Si am inteles de ce pentru oameni cainele e testul suprem, ca sa stie daca sunt pregatiti pentru copii. Ei bine, eu am picat testul asta cu mult succes. In conditiile actuale, daca as avea un copil, ar umbla prin casa legat in saci, ar fi plin de propriile substante din cap pana in picioare si ar roade prize.

Iar azi sarbatorim un mic miracol – acest caine a reusit sa supravietuiasca sub ingrijirea noastra si astazi face un anisor de scandal, de topait, de anxietate de separare si de priviri cersetoare si, la final, dupa toate astea, de bucurie. Pentru ca e un strop de veselie in fiecare zi si e greu sa ramai suparat pe asa un ghemotoc. La sfarsitul unei zile, cand casa a ramas in picioare, vietatea respira si noi suntem intregi, nu avem altceva de facut decat sa ne bucuram ca am reusit.

Anunțuri

Posted on Iunie 10, 2013, in Zile bune si nebune. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: