Arhive blog

Ghid de supravietuire: In febra cumparaturilor

 Un episod din frenezia cumparaturilor s-a terminat si incepe curand altul. Pentru ca anul acesta presimt ca voi alerga dupa cadouri mai mult decat in oricare alt an, m-am gandit sa dezvolt putin subiectul cumparaturilor compulsive.

Nu-ti cumpara tot ce ti se pare frumos si stralucitor in vitrina, ca acasa sa descoperi ca iti este inutil. Da, poti sa ai un hobby de a colectiona anumite lucruri, cum ar fi canile, asa ca ti se lipesc mainile de cani frumoase in orice magazin. Dar nu aplica asta la toate lucrurile pe care le vezi, pentru ca, la un moment dat, o sa te sufoce si o sa vrei sa le arunci si o sa pierzi timpul incercand sa te hotarasti ce colectie este mai inutila decat alta.

Stiu ca e greu, ca daca ar fi fost mai usor de facut, nu mai traiam intr-o societate care se bazeaza fix pe faptul ca oamenii cumpara ca fraierii orice. Eu, recunosc, sunt un fraier perfect. Societatea cred ca e foarte bucuroasa cu mine, pentru ca sunt genul de om pentru care sunt facute vitrinele. La tot ce straluceste sau e aranjat frumos sau ofera iluzia aia a utilitatii, mi se scurg ochii, imi capteaza atentia, intru si cumpar minim un obiect. “Aaah, dar uite ce bine s-ar potrivi chestia aia cu lucrul ala la care m-am gandit eu zilele astea!”. Da, am si eu niste sensibilitati aparte si, pe langa cuvantul scris, imaginile intense imi trezesc imediat imaginatia. Daca vad o tigaie absolut obisnuita, dar pictata cu un lac bleu, deja ma vad traind in casuta mea la tara, pictata in alb, cu detalii rustice, dar si moderne in acelasi timp. Adica imi vinzi un obiect si eu deja sunt Clara Bachmeier, traiesc in natura, sunt o femeie casnica, am 42 de ani, 2 copii cu plete blonde si, in timpul liber, imi place sa cos. Asta pentru nimeni nu iti mai vinde doar un obiect; acum se vand povesti sau intregi stiluri de viata. La urma urmei, poate mie nici nu mi-ar conveni sa fiu cu adevarat Clara Bachmeier, pentru ca sunt teribil de neindemanatica si mi-as tranti imediat oala de mancare pe sort sau m-as intepa cu acul inainte sa ajung sa fac vreo cusatura, dar nu astea sunt lucrurile esentiale pentru Clara. Nu. Iluzia este ca Clara pare cu adevarat fericita. Ei, cine n-ar cumpara o amarata de tigaie albastra daca ar avea promisiunea fericirii?

Si pici in capcana. O data, de doua ori, la nesfarsit. Si iti iei tigaia, sortul, forme de copt de silicon in forma de fructe exotice, 3 spatule extra-speciale si cand vine curatenia de sezon si te uiti la stratul de praf care s-a depus pe ele, iti amintesti brusc ca tu gatesti de vreo 3 ori pe an si atunci cand o faci folosesti o oala primita de la bunica si o lingura de lemn primita la pomana si isi fac treaba de minune.

Lucrurile care nu-ti folosesc, de fapt, sunt foarte usor de identificat, insa procesul asta pare sa nu aiba niciodata succes atunci cand are loc in fata unui magazin. In schimb, la curatenia aia de sezon de care ziceam, le recunosti pentru ca stau in gramezi, abia folosite, multe din ele inca in ambalajul din magazin, desi au trecut mai mult de 6 luni de cand le-ai luat. Abia cand o sa-ti fie din ce in ce mai greu sa arunci saci de obiecte inutile, cand o sa te doara mainile de la carat si picioarele de la drumurile facute, o sa incepi sa iti pui intrebarea. Ei, intrebarea asta e cea mai importanta. “Imi foloseste sau nu?”. Problema e ca uneori raspundem si aici cu “Da, sigur, candva o sa am nevoie si trebuie sa fiu pregatit”. Dar nu asa se raspunde corect. Exista niste situatii simple in care folosim lucruri. Cand avem nevoie de ele, pentru ca ne ajuta in profesia noastra. Cand le folosim in hobby-urile noastre. Cand ne dorim cu adevarat sa invatam ceva nou. In rest, nu prea exista miracole, pentru ca noi, oamenii, suntem destul de rutinieri. Si asta nu tine de creativitate, pentru ca si pictorul lucreaza cu acel set de culori pe acel set de panze.

