Category Archives: Viata in Bucuresti

Cateva fragmente din viata intr-un Bucuresti paradoxal

Rezistenta in fata orasului

Bucurestiul e un loc crepuscular in care incaltamintea nu rezista.

Pantofii cu toc nu au nici o sansa. Am incercat, n-a mers. Ma simteam ca la cursa cu obstacole, echipata complet neadecvat. Pe strazile noastre iti trebuie bocanci, si pana si aia se strica. Si tenisii, care se tocesc usor-usor sau se taie in marginile prapastiilor numite gropi la noi in oras. Iar platformele sunt crima curata. Si mai cazi si de la inaltime cu ele.

Iarna, din cauza jegului si a cine stie mai ce, cizmele se distrug. Materialul nu rezista substantelor amestecate in namolul de zapada, se murdareste, se rupe mai repede. Doamne fereste sa ai vreun vis cu cizme din piele intoarsa, ca alea clar n-au ce cauta aici. Poti sa le plimbi in casa. Eu asta fac. De cizmele cu toc nu mai zic, cred ca am lamurit problema cu tocurile la primul punct. Si nu cred eu ca am un mers complet retardat sau mai stiu eu ce, dar in iarna trecuta am reusit sa distrug 3 perechi de cizme si chiar nu am facut mare lucru cu el. Nici n-aveam pe unde sa merg prea mult, ca doar era mereu zapada si ma ascundeam in casa.

Vara, dorinta mea personala e sa pot purta slapi. In oras. Ca la mare, asa si la oras. Ca si-asa e cald si te impusti in incaltari inchise si slapii sunt mai simpli decat orice sandale. Dar nuuuu, nu ai cum sa umbli in slapi prin oras decat daca vrei sa iti freci apoi cu peria picioarele ca sa ajungi inapoi la culoarea lor naturala. Plus ca poate te impiedici pe terenul accidentat din capitala si poate iti mai si rupi gatul. Purtand slapi intr-un mediu considerat safe.

Foarte bine, renuntam la slapi si incercam cu sandalele. Sunt si ele deschise, dragutze, mergi cu ele cum oi putea. Ma convinsesera sandalele, pana acum doua zile, cand m-a calcat cineva pe picior si am ramas cumva cu talpa de la sandaluta stanga in mana. Ah, da, si asta se intampla in Unirii, ca sa fie totul complet.

Uneori, e greu sa rezisti in orasul asta. Incaltamintea cedeaza, nervii cedeaza. Multi o iau la fuga si se muta in orase mai normale, mai linistite. Altii raman si se lupta in continuare, pereche peste pereche de incaltari.

Ah, si am un rid. Pe frunte. Hello, reasons why I drink!

Reclame

Din Bucuresti

In unele zile, Bucurestiul e un oras pe care nu il inteleg. Are o personalitate proprie, asta e clar. Si o culoare locala, desigur. De fapt, mai multe. Bucurestiul e imbinarea intre explozii de culori si griuri stinse.

E un oras unde vezi tigani batand batrani pe bulevardele luxoase si luminate. Taximetristi iesiti la scandal cand tu esti inca in masina lor. Pitzipoance care isi imping de la spate masculii la bataie pe stradutele din centru. Restaurante unde meniul pentru o persoana costa cat salariul minim pe economie, printre cladiri aproape prabusite. Muncitori libidinosi care fluiera, fara exceptie, la orice misca pe strada, indiferent de aspect – cele care plac muncitorilor se aleg cu o suita de complimente pe care nu si le-ar fi dorit vreodata, iar cele care nu se ridica la nivelul lor au parte de un lung moment penibil in care li se exploateaza taios si vulgar toate defectele. Bulevarde intregi cu cersetori si oameni care trag de tine sa iti puna o intrebare pentru diverse sondaje. Babe care arunca sacosele de la usa tramvaiului pana la un scaun liber, nu cumva sa ii ocupe altcineva locul. Vitrine vechi si prafuite in care se zaresc produse la fel de vechi si nebagate in seama. Cladiri inalte, de sticla, care sufoca orasul din ce in ce mai mult. Cladiri vechi si frumoase, abandonate si luate in grija de tigani. Hoti, de care iti e teama intotdeauna si de care te feresti cat poti de mult. Statui mari si frumoase, puse prost, in fata unor cladiri de sticla cu care n-au nici in clin, nici in maneca.

Mi-ar placea sa fie un oras unde mananci din fantani de ciocolata, ca in Bruxelles. Unde toaletele publice sunt curate si nu iti inspira teama, paranoia sau ipohondrie. Unde a te plimba pe strada la 3 noaptea nu inseamna un mare act de curaj si a ajunge acasa intreg nu e ca si cand ai castiga la ruleta ruseasca. Unde sunt vitrine stralucitoare care te invita sa cumperi fara sa ai teama ca ti-ai dat banii de la intretinere pe un singur produs.

Inca nu e asa, dar poate cine stie, prind ziua in care o sa se schimbe asa cum imi doresc, pana sa ma umplu de riduri.

Revenind in Bucuresti

Dupa o vacanta in Brasov terminata subit datorita plecarii neasteptate a gazdei in tarile calde, am avut parte de my best weekend in a looooong time. Am aparut cu bagajele intr-o mana si cu o punga plina cu chestii gen Nutella, biscuiti and so on, la usa ei. M-a primit si m-am instalat imediat, ca la mine acasa, cum se intampla de obicei.

A fost un weekend atat de simplu, dar absolut minunat. Un weekend ca intre fete, nimic neobisnuit. Am povestit, am facut planuri, am ras, am stat degeaba, am mancat bunatati, poate putin prea multe, dar asa se intampla cand stai cu cineva cu care te simti in largul tau, am probat haine si pantofi, am ascultat muzica, ne-am uitat la filme si seriale cu tipi buni si am iesit noaptea la plimbare. Probabil a fost noaptea noastra norocoasa, pentru ca am iesit la 1 noaptea in Berceni si ne-am intors intregi acasa. Strazi goale, liniste, lumini si atat. Asta era Bucurestiul intr-unul din momentele sale bune.

In rest, da, Bucurestiul e un oras pe care il injur zi de zi. Dar sunt unele chestii faine, din cand in cand. Si, dupa cum am aflat dupa perioada petrecuta in Brasov, unele chestii fara de care nu pot trai. Sau dormi. Cum ar fi zgomotul, de exemplu. Se pare ca eu, care de obicei dorm bustean, la nesfarsit, nu pot adormi in liniste. Nu intelegeam de ce, in prima noapte, nu adormeam. Am stat ore intregi sa ma invart si sa ma foiesc si nimic. A doua zi, mi-am dat seama. Era atat de liniste, ca imi auzeam tiuitul ala din urechi. Ala care suna cand e prea liniste. Si nu pot sa adorm daca nu aud zgomotul masinilor, claxoane ocazionale, latrat de caini, pasi pe strada… La asta nu ma asteptam: sunt bucuresteanca.

Prin locuri noi

E greu in Bucuresti, chiar si pentru un bucurestean. Mai ales cand e pe teritorii necunoscute (ex. Obor) si cauta o casuta mica pe cine stie ce straduta in cine stie ce zona unde nu a mai fost in toata viata lui de bucurestean. Si sta cu o hartiuta in mana, cat un post-it, alaturi de un prieten, si se chinuie sa descifreze stradutele de pe o harta copiata de pe net. Dupa care se uita amandoi disperati la numele strazilor, la reperele posibile pentru ca, in final, sa se simta complet pierduti si intr-o lume noua, cu imagini de santier si strazi mizerabile.

Dar cum ar fi pentru straini? Nu de alta, dar la un moment dat, cu hartiuta in mana si cu privirile ratacite, am fost luate drept niste straini. Si dupa ce s-a intamplat asta, ce credeti ca s-a mai intamplat? Evident, au inceput sa rada de noi, sa ne arate cu degetul, iar doi tipi ne-au si urmarit o vreme. Dupa care au strigat in gura mare si foarte rar: Cautati ceva? Stiu ca oamenii, cand sesizeaza ca nu sunt intelesi, vorbesc mai tare, ca sa se faca intelesi. Doar ca treaba asta nu prea are sens cand vorbesti cu un strain, ca oricat ai urla la el, saracul tot nu o sa se prinda. :)) Ideea e ca tot comportamentul lor lasa de dorit. Bun, noi suntem de aici si stim cum sta treaba. Dar nu stiu cat de frumos ar fi fost daca in locul nostru chiar ar fi fost niste straini, eventual in primul contact cu tara asta. Ca imagine… De tara, de capitala europeana… Nu e ok.

Iar noi, ce sa facem? Sa recunoastem ca suntem din Bucuresti si ca ne-am ratacit in jungla? Pai asta e semn de slabiciune si nu ne permiteam… Asa ca am continuat in rolul oferit de ceilalti… Iar la intoarcere am luat-o pe un drum complet diferit.

Traditii urbane de Craciun

Treaba cu traditiile de Craciun din Bucuresti e ciudata pentru ca difera de la loc la loc. Avem traditionalistii care inca respecta obiceiurile inradacinate, dar sunt si occidentalistii care au preluat tot felul de obiceiuri din exterior. Oricum ar fi, in fiecare loc e un intreg spectacol, indiferent de maniera abordata. Chiar daca de multe ori sunt doar pregatiri de dragul pregatirilor, tot procesul asta te prinde. Si nu poti sa te abtii de la participare. Si da, exista discutia aia cu Craciunul comercializat, cu pierderea esentei si asa mai departe. Eu cred ca tine doar de tine daca il consideri asa sau nu. Ca nu iti serbezi Craciunul la TV sau in piata, ci cu oamenii apropiati tie.

Ca traditie pe care am observat-o eu „la oras” ar fi, pentru inceput, ciocolata calda cu scortisoara, bauta intr-o cafenea din centrul vechi. Desi chestia asta incepe de cand se lasa frigul si localurile isi inchid terasele, retragandu-se inauntru, in preajma Craciunului se intampla tot mai des. Deoarece Craciunul are gust de scortisoara 😀

Vinul fiert, impartit cu prietenii, inchisi cateva zile in casa pentru rezolvarea unui puzzle imens. (De cativa ani caut puzzle 3D si nu gasesc nicaieri :(…) Sau inchisi la un maraton de filme. Sincer, nu prea conteaza activitatea in sine, ca e rezolvat de puzzle sau maraton, ci faptul ca oamenii se strang ca sa petreaca timp impreuna.

Cumparaturile nocturne, al caror fan sunt. Pentru ca noaptea e mult mai liber, pentru ca e mai liniste si pentru ca arata altfel. Si, pana la urma, e ceva nou.

Cadourile – mai nou, targurile de cadouri care mi se par o chestie minunata. Pentru ca toate chestiile de acolo sunt meaningful si pentru ca ai de unde alege.

Bradul – impodobirea lui e o chestie care difera cel mai mult de la loc la loc. In primul rand, pentru ca unii nu isi mai iau brad si decoreaza prin casa. In al doilea rand, pentru ca unii il impodobesc cu o saptamana inainte, sa fie asa pe tot parcursul perioadei, iar altii il impodobesc cu cateva zile inainte sau chiar pe 24. Si apoi, mai e chestia cu cadourile. Cand vine Mosul? Ei bine, la unii vin treptat: uite masinuta asta, ti-o dau in avans de Craciun. La altii vine in seara de 24, dupa ce a fost impodobit bradul. Si mai e varianta cu venitul in noaptea de 24 si 25, cadourile fiind desfacute pe 25. Preferata mea e cea cu 24 pentru ca nu am suficienta rabdare sa astept pana pe 25 😀

Petrecerile – fie cele facute special de firma, fie cu prietenii sau cu familia. De cativa ani incoace, se poarta petrecerile de Craciun, nu doar de Revelion. Pentru cadouri se face tombola, bradul e adus si impodobit de cativa si tot asa.

Mie cel mai fain mi se pare sa faci toate chestiile astea cu oameni care iti plac. Sa te pui cu ei la impodobit de brad (baietii sa aduca bradul in casa), fetele sa se ocupe de bunatati, iar cadourile sa fie de la toti pentru toti. Sincera sa fiu, e cam al doilea an in care ma entuziasmez de Craciun. Am zis sa ii dau o sansa. Sa vedem cum o sa fie anul asta 😛

%d blogeri au apreciat asta: