Concertul vietii

Primul mare concert la care am fost a fost AC/DC in 2010. A fost incredibil. Si, de atunci, n-am mai putut sa ma opresc. Am mers la ce concerte si festivaluri am apucat, pentru ca toate mi se par niste experiente incredibile. Sa vad niste oameni cu care au crescut parintii mei sau care sunt cunoscuti si apreciati de milioane de fani in toata lumea a fost ceva ce n-o sa pot uita. Si, uneori, parca de-aia ne chinuim in viata asta: sa avem si noi niste lucruri de neuitat.

Pe 5 februarie a fost concertul Slash, pe care l-am asteptat emotionata. Am reusit sa iau biletele in ultimul moment si, desigur, nu am luat bilete in fata, asa cum imi promisesem mie, pentru ca se vandusera de mult. Dar nu-i nimic. Chiar daca locurile pe care le gasisem erau foarte bune si pe partea dreapta, unde sta el sa cante, atunci cand a inceput concertul oricum am mers pe coridorul gol, cat de in fata am putut. Unii se gandisera deja la treaba asta si au asteptat in fata de cand au intrat in sala pana a aparut Slash. In orice caz, multumita antrenamentului meu de la festivaluri, fara sa fiu nesimtita si sa ma imping, am reusit sa ajung undeva la 10 metri de scena si de Slash. Ceea ce nu pot spune si despre restul animalelor.

O mana de copilite de 14 ani se impingeau innebunite fix pe ultimele 2 piese de la bis, calcandu-i in picioare pe toti ceilalti care statusera linistiti pana atunci. Mare, disperare, mare, sa inregistram neaparat pe samsungu s3 ULTIMELE 2 piese. Unde dracu’ ati fost pana atunci?!

Tot aici am avut confirmarea ca tehnologia a reusit sa si strice din experienta unui concert. Inteleg, cu totii vrem poze si cateva secunde de filmare dintr-un moment important sau cu o persoana importanta pentru noi. Ce nu inteleg este ce a avut cu noi omul care filma cu tigaia de ipad2, cu care reusea sa acopere cu mult succes juma de scena. Tre’ sa recunosc, pentru ca filma cu televizoru’, o bucata din concert am urmarit-o ca de pe un ecran special instalat. Ba chiar, intr-un moment, nu i-a mai ajuns tigaia si a scos si telefonul, pe care l-a proptit de tigaie si a inceput sa inregistreze si cu el.

Ah, da, ghinionista cum sunt, dupa ce am reusit sa fac 2-3 poze, a venit nenea de la securitate sa ma anunte ca n-am voie cu aparat foto, desi in anuntul cu regulile de la concert scria ca nu ai voie cu aparate profesionale sau cu camere video. Aparatul meu, saracul, nu e nici una, nici alta. Desigur, tigaia n-a primit nici un repros. Am citit pe metalhead.ro ca i-au cerut si lui Miluta Flueras sa nu mai pozeze. Sigur ca da, de ce sa pozeze unul din fotografii evenimentului? Nu! Sa pozeze ala cu tigaia. Si tutele cu s3.

Acest eveniment a avut loc in interior, cu perchezitie, alcool foarte putin si cu confiscat brichete (Nu va faceti griji, de ce i-ar trebui unui fumator bricheta? Si ce daca era bricheta cu care am fost la ost fest?), dar nu si chibrituri, ca alea nu tot foc fac. Doamna de la securitate chiar era draguta si parea sincer interesata de bunul mers al lucrurilor. Ziceam ca am tot fost la concerte in ultimii ani. In aer liber, imbulzeala, cu oameni beti si uneori dubiosi in jur, cu lucrurile in rucsac pentru ca eram in alt oras. Cu toate astea, pana la acest eveniment super securizat de interior, nu mi-a disparut nimic. Dar toate lucrurile au un inceput, asa ca cineva mi-a furat esarfa aproape din mana, ea fiind bagata pe o maneca pe jacheta pe care o tineam in mana. Acum, ce sa zic, daca cineva chiar a reusit sa vada o esarfa neagra, in intuneric, cu pipite innebunite in jur care lovesc cu copitele, norocul lui. Pe de alta parte, sper sa se stranguleze cu ea.

N-am crezut ca o sa am norocul ca Slash sa vrea sa-si puna concert in Bucuresti, nu la asa un timp scurt dupa ce in vara imi redescoperisem pasiunea pentru el si ii citisem autobiografia din scoarta in scoarta. Si n-am crezut nici ca o sa pot sa stau atat de aproape incat omul ala din poze si postere cu Guns o sa capete forma si viata si o sa fie mai mult decat o silueta in 2D. Si n-am crezut nici ca o sa aud melodiile alea cunoscute cantate live identic cu ce stiam eu de pe cd-uri. Si atunci am mai inteles inca o data la ce chin mi-a supus urechile dj ashba din guns, care rata notele si canta stramb.

Slash a cantat impecabil. Cu el acolo, m-am simtit mai mult ca la un concert Guns, decat am facut-o in vara cand a venit Axl la Bucuresti. Nu cred ca a fost un concert la care sa-mi fi dorit sa merg mai mult ca la asta. Doua ore am fost in transa. Din pacate, uneori si cuvintele sunt goale. Ma uitam la pustiul care statea in stanga mea, era transfigurat. La fel si doamna din dreapta mea. Si cuplul din spate. Si ma gandeam ca, in mare, asa aratam toti. O gramada de oameni cu ochii cat farfuriile, cu gura usor deschisa a surpriza, inerti, din toti iesind un val de zgomot la intervale neregulate. A fost ireal.

Astazi omul asta incredibil implineste 48 de ani – sper sa aiba in fata cat mai multi, in care sa faca muzica asta minunata care sa imi miste universul interior in asa hal. La cat mai multe albume si concerte (mai ales in Romania) care sa-mi dea ocazia sa ma pierd prin alte timpuri si alte locuri. Sa curga pe internet filmari de la concerte (si poate si filmarile din anii 80′ care-s incuiate undeva) la care sa ma uit cand o iau razna, sa ma linisteasca la cap.

Happy birthday, Slash!

Slash

Anunțuri

Posted on Iulie 23, 2013, in Zile bune si nebune and tagged , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s