Asa ca gaseste-ti uneltele care sa iti fie folositoare tie, nu doar stralucitoare. Sub praful care se strange treptat, o sa piara si stralucirea lor.

Barbatii si cadourile

Pentru ca a fost perioada asta plina de cadouri in ultima vreme, am inceput sa ma gandesc mai mult la cum apar cadourile astea. Stim foarte bine ca noi, partea feminina, ne pricepem la chestia asta. Am inventat, in acelasi timp, o tulburare noua (shopaholismul – mania cumparaturilor) si o terapie pentru celelalte probleme, shopping-therapy. Stim diferentele dintre aceleasi produse vandute de magazine diferite. Stim marimi, culori, forme, calitati, materiale, ocazii, colectii, potrivim instant piese noi si respectam semnificatia fiecarui obiect. Stim ce s-ar potrivi in fiecare coltisor al vietii noastre si intelegem si de ce unele lucruri au loc si altele nu.

Uneori, ma gandesc ca uitam de faptul ca petrecem ore intregi la cumparaturi fara sa ne dam seama, pentru a gasi lucrul perfect si ideal si asa mai departe. Cumparaturile sunt o activitate in care noi chiar ne implicam total si gresim rareori. Cu toate astea, ne asteptam ca si barbatii sa ne faca niste cadouri frumoase, cu diverse ocazii sau asa, din intamplare, numai ca sa ne arate cat de mult tin ei la noi. In ultima vreme, am inceput sa inteleg de ce ei nu pot. De ce ei, pusi in fata vitrinei cu 50 de medalioane, n-au stiut sa il aleaga pe ALA, desi le-am explicat ca ne place argintul si nu aurul, ne plac medalioanele in forma de bufnita sau de trifoi, nu ne plac cristalele si asa mai departe; in final, noi consideram ca le-am dat toate datele necesare pentru a exclude cele 49 de medalioane nepotrivite si de a-l impacheta frumos pe al 50-lea, ala perfect pentru noi. Ei nu vad asta la fel. Pentru ei, toate sfaturile si indicatiile sunt o lista nesfarsita de atribute pe care ei nu le inteleg sau nu le pricep insemnatatea.

Si nu ma refer aici la barbatii care nu sunt interesati sa faca altora cadouri, pentru ca li se pare o pierdere de timp si nu prind simbolismul gestului. Ma refer la cei care chiar se straduiesc si le vezi disperarea in ochi dupa ce le explici a cincea oara de ce niciodata medalionul perfect nu va fi o bila, pentru ca te preseaza pe piept. Cei care se chinuie printr-o jungla de esarfe colorate, incercand sa inteleaga de ce ai nevoie de un anume material si o anumita combinatie de culori, fiindca pentru ei „si aia e frumoasa, nu?”.

Cand vine momentul (ziua ta, craciunul, whatever), se duc saracii in magazine sa caute. Si ii stii, sunt aia dezorientati, care se asteapta sa gaseasca panouri cu indicatii spre „cadoul perfect”. Si unii chiar depun efort si ajung sa petreaca ore in magazine, cautand. Desigur, dupa orele alea, cateva luni nu mai intra in nici un magazin. Chiar si asa, cum cu o floare nu se face primavara, nici cu doar 3 ore pe an in magazin nu poti sa ajungi la nivelul ala inalt al cadoului perfect. Sau acceptabil.

Si apoi mai e diferenta intre ce vedem noi ca fiindu-ne util si ce inteleg ei prin util. De exemplu, o Balanta delicata si neatenta, care si-a inecat deja telefonul in baie si care nu prea stie ea sa se descurce cu noile tehnologii, dar ea vrea telefonasul ala frumos de la samsung, ala cu floricica pe el. Nu conteaza ce face, a auzit ea ca e destept oricum si, ideea e ca are floricica. Capricornul a auzit „nevoie de telefon” si a actionat. A petrecut doua zile cautand prin magazine, apoi online, apoi a dat telefoane cunoscutilor si a ajuns sa dea telefoane si necunoscutilor, dar, la finalul celor doua zile, a venit mandru cu o cutie cu un telefon nou in ea. Telefonul era foarte tare, unul din cele mai rezistente din lume, o minunatie tehnologica, suporta socuri, poti sa il arunci pe beton si poti sa il si ineci, ca nu pateste nimic. Era o alegere foarte masculina – practica, raspundea la nevoie, rezolva problema anterioara a contactului cu apa si tot asa. Dar n-avea floricica…

Si da, exista si cadouri perfecte de la EI. Insa de fiecare data cand am primit cadouri frumoase, intotdeauna m-am gandit ca le-au nimerit si au avut noroc. Sau ca ar trebui sa le multumesc mamelor, surorilor, prietenelor ca au gasit ceva atat de frumos. Multi au recunoscut ca au fost ajutati de alte femei si mi s-a parut ceva normal, mai ales ca si eu i-am ajutat pe multi de-a lungul timpului sa gaseasca un cadou frumos pentru o EA. Dar au mai fost si altii, mai speciali, care au vazut ca am apreciat sincer cadourile, s-au panicat si au negat orice legatura cu achizitionarea cadourilor, insistand ca au fost luate de altcineva.

De multe ori m-am gandit si eu ca nu se chinuie deloc, ca nu se concentreaza, ca nu le pasa, ca nu ma apreciaza. Ca daca m-ar aprecia, mi-ar gasi cadoul vietii si toata lumea ar fi fericita si ar fi un strop mai putin de razboi in lume. Si apoi am inteles ca oamenii nu se opresc la cadouri. Si ca asa cum exista oameni care isi manifesta intentiile sau sentimentele prin oferirea unor obiecte, altii prefera sa se manifeste prin alte gesturi – un sandvis, o cina, un bec pus, un perete vopsit, o teava reparata.

Sa nu-i mai chinuim, ca nu are rost. Nu vor prinde niciodata arta cumparaturilor si nu o vor aprecia. Desigur, am putea sa ii invatam, sa ii antrenam, sa ii tinem prin magazine, dar asta ar fi ca si cand ei ne-ar pune sa le reparam masinile. Poate e mai sanatos sa ne invatam sa apreciem efortul lor sau, cand le cerem ceva, sa le zicem direct raftul si numarul sau sa luam problema in propriile maini. Scade romantismul asa. Scade farmecul. Si ce? Viata nu e numai farmec si romantism si noi nu suntem printese care asteapta pe pernute pufoase ofrandele din tot regatul. La un moment dat trebuie sa ne hotaram daca pentru noi este mai important sa credem intr-un miracol al unui fat-frumos care stie ce esarfa s-ar potrivi la rochia noua sau daca putem sa credem in noi suficient de mult incat sa stim ce ne dorim si cum putem obtine asta fara sa depindem de un salvator. Si, poate, din cand in cand, am putea sa le acceptam cu bucurie intentiile bune si sa mai renuntam si noi la floricica.

Anybody stealing Christmas this year?

Nici nu stiu ce sa mai zic despre Craciunul asta. E o sarbatoare de care ma tem si fug, insa oricat as incerca sa o evit, tot da de mine cumva. Ca-n viata.

Pana la urma, niste cumparaturi mi-a cam placut sa fac. O decoratiune sub forma de turturi verzi tot am luat. La luminite m-am holbat. Brad am cerut si am si primit, iar la un moment dat va fi si impodobit. Pata de pe tavan s-a estompat (zile multe si fericite sa aiba Mioara, datorita careia a avut loc acest miracol). Niste cadouri am luat, ba chiar, pentru toata-toata lumea, ca in nici un an de dinainte. Am tot batut orasul (si prin „orasul”, inteleg centrul vechi, Unirea, AFI, Liberty si o parte din Buzau, care evident nu e in Bucuresti, dar nu se mai pune) si ma simt ca o enciclopedie ambulanta a produselor de sezon. Pe scurt, in centrul vechi sunt obisnuitele tampenioare simpatice de la targul bisaptamanal de acolo, plus miere geniala, de menta, de coriandru si tot asa. Si sapunuri cu miere si alte chestii (cimbrisor, my personal favourite) care miros foaaarte fain si mi-au cam alunecat din mana, deci presupun ca erau grase si destul de naturale asa, nu ca m-as pricepe prea tare. Aaaa, si bombonele cu miere si caramel, lamaie, eucalipt, ghimbir, menta si cine stie ce altceva. Buuuuuun… In AFI sunt haine, multe, peste tot, multe din ele reduse, dar, pana la urma, in ultimii ani, hainele la noi se tot reduc asa random. Tot aici sunt si singurii clopotei pe care ii suport, sunt vreo 6 pe un bat colorat si se aud incet si delicat. In Liberty sunt obiecte. And by that, I mean random stuff you can buy, clothing not included. In Unirea sunt cosmetice. Din pacate, nu mai exista Big Shop, ceea ce e trist, pentru ca acolo am gasit cea mai buna crema pentru maini, de-aia de-ti lipea la loc pielea dupa chinurile iernii. Testata pe multe maini sensibile si ranite; multi oameni vor suferi in absenta ei.

Colindele tot nu pot sa le ascult; tot ce e muzical din perioada asta ma zgarie pe creier intr-un mod greu de suportat si imi provoaca niste spasme ocazionale, ca sa arat ca un nebun in toata regula. Detest Craciuneii decorativi in continuare, in orice forma s-ar afla ei. Detest si clopoteii, aia nu intra nici macar la muzical, sunt doar chin, chin, chin si iara chin. Zapada nu vreau, decat un peticel mic, in care sa-l pozez pe Pushu, sa vad daca arata ca neamul lui de norvegieni de padure in mediul natural. Oamenii tot nu-mi plac.

Mi-a cam placut sa gatesc pentru sarbatorile astea. Cred ca venise momentul initierii in tainele bucatariei adevarate, aia pe care o inveti de la bunica, in apropierea unor sarbatori, ca atunci gateste ca pentru armata. Asa ca azi m-am initiat in sarmale (am creat aproape jumatate de oala, cot la cot cu bunica, spre surprinderea si mandria ei) si m-am semi-initiat in taina piftiei. Mai am mult de invatat acolo, da’ reusesc eu cumva. Ca si oamenii astia de gatesc bine, nu lasa de la ei, n-ai vazut asa ceva! Mereu te pacalesc cu ceva, iti distrag atentia si te trimit dupa cai verzi pe pereti, timp in care ei mai arunca in oala magica un ultim praf de ceva obscur si misterios care da apoi tot gustul mancarii.

De scrisoarea pentru Mosul am uitat complet, ceea ce e foarte neobisnuit din partea mea. In general, am liste mentale pregatite cu tot ce-mi doresc, ca doar tre sa fiu eficienta la capitolul asta. Stiu macar ca imi doresc sanatate, ca-i buna la casa omului si m-am saturat sa ma simt ca o babuta de 70 de ani. Imi doresc si liniste si pace, am obosit sa ma agit degeaba si m-am cam plictisit de nevrotism, dati-mi o tulburare noua. Haine am, multumesc, aici am dres-o. N-am dulap pentru ele, though, so fix this. Licenta ar fi utila, thank you very much. La fel si cateva sticle de alcool. Si voi face o chestie noua anul asta, as vrea sa-i dau Mosului un cadou. As vrea sa ii ofer toata ingrijorarea si atentia si interesul pe care le-am manifestat fata de chestii, oameni, evenimente, situatii anul asta. Intr-o cutie mica si stralucitoare. Poate sa-i dea si foc din partea mea dupa ce o primeste, not my problem anymore.

Toate ca toate, dar Craciunul asta il astept usor si calm. Nimic nu va schimba faptul ca, in adancul meu, il detest, dar poate n-o sa se prinda si anul asta si o sa ma lase in pace. In copilarie ma entuziasmam teribil de Craciun – cadouri, jucarele, luminite, mancare si alcool, ce mai poate sa-si doreasca un copil? Bine, cu alcoolul nu aveam nici o treaba, dar era acolo. Si stiam ca e important si parca avea o prezenta asa impunatoare, mai ales ca in amintirile mele apar niste sticle foarte mari, una din ele umpluta cu ceva albastru. Le priveam de departe, cu mult respect, erau ceva misterios si putin periculos, impresie cu care am ramas, probabil, cand am vrut sa gust din chestia albastra si m-a usturat limba crunt, si a trebuit sa imi torn apa in gura cu cea mai mare cana pe care am gasit-o, poate doar-doar usturimea s-o duce cu potopul.

Dupa o vreme, am crescut si dupa cateva evenimente triste din viata mea si dupa ce am aflat intr-un mod lipsit de delicatete ca Mos Craciun e la fel de real ca basmele pe care le citesc, am renuntat la Craciun. Adica da, il serbam in fiecare an, musafiri, mancare, alcool, cadouri. Doar ca n-a mai fost niciodata la fel. Si, la un moment dat, pe la inceputul facultatii, m-a apucat subit entuziasmul pentru Craciun. Am incercat sa fac totul ca la carte, cumparaturi, cadouri, mancare, alcool, traditii, brad, peace and joy in the world. Sigur ca da, ala a fost cel mai de rahat Craciun ever, cu toate prostiile, incepand de la certuri, continuand cu bradul imens care tot cadea, impodobit cum era, nenorocitul si nerecunoscatorul, si pana la pata de pe tavan, de deasupra capului meu, facuta de zapada topita infiltrata prin acoperis care curgea pic-pic infiorator de aproape de prelungitor. Si da, intr-adevar, bradul s-a dus, certurile s-au sters, dar pata aia nenorocita si mare a ramas. Ingalbenita, sfidatoare, singurul element imperfect din refugiul meu. A reminder of what Christmas means to me, one that I used to see every morning.

Asa ca nu e de mirare ca n-am mai avut deloc sperante pentru urmatorul Craciun. Astuia nu i-am dat nici o sansa. L-am desfiintat de la bun inceput si l-am refuzat cu hotarare. Eh, certurile au fost, nervii au fost, dar it all turned out well in the end. Poate n-a fost Craciunul clasic, dar a fost un Bloody Mary (sau mai multe) la 3 dimineata dupa ce am plecat de acasa. Close enough.

Asa ca anul asta sunt neutra fata de Craciun, nu incerc sa il provoc in vreun fel. O sa stau cuminte, o sa fac ce face si restul oamenilor si o sa sper sa ma pierd in multime, departe de furia miracolelor Craciunului. O sa fiu less of a Grinchess, but less of a Christmassy person as well, which basically means I’m going to be less of anything. Poate e cel mai bine asa, poate am nimerit o cale nefortata spre iesirea din tipare. Si de aici incolo, ce-o fi, o fi.

Traditii urbane de Craciun

Treaba cu traditiile de Craciun din Bucuresti e ciudata pentru ca difera de la loc la loc. Avem traditionalistii care inca respecta obiceiurile inradacinate, dar sunt si occidentalistii care au preluat tot felul de obiceiuri din exterior. Oricum ar fi, in fiecare loc e un intreg spectacol, indiferent de maniera abordata. Chiar daca de multe ori sunt doar pregatiri de dragul pregatirilor, tot procesul asta te prinde. Si nu poti sa te abtii de la participare. Si da, exista discutia aia cu Craciunul comercializat, cu pierderea esentei si asa mai departe. Eu cred ca tine doar de tine daca il consideri asa sau nu. Ca nu iti serbezi Craciunul la TV sau in piata, ci cu oamenii apropiati tie.

Ca traditie pe care am observat-o eu „la oras” ar fi, pentru inceput, ciocolata calda cu scortisoara, bauta intr-o cafenea din centrul vechi. Desi chestia asta incepe de cand se lasa frigul si localurile isi inchid terasele, retragandu-se inauntru, in preajma Craciunului se intampla tot mai des. Deoarece Craciunul are gust de scortisoara 😀

Vinul fiert, impartit cu prietenii, inchisi cateva zile in casa pentru rezolvarea unui puzzle imens. (De cativa ani caut puzzle 3D si nu gasesc nicaieri :(…) Sau inchisi la un maraton de filme. Sincer, nu prea conteaza activitatea in sine, ca e rezolvat de puzzle sau maraton, ci faptul ca oamenii se strang ca sa petreaca timp impreuna.

Cumparaturile nocturne, al caror fan sunt. Pentru ca noaptea e mult mai liber, pentru ca e mai liniste si pentru ca arata altfel. Si, pana la urma, e ceva nou.

Cadourile – mai nou, targurile de cadouri care mi se par o chestie minunata. Pentru ca toate chestiile de acolo sunt meaningful si pentru ca ai de unde alege.

Bradul – impodobirea lui e o chestie care difera cel mai mult de la loc la loc. In primul rand, pentru ca unii nu isi mai iau brad si decoreaza prin casa. In al doilea rand, pentru ca unii il impodobesc cu o saptamana inainte, sa fie asa pe tot parcursul perioadei, iar altii il impodobesc cu cateva zile inainte sau chiar pe 24. Si apoi, mai e chestia cu cadourile. Cand vine Mosul? Ei bine, la unii vin treptat: uite masinuta asta, ti-o dau in avans de Craciun. La altii vine in seara de 24, dupa ce a fost impodobit bradul. Si mai e varianta cu venitul in noaptea de 24 si 25, cadourile fiind desfacute pe 25. Preferata mea e cea cu 24 pentru ca nu am suficienta rabdare sa astept pana pe 25 😀

Petrecerile – fie cele facute special de firma, fie cu prietenii sau cu familia. De cativa ani incoace, se poarta petrecerile de Craciun, nu doar de Revelion. Pentru cadouri se face tombola, bradul e adus si impodobit de cativa si tot asa.

Mie cel mai fain mi se pare sa faci toate chestiile astea cu oameni care iti plac. Sa te pui cu ei la impodobit de brad (baietii sa aduca bradul in casa), fetele sa se ocupe de bunatati, iar cadourile sa fie de la toti pentru toti. Sincera sa fiu, e cam al doilea an in care ma entuziasmez de Craciun. Am zis sa ii dau o sansa. Sa vedem cum o sa fie anul asta 😛

%d blogeri au apreciat asta: