Category Archives: Ghid de supravietuire

Ce sa faci cand nimic nu mai merge

Printre creioane rupte

People do not ordinarily engage in reprehensible conduct until they have justified to themselves the morality of their actions (Bandura, 1990).

Citind astazi si ieri postari random de pe facebook, trebuie sa recunosc ca m-am simtit foarte derutata. Dupa ce am citit cateva texte, mi s-a facut rusine si am inchis tot.

Mi se pare ireal cum la inceput de 2015, in miez de epoca tehnologica, distinsele mele conexiuni de pe aceasta platforma au irosit internetul cu niste opinii cinice, lipsite de orice umanitate. Cum au aruncat cu noroi si batjocura peste mortile unor oameni. Cum s-au pus pe un piedestal plin de onoare si intelepciune si au inceput sa invinovateasca in mod deschis victimele unui atac brutal. „Nu zic ca teroristii sunt de vina, dar ziaristii si-au facut-o cu mana lor” – asta este ideea pe care o tot citesc si ma blochez. Am ajuns la nivelul ala de barbarie unde victimele au meritat-o. Pentru ca cineva special a venit din spatiu, a pus mana in capul Romaniei si a zis: Tu, Draga Romanie, de azi esti sefa oamenilor care emit pareri mizerabile si pline de superioritate.

Si am vazut oameni care si-au aparat parerile cu sfintenie, si cand zic asta, ma refer la idei precum Duhul Sfant a pedepsit Franta, care e plina de pacatosi si altele in directia asta. As vrea sa intreb unde sunt iubirea si compasiunea din crestinism la faza asta, dar cred ca o sa intreb, mai degraba, cand te urci in prima masina a timpului catre epoca medievala unde iti este locul?

Pe de o parte, pot sa inteleg, pot sa caut justificari, pot sa spun ca oamenii pe care i-am vazut comentand nu stiu mai bine de atat, pentru ca unii s-au nascut in timpul comunismului si stiu ca nu aveau voie sa aiba opinii sau sa le discute deschis cu altii, stiu ca cenzura se imprastia peste tot. La fel, stiu ca cei care nu au fost nascuti in epoca comunista, au participat la minim 12 ani de educatie dupa 1990. Si stiu cum este asta, serios; inca tin minte cum creativitatea, asertivitatea si, practic, cam orice iesea din baremele notate grijuliu pe o hartie, erau sanctionate. Asa ca nu e greu sa-mi imaginez cum noi, clar, nu suntem nici un fel de Charlie. Noi suntem mici si ghiocei si incercam sa ne desprindem, cu mare greutate, din sistemul tip „cutiuta” in care am fost inchisi atata timp.

Dar as vrea sa fie clare cateva lucruri pentru toata lumea. Daca sunteti nesiguri, puteti sa le repetati zilnic, la fel ca pe mantrele despre care declarati ca va plac asa de tare.

1. A ucide este gresit. Victima unei crime nu este de vina. Victima unei crime nu a provocat crima.

2. A fura este gresit. Victima unui furt nu este de vina. Victima unui furt nu a provocat furtul.

Chiar daca isi flutura bancnotele in aer. Aici o sa fie mai greu, datorita unor chestii internalizate gen „Mai bine sa planga ma-sa decat mama”. Aici trebuie si putina vizualizare – incercati sa vedeti cum un om are un lucru si este al lui si poate sa il puna si pe trotuar si sa se indeparteze 5 metri si tot nu apare brusc vreun drept al hotului de a fura. Stiu, m-am lungit aici. Dar numarul infractorilor care sunt inchisi pentru furt la noi in tara este destul de impresionant.

3. A viola este gresit. Victima unui viol nu este de vina. Victima unui viol nu a provocat violul.

Din nou, aici parca as mai zice ceva. E nedrept sa spui ca o femeie a provocat un viol pentru ca a iesit intr-o rochie scurta pe strada. Stiu ca poate v-a iesit asta din calcule, in disonanta voastra cognitiva care va spune ca femeile sunt de vina pentru orice, dar exista si persoane de gen masculin care trec prin aceasta experienta traumatizanta.

Stiu, e foarte dificil la inceput. E din cauza lipsei de empatie, inteleg cum este, uneori nici eu nu sunt foarte empatica. E greu sa te pui in pozitia unui om si sa iti imaginezi cum este pentru el. Este mult mai usor sa comentezi din confortul fotoliului de acasa.

Dar stii cum e? Atunci cand o tara intreaga este in doliu, n-are nici un sens sa vii tu din pispirica Romanica si sa scuipi venin catre niste persoane care au fost impuscate ziua in amiaza mare, in timp ce erau la birou si munceau. Stii ce poti sa faci? E foarte usor. Poti sa renunti la superioritate (Adler are niste idei pe tema asta), sa iti pastrezi demnitatea umana si sa spui cum a avut loc un eveniment tragic si iti pare rau ca in ziua de azi se intampla asemenea crime. Sau imagineaza-ti ca a murit mama unui prieten de-al tau, dar tu te duci la el si ii spui, lasa, acuma nu e bine nici ca a castigat cancerul, dar stii, ea oricum era curva, deci si-a facut-o cu mana ei. Chiar vrei sa fii persoana asta?

Inca ceva. Cei care ataca asa civili, au si ei un scop, vor sa obtina ceva, sa intimideze, sa se impuna. Pentru ei, victimele erau niste nenorociti care le insultau religia si meritau sa moara. Acum uitati-va la comentariile generale si spuneti-mi cine a castigat, din nou.

Daca si asta este prea greu, o sa inteleg. Dar poate ar fi bine sa rezervati un numar mai mare de bilete pentru calatoria dus catre Evul Mediu. Sa fie.

 

Anunțuri

Ghid de supravietuire: In febra cumparaturilor

 Un episod din frenezia cumparaturilor s-a terminat si incepe curand altul. Pentru ca anul acesta presimt ca voi alerga dupa cadouri mai mult decat in oricare alt an, m-am gandit sa dezvolt putin subiectul cumparaturilor compulsive.

Nu-ti cumpara tot ce ti se pare frumos si stralucitor in vitrina, ca acasa sa descoperi ca iti este inutil. Da, poti sa ai un hobby de a colectiona anumite lucruri, cum ar fi canile, asa ca ti se lipesc mainile de cani frumoase in orice magazin. Dar nu aplica asta la toate lucrurile pe care le vezi, pentru ca, la un moment dat, o sa te sufoce si o sa vrei sa le arunci si o sa pierzi timpul incercand sa te hotarasti ce colectie este mai inutila decat alta.

Stiu ca e greu, ca daca ar fi fost mai usor de facut, nu mai traiam intr-o societate care se bazeaza fix pe faptul ca oamenii cumpara ca fraierii orice. Eu, recunosc, sunt un fraier perfect. Societatea cred ca e foarte bucuroasa cu mine, pentru ca sunt genul de om pentru care sunt facute vitrinele. La tot ce straluceste sau e aranjat frumos sau ofera iluzia aia a utilitatii, mi se scurg ochii, imi capteaza atentia, intru si cumpar minim un obiect. “Aaah, dar uite ce bine s-ar potrivi chestia aia cu lucrul ala la care m-am gandit eu zilele astea!”. Da, am si eu niste sensibilitati aparte si, pe langa cuvantul scris, imaginile intense imi trezesc imediat imaginatia. Daca vad o tigaie absolut obisnuita, dar pictata cu un lac bleu, deja ma vad traind in casuta mea la tara, pictata in alb, cu detalii rustice, dar si moderne in acelasi timp. Adica imi vinzi un obiect si eu deja sunt Clara Bachmeier, traiesc in natura, sunt o femeie casnica, am 42 de ani, 2 copii cu plete blonde si, in timpul liber, imi place sa cos. Asta pentru nimeni nu iti mai vinde doar un obiect; acum se vand povesti sau intregi stiluri de viata. La urma urmei, poate mie nici nu mi-ar conveni sa fiu cu adevarat Clara Bachmeier, pentru ca sunt teribil de neindemanatica si mi-as tranti imediat oala de mancare pe sort sau m-as intepa cu acul inainte sa ajung sa fac vreo cusatura, dar nu astea sunt lucrurile esentiale pentru Clara. Nu. Iluzia este ca Clara pare cu adevarat fericita. Ei, cine n-ar cumpara o amarata de tigaie albastra daca ar avea promisiunea fericirii?

