Arhive blog

It’s too cold to be out walking in the streets

E frig si nu-mi convine.

E toamna, n-am ce zice, dupa cat m-am plans ca eu n-am parte de toamna. E foarte adevarat ca mi-a trecut toata indignarea aia cu „da’ de ce inca port pantaloni scurti si maieu in octombrie?!” si toate cele, dar acum am dat in cealalta extrema de mofturi – e prea frig, ca asa am eu noroc la vreme. Am avut parte de o saptamana si ceva de chinuri, toamna, frig, toamna rece si infricosatoare la Constanta, cursuri obligatorii, dar inutile pentru ce imi doresc si pentru ce imi trebuie, exact ca in clasa a 12a, ca doar repetam anul acesta, in mare, experienta bacului. Doar ca mai dificila si mai dureroasa, conform nivelului de rezistenta la care am ajuns. Cosmaruri cu licenta au aparut inca de pe acum, si mai e timp destul sa se dezvolte adevarate scenarii horror.

Da, e drept, mi-am scos din dulap jachetele mele preferate. In sfarsit, pot sa imi port geaca verde de piele fara sa ma sufoc de cald si fara sa urc pe un munte. Pot sa imi plimb jacheta rosie in carouri prin oras, ca nu l-a mai vazut de mult timp. Ma bucur si de faptul ca a venit vremea bocancilor, a ghetelor, a cizmelor si a sosetelor lungi si calduroase. Pot sa merg in cizme si sa am picioarele in siguranta si la caldurica, nu ca in slapi, amenintate de praf si alte picioare mai putin delicate care s-ar putea aseza pe ele. Am scos si mormanul de esarfe groase si fulare, pe care pot sa le arunc pe mine fara sa mor strangulata.  Si port deja caciula si manusi, ca-s mai friguroasa ca de obicei. Cred ca e din cauza ca imbatranesc. Iar.

Casa e in proces de reconstructie; mai precis, se afla in faza in care tre’ sa darami chestii ca sa le poti reconstrui eficient. Galagia nu ma deranjeaza; daca am reusit sa adorm, nu mai aud nimic oricum, cu tot daramatul lor. Problema apare cand ma trezesc. Adica atunci cand vibreaza toata casa si ma trezesc panicata ca e cutremur. Sau cand zgomotele facute sunt atat de creepy, incat te astepti sa te trezesti pe un platou de filmare de la Supernatural. Well, actually, that would be kind of awesome. 🙂

Bucurestiul nu prea imi mai ofera nimic. Baruri faine inchise, cluburi mutate si schimbate. Nu. De-aia tot fug in ce orase imi pica in cale, ca macar acolo mai e ceva de vazut si mai sunt si oameni noi. Poate chiar si oameni care NU vor sa fie sociabili, who knows? Neah, si aici sunt slabe sanse, dar macar pot sa profit de perioada aia scurta de acomodare, in care oamenii nu vorbesc chiar atat de mult. Most of them, anyway.

E vreme de vin fiert si ceai fierbinte, asa ca am inceput sa refac provizia de vin si sa o imbogatesc pe cea de ceai. Alcoolul din casa s-a terminat asta-vara, due to a series of unfortunate events. Acum refacem provizia, dar e asa greu sa strangi alcool, comparativ cu a-l folosi… Cat despre ceaiuri, nu stiu eu foarte multe, dar am gasit un fel de magazino-ceainarie in AFI care mi-a placut mult, ca are ceaiuri si cafea boabe care miros incredibil. Eu stiu ca asa e in orice ceainarie si ca se presupune ca sunt locuri frumoase, dar oamenii astia imi dau pachete verzi pentru ceai, so this is as good as it can get for me. De asemenea, cred ca dau doar 10 lei pe un pachet, in loc de 25 cat dadeam inainte pe aceeasi cantitate, deci pare bine. In rest, am renuntat la dezamagirile provocate de schimbarile din barurile preferate, asa ca, momentan, o sa-mi beau vinul fiert acasa. Cel putin, pana o sa apara ceva mai bun la orizont. Ca in viata.

Tot in seria de lucruri bune intra si cumparaturile de toamna. Nu ca ar fi vreo chestie speciala de toamna pentru care trebuie neaparat sa cumperi chestii, poate asa ca se schimba sezonul, dar, in principiu, e doar un pretext pentru haine noi si dragute. Rochii triste si groase, de toamna, dresuri groase si cizme. Da.

Halloween nu cred ca vreau sa fac. Mi-ar placea sa am parte de ala original, american. Cred ca mi-ar placea sa mursec un dovleac si sa-l fac dragut, desi nu m-as pricepe foarte bine la asta si ar rade toata lumea de tentativa mea. Si imi plac si dulciurile lor pentru ziua asta. Dar aici e altceva. Si, sincer, in rochii de vaduva ma imbrac cand vreau eu.

Am aliniat frumos teancul nou de carti de citit, seria de toamna pe care sper sa o imbogatesc cu ultimele 2 romane din seria Dune, finalizate de fiul domnului care a facut istorie in viata mea de SF. Am amanat mult momentul asta, asa cum amani, uneori, ultimele pagini dintr-o carte buna, pentru ca iti pare rau ca se termina… Mie imi plac fiii astia de oameni destepti cu idei frumoase, ca Brian Herbert sau Cristopher Tolkien, ca reusesc sa continue povesti cu ce material ratacit gasesc de pe la tatii lor care s-au dus. Keep the story going as long as you can. Yes.

De cand a inceput toamna, imi tot propun sa am parte de o dimineata adevarata, cu un pic de ceata, niste burnita, frig, dar nu foarte, o jacheta frumoasa, un fular mare si colorat, cafea si un drum bine cunoscut pana la facultate. Pana acum, nu am reusit sa ma trezesc mai devreme de ora 14, dar nici facultatea nu m-a provocat foarte mult, avand in vedere ca avem cursuri de la 16 incolo. Si nu, alea de la 8 dimineata nu se pun drept cursuri. Sunt altceva, niste chestii derutante puse la o ora care nu exista.

Mi-ar placea sa ma plimb si intr-un parc, dimineata. Singura problema e ca trebuie sa fie dimineata, ceea ce e clar incompatibil cu bioritmul meu. Acum e momentul ala fain cand se ingalbenesc frunzele si sunt niste contraste asa, putin ciudate, intre frunze galbene si trunchiuri negre, dar imi place mult. Imi plac si pozele facute in perioada asta, culorile si lumina mi se par tare frumoase, galben cu ruginiu cu negru si cu ce-o mai fi.

A aparut si scortisoara in tot felul de chestii; dupa atatia ani si tone de scortisoara, it never seems to get old. Prajituri cu mere, gogosi cu mere, placinta cu mere, covrigi cu mere, cinnabon, vin fiert, cafea, in curand cred ca o sa pun si in ciorba. Hmmm, nu, supa cu scortisoara exista, pe aia o pastram pentru primavara.

O sa incerc sa ma abtin de la o traditie de toamna, desi nu cred ca voi reusi. Voi incerca sa-l ocolesc pe Damien Rice din playlist, ca si-a facut destul veacul pe aici, daca are deja si o traditie proprie. Am dat de The National, imi plac, mi se par de toamna, asa.

Nu mai tin minte nici jumatate din ce s-a intamplat asta vara, desi e pacat; era material de ras in hohote pe durata multor zile. Dar nu-i nimic, de acum imi creez amintiri noi, de toamna.

%d blogeri au apreciat asta: