Cu mesterii la bloc

pexels-photo-533189.jpeg

Saptamana asta promitea sa fie una relativ normala, fara prea multe evenimente, poate un pic de zapada, un pic mai multa cafea si un tiramisu spre final. Zic si eu.

Nu acelasi gand l-a avut si dna. administrator, care m-a tinut in priza in aceasta minunata zi de luni, pentru ca la ora 6 fix asteptam mesterii. Treaba cu ei a inceput demult, pe la final de 2017, cand toata lumea a platit o instalare obligatorie pentru detectoare de gaze. Nu prea a comentat nimeni, probabil pentru ca fiind bloc de garsoniere, ne invartim intre 2 varste – tineri si nelinistiti si seniori care au prins razboaiele mondiale. Chiar si eu stiu niste babute, care se invart pe la 90 de ani, si desi nu au stiut niciodata sa imi spuna exact cand sunt nascute, mi-au impartasit faptul ca lor le place si acum sa isi incalzeasca o ciorba pe aragaz, chiar daca le-a lasat auzul, mirosul, mersul si restul. Dupa cum ziceam, sa instalam detectoarele.

Ma invoiesc cu promptitudine de la serviciu, „stiti, tre’ sa imi instalez detectoare, e important”. Sigur, nici o problema, nimanui normal nu-i plac incendiile, accidentale sau nu.

Merg fuga spre casa, dau cu coatele in restul de calatori din 41, care evident nu stiau ce treaba importanta am eu de rezolvat, ajung in casa, ba chiar dau cu matura putin, strang din haine, spal vasele, pieptan un pic cainele, imping lucrurile de pe masa intr-un colt si acopar cu multe carti si hartii, cat sa se inteleaga ca sunt ordonata, dar sunt o persoana foarte ocupata, imping sticlele de alcool mai in spate si icoanele mai in fata si astept cuminte mesterii.

18:15. Sun la dna. administrator, ca ma stie ca-s fata organizata. Ma linisteste ca „ajung ei si la mine”. Bun, mai stam drepti si in hainele de birou putin, deschidem un sandvisel pe care nu am apucat sa il desfacem la munca, pentru ca a fost totusi o zi de luni.

Cum se intampla de obicei, vin mesterii cand sunt la mijloc de sandvis. Il pun frumos pe masa proaspat aranjata si ii conduc in bucatarie, unde se apuca direct de treaba.

Dupa 5 minute de tacere, nu mai suport si incep sa pun intrebari, ca tot omul. Nu va suparati, da’ ce e aia? Ce se intampla daca ard mancarea, ma anunta la toti vecinii, pot sa imi aprind betisoare parfumate, se poate fuma pe balcon sau pe bucatarie, dar daca imi aprind lumanari ma simte, dar daca …

Se uita ala mai strict la mine si zice d-soara, intai instalam, apoi va explicam. Zic bun, inteleg, nici o problema, doar nu intrerup procedura ca sa primesc ghidare pe ea. RTFM mai tarziu, ma gandesc eu. Dupa inca 2 minute atinse de o tacere grea, imi zice „vedeti d-soara, are un capacel acolo si il desfaceti ca la sticla si apoi trageti de buton si gata”. Aha, zic eu, in gandul meu imaginandu-mi nu mai putin de o bomba cu ceas.

Se termina treaba, mesterii isi strang galeata cu scule si dau sa plece. Pai stati asa, faceti-mi training pe acest instrument, va rog, ca nu suntem in jungla, si am un spirit neobosit de corporatista. In timp, ce imi arata ei acolo cu butonul, privirea mea inocenta se ridica incet, dar ferm, spre perete, unde, cam la 1,20 m deasupra podelei, atarna un stecher. Fara sa spun nimic, mesterul ala mai tanar si sugubat, imi spune: da, d-soara, sa nu uitati sa luati un prelungitor aicea buuun, ca daca va taiem din cablu, pierdeti garantia, si e pacat.

Agila la minte cum sunt eu, intreb direct, adica stecherul ala daca nu e in priza, detectorul nu mai face luminite, nu mai face scandal, nu mai detecteaza, nimic, nu?

Pai, haha, ce amuzanta sunteti, normal ca nu se intampla nimic cu instrumentul daca nu e conectat la o sursa de curent.

Da, multumesc, mizam pe umorul meu si nu pe simtul comun.

Sugestia mea prietenoasa a fost sa ducem treaba la bun sfarsit si sa conectam la sursa de curent, ca altfel toata operatiunea duce la a avea o cutiuta alba si urata pe teava de gaze, un stecher care atarna trist, si nimic mai mult. Aflu totusi, cu dezamagire, ca treaba lor e sa monteze detectorul, care e montat bine, iar de restul nu sunt responsabili.

Pe scurt, am fost lovita de centralizarea deciziei si compartimentarea muncii, de catre 2 mesteri.

Lectie de viata de aproximativ 9 minute si 260 lei, despre ce se intampla cand zici „nu e treaba mea”.

Reclame

Posted on februarie 19, 2018, in Zile bune si nebune and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: