Un pic despre soarta

„An invisible red thread connects those destined to meet, regardless of time, place, or circumstances. The thread may stretch or tangle, but never break.”  – Ancient Chinese Proverb

Am auzit de cateva ori povestea asta si mi-a placut. Suna frumos, ma face sa ma gandesc la iminenta unor intalniri neasteptate, la cum soarta, in ciuda criticilor primite, nu ne lasa de izbeliste, ci ne leaga de ceilalti oameni, fara sa avem sansa de a scapa. Ba, mai mult, suna aproape romantic. Stii ca acolo undeva, in ciuda momentelor grele prin care ai trecut, exista cineva de care esti legat, cineva care poate asteapta, fara sa stie, la fel de mult cum astepti si tu magica intalnire dintre voi. Stii ca firul ala trage de voi sa va apropiati. Stii ca nu poti rupe asta. Si accepti mai usor greutatile, pentru ca undeva te asteapta ceva mai bun, ceva ce e al tau. Stii ca oricat de mult te-ai indeparta de visul asta, la un moment dat, viata te va aduce fata in fata cu el, si atunci o sa poti sa te bucuri.

Ceea ce nu spune proverbul asta e ca nu poti sa scapi. Adica, desigur, iti explica faptul ca nu poti sa rupi firul asta al destinului, dar ideea e ca nu poti sa scapi. Chiar daca, in unele momente, ai vrea sa te sugrumi cu firul, numai sa termini odata. Pentru ca alta chestie pe care nu o explica proverbul e faptul ca oamenii se intalnesc pentru a invata ceva unii de la altii. Si invatarea, de obicei, se face prin efort. Si apar piedici, nervi si incepe astfel separarea dintre cele doua suflete, care nu mai pricep de ce sunt puse impreuna si, astfel, chinuite.

Nu-ti spune ca, de obicei, lucrurile se complica si scapa de sub control. Si ca unele lectii dure vin deghizate ca lucruri frumoase, ca sa ne obisnuim cu ele, sa ne apropiem de ele, caci daca le-am vedea adevarata fata din primul moment, probabil am rupe-o la fuga.

Prima data, traiesti cu senzatia ca oamenii de care esti legat ar fi salvarea ta. Dar unii apar ca sa te adanceasca mai tare in dezastrul in care esti, ca sa poti iesi, ghici ce, singur. Si, uneori, asta ne da peste cap mai mult ca orice altceva. Pentru ca se intampla de atatea ori sa vrem sa ne punem soarta in mainile altcuiva, mai mare, mai bun, care sa se ocupe de tot si, eventual, sa faca si un ceai cald in timp ce asteptam solutia problemelor si sensul vietii.

Si apoi, vine momentul sa te detasezi. Aici, daca esti incapatanat, primesti persoana de la capatul altui fir, dar cu aceeasi lectie. Pana reusesti sa pricepi. Si treci prin acelasi tip de situatii cretine, numai ca din ce in ce mai grele, pana la acea ultima situatie in care cedezi.

Si asa ne invartim, din sfoara in sfoara, in timp ce ne prefacem ca nu suntem intr-un joc universal de papusi. Ne place sa pretindem ca avem controlul, ca daca aplicam un pic de sugestie pozitiva, chemam noi firele de care avem nevoie si toate astea ne dau senzatia ca ne descurcam. Ne legam singuri de maini si de picioare cu firele astea si, la urma, tot noi ne intrebam de ce ne impiedicam.

Cred ca asa face soarta si noi ne dam seama mai greu – intai ne duce la invatat si abia apoi, daca am fost cuminti, ajungem si pe plaja, sub umbreluta, cu un cocktail colorat in mana.

Anunțuri

Posted on August 20, 2013, in Zile bune si nebune and tagged , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s