Si pici in capcana. O data, de doua ori, la nesfarsit. Si iti iei tigaia, sortul, forme de copt de silicon in forma de fructe exotice, 3 spatule extra-speciale si cand vine curatenia de sezon si te uiti la stratul de praf care s-a depus pe ele, iti amintesti brusc ca tu gatesti de vreo 3 ori pe an si atunci cand o faci folosesti o oala primita de la bunica si o lingura de lemn primita la pomana si isi fac treaba de minune.

Lucrurile care nu-ti folosesc, de fapt, sunt foarte usor de identificat, insa procesul asta pare sa nu aiba niciodata succes atunci cand are loc in fata unui magazin. In schimb, la curatenia aia de sezon de care ziceam, le recunosti pentru ca stau in gramezi, abia folosite, multe din ele inca in ambalajul din magazin, desi au trecut mai mult de 6 luni de cand le-ai luat. Abia cand o sa-ti fie din ce in ce mai greu sa arunci saci de obiecte inutile, cand o sa te doara mainile de la carat si picioarele de la drumurile facute, o sa incepi sa iti pui intrebarea. Ei, intrebarea asta e cea mai importanta. “Imi foloseste sau nu?”. Problema e ca uneori raspundem si aici cu “Da, sigur, candva o sa am nevoie si trebuie sa fiu pregatit”. Dar nu asa se raspunde corect. Exista niste situatii simple in care folosim lucruri. Cand avem nevoie de ele, pentru ca ne ajuta in profesia noastra. Cand le folosim in hobby-urile noastre. Cand ne dorim cu adevarat sa invatam ceva nou. In rest, nu prea exista miracole, pentru ca noi, oamenii, suntem destul de rutinieri. Si asta nu tine de creativitate, pentru ca si pictorul lucreaza cu acel set de culori pe acel set de panze.

Asa ca gaseste-ti uneltele care sa iti fie folositoare tie, nu doar stralucitoare. Sub praful care se strange treptat, o sa piara si stralucirea lor.

Ghid de supravietuire: In relatia cu parintii

Am invatat ca parintii te iubesc, da’ in felul lor, chiar daca unul e genul care te-ar arunca in apa ca sa te invete o lectie valoroasa, iar celalalt te-ar astepta in apa, complet echipat si cu un gardulet construit de jur imprejur pentru protectia “puisorului”. Poarta-te frumos cu parintii tai si iesi din zona discutiilor de genul “ce grea e viata, ce greu e la munca, n-avem bani, suntem bolnavi”. Fa-le o surpriza, scoate-i in oras, afla lucruri despre ei pe care nu le stiai, joaca-te cu ei. Nu stiu de ce pierdem joaca asta, de parca maturizarea si independenta ar fi cel mai serios lucru din lume.

Mai in gluma, mai in serios, imi amintesc ca in anul 2 de facultate profesoara de psihologia dezvoltarii ne-a intrebat ceva ce parea foarte simplu. “Ce este maturizarea?” Ei, doamna profesoara, cum sa nu stim noi asa ceva?

Si am inceput toti cu raspunsuri profunde, de genul “etapa importanta a dezvoltarii”. A ras putin si a zis ca nu vrea raspunsuri din carte, vrea ceva cu sens pentru noi. Atunci am trecut la raspunsurile de clasa I – “maturizare este atunci cand ai responsabilitati”. Da, si facturi si credite si ore petrecute la telefon. Si, intr-un final, ne-a spus. Primul semn al unui om care se maturizeaza este capacitatea lui de a avea o relatie serioasa. Adica nu 2 intalniri la inghetata si 3 telefoane. Ci o relatie bazata pe respect, intelegere, apreciere si asa mai departe. Se pare ca maturizarea nu tine de datorii si ore suplimentare la munca, ci de implicarea intr-o relatie umana. Pentru ca arata ca omul este in stare sa iasa din stadiul egocentric si sa inteleaga ca exista o lume intreaga in afara lui.

Cat despre independenta, cred ca daca nu o interpretam gresit, drept taierea legaturilor de orice fel cu familia, poate deveni o metoda de imbunatatire a relatiilor. Cand iesi din sfera dependentelor de parinti, scade si presiunea pusa pe relatia dintre tine si ai tai, pentru ca nu mai ai aceleasi asteptari de la ei. Nu te mai astepti sa te spele, sa te imbrace, sa-ti dea o ciocolata si un ban in buzunar, sa-ti netezeasca gulerul si sa-ti ia scamele de pe umar. Nu te mai superi pe ei in clipa in care omit un pas din tot ritualul asta menit tie.

Sa facem un mic exercitiu de imaginatie. Suntem mari, oameni maturi si independenti. Maturi, in sensul in care putem avea relatii normale cu ceilalti oameni, nu doar cu partenerul. Putem sa comunicam, sa ascultam si sa ii apreciem pe ceilalti. Suntem independenti, adica ne bucuram de o autonomie pe care am castigat-o prin propriile eforturi, ne descurcam singuri si ne asiguram un trai decent. Si, intr-o zi, ne intoarcem la parintii nostri, nu ca sa le cerem bani sau sa le reprosam ca in urma cu fix 6 ani si 4 luni a fost o petrecere la care nu ne-au dat voie sa mergem si toti colegii au mers si s-au distrat si noi am stat acasa si am oftat pana in pragul hiperventilatiei. Nu… Cum ar fi, in schimb, sa spargem putin bariera aia conventionala in care parintele te iubeste pentru ca te-a scos cu greu, te-a tinut in viata si uite, ai supravietuit dincolo de 18 ani si inca respiri? Si sa inlocuim situatia asta standard cu una in care esti sincer interesat de el si pentru mai mult decat bilantul lunii in care nu stii sigur daca sa pui sau sa nu pui pastilele de pe reteta lui noi. Si in care aveti conversatii interesante (poate o sa fac o lista cu subiecte potrivite intr-o postare viitoare), faceti lucruri impreuna, poate faceti o prajitura intr-o zi sau un puzzle.

Ce ar putea sa se intample dupa exercitiul asta? Pai, uneori, un singur milimetru mai intr-o parte poate schimba o perspectiva intreaga. Si parintii nostri merita sa fie redescoperiti, asa cum meritam si noi copiii, dupa ce am trecut de o varsta. Si, desigur, in discutie va aparea mereu cate un “da, dar eu nu am avut hartie roz cu unicorni si am suferit foarte mult”. Dar, poate pe langa asta o sa apara si ceva in zona “stii ce, m-ai crescut si din cauza ta am invatat sa cad mereu in picioare si asta o sa ma duca departe in viata si… bravo noua ca am ajuns aici!”. Si, sigur ca da, ar putea sa se intample o mie de lucruri dupa exercitiul asta, ceea ce ma face cu adevarat curioasa. Daca sunteti si voi curiosi, incercati si povestiti-mi si mie cum a mers si impreuna o sa aruncam putina lumina peste alea o mie de lucruri necunoscute. 

Ghid de supravietuire: Ai grija de tine. Partea I

zcool-Heart 2

Ai grija de tine. Masinile se repara, calculatoarele la fel sau se inlocuiesc. La oameni, piesele de schimb nu sunt chiar asa de comune sau accesibile. Un corp, o minte si un suflet ai, asa ca ingrijeste-le pe toate, pentru ca scopul lor este sa te ajute sa traiesti viata. Un corp de care nu te ingrijesti nu te poate plimba prin lume, o minte inchisa nu o intelege si un suflet ranit nu se poate bucura de ea.

Desi nu e niciodata simplu, tindem sa invatam ceva mai multe din nefericirile noastre. Macar ca dupa ce ne afundam in nemultumire, la un moment dat iesim dupa o gura de aer proaspat si ne promitem ca niciodata nu mai lasam sa se intample asta, chiar daca e doar pana data viitoare.

Cand ai sufletul ranit, ingrijeste-l; nu te chinui pe tine si nu ii chinui pe altii. Poti oricand sa ceri o vorba buna de la un prieten de incredere, sa citesti o carte buna si sa bei un ceai cald, sa te alergi cu catelul, sa scrii, sa pictezi, sa incerci o prajitura. Poate ca astea nu rezolva problema care te-a ranit, dar un zambet si o unda de caldura te ajuta sa mai versi din intunericul pe care l-ai strans. (Nota: Desigur, daca perioada de tristete este intensa si vine si cu insomnii, sentimente de inutilitate, autoculpabilizare si alte lucruri serioase si dureaza mai mult de cateva luni, este util ajutorul unui specialist).

Incet-incet, dupa o dezamagire, tu trebuie sa te reinveti cu lucrurile frumoase. Chiar daca inseamna sa pornesti de la un lucru mic, cum ar fi faptul ca ai prins de dimineata liber la magazin cand ti-ai cumparat cafea si vanzatorul ti-a facut cu ochiul.

O abordare interesanta mi se pare cea de la TEDTalks a lui Shawn Achor, psiholog pozitivist, care discuta despre efectele negative pe care sublinierea dezastrelor in media si nu numai le are asupra starii noastre de bine. El explica faptul ca ajungem sa fim convinsi ca raportul dintre lucrurile bune si cele rele din lume este acela care reiese din stiri, unde vedem doar crime, abuzuri, tradari si asa mai departe. Ne dam seama atunci de ce, de cele mai multe ori, in loc sa ne ridicam informati din fata televizorului, ne simtim mai degraba nesiguri, dezamagiti, speriati sau lipsiti de speranta. Si nici unul din lucrurile astea nu fac bine sufletului. Si atunci, Shawn Achor a venit cu o propunere. Zice el ca starea de bine te ajuta sa fii mai productiv, mai sanatos, mai bun, si este sustinut de ani de cercetare si, sincer, cred ca si noi il credem pe cuvant, ca parca toate ne ies din prima cand suntem mai fericiti. Si, ca sa ajungi la starea de bine, trebuie sa te reinveti sa o filtrezi, asa cum ti-a intrat in reflex sa filtrezi doar lucrurile negative din mediu. Exercitiul lui este pastrarea unui jurnal, timp de 21 de zile, in care sa scrii, la sfarsitul fiecarei zile, 3 lucruri bune care ti s-au intamplat, care te-au facut fericit, pentru care esti recunoscator.

Ideea unui jurnal pozitiv nu e noua, dar perspectiva lui mi-a trezit curiozitatea pentru ca are o directie si un scop, si anume invatarea unui nou model, in care scanam pentru lucrurile bune intai, si apoi pentru cele negative. Am invatat ceva recent in facultate – pana acum si eu si altii faceam o chestie destul de comuna, si anume cautam toate lucrurile negative care pot aparea intr-o situatie data, opinia generala fiind ca asa vom fi mai bine pregatiti pentru orice obstacol ar putea aparea. Adevarul, dupa cum am aflat, este ca practica asta creste anxietatea si nu ofera, de fapt, solutii reale la problemele care pot aparea. Adica ne aprindem, dar degeaba. Si ne ingrijoram pentru ca ne ingrijoram, ne intristam iar pentru ca simtim povara a 100 de obstacole posibile peste care nu mai stim cum sa trecem, obosim numai la gandul unei activitati noi.

Si, de fapt, asta imi aminteste de un punct important din psihologie. In orice situatie, trebuie evaluate elementele negative, denumite vulnerabilitati in domeniu, dar si elementele pozitive, numite resurse. De multe ori, mai uitam de asta si ne infigem in vulnerabilitati pentru ca sunt percepute ca fiind grave, atrag atentia si apare necesitatea schimbarii. Insa niciodata nu ar trebui sa uitam de resursele personale pe care le putem folosi cand incercam sa transformam un aspect nefericit. Din cand in cand, sa mai punem si binele pe masa si sa vedem cat de departe ne duce. Cine stie, s-ar putea chiar sa nu mai ajungem de unde am pornit, ci sa trecem mai departe, la noi etape cu noi experiente si noi invataturi.

Ghid de supravietuire cand nimic nu merge

Usor, usor, incep sa se adune lucrurile in inconstientul tau minunat care e ca o oala sub presiune. Dar tu nu stii asta si n-ai idee despre nimic din ce se intampla, ca de-aia sunt in inconstient. Bun. Si ca sa fie totul perfect, inconstientu’ asta e asa ca un ocean mare-mare, ditamai intinderea unde informatiile acopera orice loc posibil, orice nivel si orice linie geometrica dintr-un spatiu pe care nu il vezi.  Si strangi acolo ca pentru 7 ani biblici de seceta. Si singura ta legatura cu spatiul asta, dupa cum ziceau tata Jung si tata Freud, sunt visele (pe care oricum nu le intelegi) si actele ratate (pe care oricum nu le pricepi).

Si vine o perioada in viata ta, din cand in cand, in care nimic nu-ti iese si nu mai stii unde sa te ascunzi. Te dai jos din pat, ca in orice dimineata, doar ca acum te impiedici de un papuc ratacit si dai cu capul in dulap. Nici o problema, treci mai departe, incerci sa-ti faci cafea, dar nu mai ai cafea si oricum n-ai nici un ibric curat in care sa fierbi niste apa, ca poate vrei ceai, daca n-ai altceva. Te mai invarti un pic, reusesti sa spargi un pahar si renunti la orice idee, ca te gandesti ca iei de pe drum ceva bun. Si ti-ai uitat banii acasa, ai intarziat la locul unde trebuia sa ajungi si n-ai baut nici cafea, asta dupa ce recent ti-ai dat seama ca ai ajuns din nou dependent de cafea.

Si, sa zicem ca ai de prezentat un proiect, pe care stii sigur ca l-ai copiat corect pe stick. Si ajungi in fata tuturor si fisierul e gol si prezentarea amanata pentru saptamana urmatoare si toata lumea rade odata cu tine, ca sa te faca sa te simti mai bine, dar tu stii ca esti un idiot, asa in adancul tau. Si apoi vrei sa pleci de la un curs, ca incepi sa intelegi ca singurul loc safe e patul, la distanta de orice obiecte care te pot rani, asta daca nu luam in calcul posibilitatea sufocarii cu patura, ca nu se stie niciodata. Incerci sa pleci subtil, in liniste, ca sa nu se prinda profesorul ca pleci si, in concordanta cu intentia ta de a pleca fara a atrage atentia, reusesti sa darami scaunul pe care stateai si sa-ti imprastii toate hainele pe jos. Nu-i nimic, fruntea sus, mergem mai departe. Dormi, visezi tot felul, ca de obicei, si te trezesti cu un sentiment ciudat ca ar trebui sa faci ceva, dar nu faci pentru ca nu stii exact ce. Iesi in oras seara, te distrezi, nu bei de frica, insa vrei sa ajungi iar in pat, ca simti cum te departezi de siguranta. Ajungi acasa la 5 dimineata, te dezbraci, te duci inspre baie, iar pe drum ai un contact violent cu usa intredeschisa pe care n-ai vazut-o, de la care te alegi cu zgarieturi pe corp, o buza umflata si mov si o durere tampita de cap. Bonus: adormi, dupa un minut simti ca te ia cineva de mana si te trezesti panicat, pentru ca stii ca esti singur in camera si incepi sa te intrebi daca o sa vezi in curand farfurii plutind prin casa sau dulapuri care se muta singure. Oh, wait, pe ultima ai vazut-o deja…

Pleci de acasa, faci dezastru in alta parte, te impiedici de orice gasesti si versi sos de rosii in patul care nu iti apartine. Pleci direct la facultate, iti dai seama ca blugii pe care i-ai luat sunt pe cale sa se rupa intr-un loc in care chiar nu-ti doresti sa se intample asta. In tot acest timp, are loc cutremurul din Japonia si incep iar sa circule posibilitati de cutremur la noi in tara. De parca asta mai lipsea acum…

Gaseste-ti un colt si stai cuminte acolo. Daca acel colt are o etajera deasupra capului tau, cauta altul. Stim foarte bine cum stam cu sansele in perioada asta. Te tii departe de sticla, vitrine, pahare si tot ce intra in categoria asta periculoasa. Nu stii cand te trezesti cu un atac din partea cioburilor care au fost candva o sticla, inainte ca tu sa o atingi cu manutele tale magice. Incearca sa vorbesti cat mai putin, pentru ca perioada asta va trece la un moment dat, dar gafele si tampeniile raman. Evita conflictele, baga-ti capul in fund si fugi cat mai departe. Si cand ai ajuns intr-un loc sigur, scoate-ti capul de acolo, inainte sa distrugi ceva. Nu-ti trebuie nici o tentativa de multi-tasking, ca tu ai probleme momentan si cu indeplinirea unei singure sarcini usoare. Nu te isteriza. S-ar putea sa ramai fara aer si sa te sufoci, sa te lovesti sau sa-ti rupi hainele. Paseste calm si sigur prin micul dezastru care te inconjoara. Gandeste-te la perioada asta ca la o continua trecere pe rosu. Daca esti atent si ferm, s-ar putea sa scapi. Nu-ti ingreuna singur situatia, ca soarta se descurca si fara ajutorul tau aici.

In final, gandeste-te de ce iti dai singur in cap si de ce te desfiintezi singur cu orice ocazie.

%d blogeri au apreciat asta: