Arhive blog

Ieri, acu’ 500 de ani

Pe vremea asta, umblam prin curtea Evanghelicii. Ca in fiecare zi, de altfel, de cand ne-am prins ca acolo stau cavalerii aia faini si priceputi in diverse chestii medievale.

Imi flutura mantia din loc in loc, in timp ce strabateam, fara oprire, Piata Mare, Piata Mica si Curtea Evanghelicii. Nu de alta, dar nu stiai sigur de unde or sa apara nemtii, cu armele lor cu tot. Sau nenea cu biciul care strangea o curte de spectatori dintr-o singura plesnitura. Si oricum, din cand in cand, mai trebuiau verificati nemtii care construiau o catapulta si o arbaleta imensa in Piata Mare, ca daca se schimba ceva? Daca le mai aparea o suvita de par blond pe care noi nu am fotografiat-o? Daca se apleaca intr-un unghi pe care noi nu l-am observat? Daca…

Si n-a fost doar fuga dupa oameni costumati, desi, trebuie sa recunosc ca asta a ocupat ceva timp. Atmosfera ne-a prins complet si ne simteam in lumea noastra cand mergeam pe strazile pietruite din centru si mai aparea cate o domnita in cale, cate un arcas, cate un luptator, iar toate intamplarile din centrul Sibiului aveau pe fundal muzica medievala… Am intrat cu totul in timpul ala, cu toate ca nu ni se parea ciudat cand ne mai sunau oameni din timpul prezent. La fel cum varfurile tenisilor mei care ieseau de sub mantie erau doar amuzanti, nu o ciudatenie.

La tarabe erau chestii dragute, motiv pentru care le vizitam dupa fiecare tura de clienti, ca sa imi pot finanta singura vizitele. Plus ratia de mere rosii glazurate, cate unul in fiecare seara, luat ritualic: dupa ce se lasa intunericul si vedeam primele trei mere la altii in mana. 🙂 Oamenii intrau in vorba cu tine si nu doar ca sa te anunte ca iti rup capul daca nu le cumperi ce au de vanzare. Si tiganii, aia adevarati, mandri de originea lor, care ne-au impartasit un strop din cultura lor si care n-au sarit sa ne taie gatul, ci sa ne povesteasca si sa ne explice cate un pic din istoria lor.

Si oamenii, multi, multi oameni… Parca intri mai repede in vorba cu lumea cand porti un costum. Sau poate personajul in care intrasem era mai zambitor decat mine si atunci se explica de ce oamenii veneau la mine, in loc sa fuga in directia opusa.

Si cafeaua de dimineata din Sibiu, una din cele mai bune cafele, chiar si pentru cineva care s-a lasat de 2 ani de cafea.

Si Sibiul, care oricum era minunat inainte, ajunsese perfect, pentru ca se potrivea totul, absolut totul.

Anunțuri

Inca un pic pana la Sibiu

Daca tot nu aveam ocupatie, mi-am gasit. Am inceput sa impletesc bratari si, ce este cel mai surprinzator, pentru o persoana fara pic de coordonare, e ca imi si ies cum trebuie. Avantajul pe care l-am zarit, dincolo de faptul ca fac bratari dragute, e ca pot sa pun cat verde vreau. Pot sa creez, intr-o deplina libertate, verde. Munca mea din ultimele zile se va duce la Sibiu, la Festivalul Medieval „Cetati Transilvane”, unde am stiut ca vreau sa merg de la bun inceput. Adevarul e ca vroiam sa prind un festival in orasul asta de cativa ani, iar acum, ca sa compensez toate festivalurile pierdute, nu doar particip, ci sunt si intr-o breasla. A Magicienilor, desigur. Iar costumatia medievala este obligatorie. Ceea ce inseamna foarte multe vise implinite, toate la un loc.

Maine plec, in sfarsit, in Sibiu, unde n-am mai fost de… Din iarna, poate? Oricum, pentru un loc pe care eu il consider un refugiu si unde as putea sa plec de una singura si sa stau pur si simplu pe strazi, o vizita la cateva luni nu ajunge. Ma duc la deschidere, ma duc sa defilez, ma duc sa stau cu breasla mea si sa facem chestii de-ale noastre. :X

Momentan, suntem in plin proces de creatie…

%d blogeri au apreciat asta: