Arhive blog

Romani in Ungaria

Inca un drum facut, inca o chestie bifata pe lista aia de lucruri care is musai de facut. Am ajuns la Budapesta, la Dalai Lama.

O sa fiu sincera acum. Am prejudecati in ceea ce priveste ungurii. Experientele mele cu majoritatea mi-au lasat un gust amar, iar vizitele in Covasna, cand imi duceam bunicii la tratament, m-au impresionat intr-un mod neplacut. Si nici nu-mi convine ca vor autonomie intr-o bucata din tara mea, la fel cum nu-mi surade ideea sa merg cu pasaport/buletin in Sibiu sau in alte locuri.

Asa ca, avand in vedere toate astea, am avut ceva retineri in ceea ce priveste locul unde trebuia sa ajung. Pare amuzant, dar in interiorul meu ma temeam ca isi vor da seama ca eu nu am o parere buna despre ei si atunci ma vor lua si ma vor tortura in moduri neinchipuite, dupa care ma vor expune intr-un spatiu public, sa ia aminte toata lumea ce se intampla cu cine nu se supune. Daca se prind ca stiu bancuri cu ei si le spun cu fiecare ocazie posibila? Daca…

Si mai era si teama aia a unui om preocupat prea mult de control. Cum, sa fiu intr-o tara straina si sa nu stiu din limba de acolo nici macar esentialul ca sa ma descurc? Ani intregi am refuzat sa invat orice din maghiara, in afara de nem tudom pe care il foloseam intr-un banc cu unguri, ca semn de protest. Plus orientarea mea in spatiu care e mai mult decat jalnica.

Si ajung acolo. Spre surprinderea mea, ajung imediat la cazare, cu tramvaiul chiar. Merg pe strada, fara sa am idee unde ma indrept si unde pot ajunge. Tipa de la cazare, spre norocul nostru, e romanca, asa ca ne face o lista cuprinzatoare de tips&tricks ca sa ne descurcam in Budapesta. Usor, usor, ne strangem toti, 15 reikisti de la Bucuresti adica :)). Si plecam de nebuni, chiar daca nici unul din noi nu stie orasul. Constiinciosi cum suntem, verificam locatia pentru invataturile de maine, vedem ca e la 5 minute de cazarea noastra, apoi mergem multumiti la benzinarie sa ne umplem de produse unguresti. Evident, glume peste glume despre curajul de a manca produse de-ale lor, ca daca se activeaza un compus special care omoara doar romanii si tot asa.

Sambata, ne trimitem oamenii sa ocupe loc, sa se vada ca romanii nu-s asa lenesi cum zice lumea. Si chiar n-am fost, drept dovada grupuletul nostru a fost in primii oameni care au intrat. Organizarea intregului eveniment mi s-a parut impecabila. E drept ca m-a suparat faptul ca la iesire, in loc sa ne lase sa trecem pe mai multe usi, au pastrat deschise doar doua si astfel se forma ditamai coada pe coridor. Dar in rest, a fost perfect. Am intrat, ne-am ocupat locuri cat mai in fata, desigur, sa fim primii la iluminare. 🙂

Si apare Dalai Lama, toata lumea se ridica respectuos in picioare, asteapta sa se urce si sa se aseze, dupa care se aplauda cu entuziasm si se fac poze in disperare. Incepe sa ne vorbeasca, liniste completa in sala, 12000 de oameni in tacere. Eu stiam ca Dalai Lama e renumit pentru discursurile sale despre pace, despre toleranta si asa mai departe. Stiam ca oameni din toata lumea merg cu miile pana in Dharamshala, sa il asculte. Ma asteptam ca toate lucrurile pe care le stiam sa ma faca sa pic pe spate, fara sa ascult macar ce zice. Surprinzator a fost ca, dincolo de faptul ca am sorbit fiecare cuvant, le-am trecut si prin filtrul meu interior, si acolo s-au potrivit ca niste parti lipsa intr-un puzzle. A fost prima data cand am auzit niste idei pe care eu nu le-am impartasit nimanui si nici nu le-am auzit spuse astfel.

Cele doua zile de invataturi si initieri mi s-au parut superbe.

La fel si orasul si plimbarile. Am inceput sa ma intreb cum de Dunarea are alt aer aici, fata de baltoaca din Romania… Iar tortura mea imaginara s-a transformat in ceva la care nu ma asteptam nici intr-o mie de ani. Imi pare rau sa o spun, dar am fost tratata ca o turista si am fost tratata mai frumos decat la mine in tara. Budapesta mi-a depasit cu mult asteptarile, iar in semn de respect, mi-am schimbat si eu atitudinea si am invatat si vreo 10 cuvinte in maghiara.

Poate pentru ca nu aratam chiar ca niste romani tipici, n-am idee. 15 oameni, fetele cu saluri lungi nepaleze, baietii cu jachete negre de piele, toti aruncand gunoaiele la cos, fara sa faca vreun pic de galagie. Din exterior, aratam binisor, ma gandesc eu.

Calatoriile schimba ceva in interior. Il fac pe om sa se descopere pe sine si lumea. Uneori mai obosesti, dar te intorci alt om. La mine se apropie de senzatia pe care o am cand imi iau tone de haine noi. Asa ca ma intorc acasa fericita si linistita.

Anunțuri

Dalai Lama

Nu stiu daca e vina lui Brad Pitt pentru ca am ramas marcata de Sapte ani in Tibet sau daca doar am fost cucerita de stilul de viata sau de stilul de credinte al budistilor, cert este ca ceva s-a intamplat. Nu sunt vreun fanatic religios, dar ma simt atrasa de spiritualitate.

In orice caz, am aflat recent ca Dalai Lama merge in Ungaria, in Budapesta, prin septembrie (18-19 septembrie). Si aici s-au unit toate interesele mele: fascinatia pentru budism si pentru cultura orientala, pasiunea pentru haine care mi-a cuprins fiinta cand mi-am dat seama ca in Austria ajungem imediat, cheful de a iesi din tara, chiar daca as merge in Ungaria (si totusi Budapesta e frumoasa si are statui multe si verzi). Asa ca ma duc si eu. Si ma entuziasmeaza ideea ca ma duc. Si mai mult decat atat, e si el, personajul. Cu viata lui, cu fuga din Tibet, cu promovarea pacii si a compasiunii peste tot prin lume.

Dar pana atunci mai e o vreme, mai vizitam Oradea, mai facem o terapie… Ne ocupam si noi timpul cum putem.

%d blogeri au apreciat asta: