Arhive blog

Irealitatea mea imediata

E clar ca lumea e intr-o schimbare. Majora. Sau vine apocalipsa. Oricum ceva dramatic se intampla si am dovezi.

Nu de alta, dar altfel nu imi pot explica faptul ca eu am ajuns sa am insomnie (desi am asa o senzatie ca s-a mai intamplat asta si anul trecut), sa fac curat in camera si sa gatesc, toate in aceeasi zi. Astea-s trecute ori la fenomene supranaturale ori la chestii care se fac din an in an. Pe rand, desigur. Asa o arata sfarsitul? Ma gandesc eu ca or fi ceva semne, cum sunt alea din Biblie. Cei patru calareti si monstrul insomniei la un hipersomniac. Molima, lacustele si clatitele cu miere. Cutremurele si aspiratorul pornit.

Sunt sigura ca am calitati, ca doar mi-a zis Mitro si daca mi-a zis ea, o cred. Si, pur si simplu, printre ele nu se numara astea cu gatitul si curatenia. Uite, pot sa dau cu mopul, asta chiar pot sa fac si ma distreaza. Dar pana la mop, eheeee, cate sunt de facut…

Sau poate ma fac mare. Azi m-am uitat in oglinda si m-am vazut ca un om de 20 de ani si nu mi-a venit sa cred. Nu ca nu m-as fi privit si pana acum in oglinzi, dar stim cu totii ca imaginea reala difera de aia proprie, din capu’ nostru. Si cred ca azi s-au suprapus. Ani la randul m-am intrebat cum o sa arat la 20 de ani si inca nu am varsta asta, dar ma apropii vertiginos. Na ca am aflat, acum m-am linistit. Si nu ma plang de ce am gasit. 🙂

Si poate candva, n-o sa ne mai amintim… O sa ne intrebam cand si cum am ajuns la varste mai inaintate, daca o sa ajungem atat de departe. Adica, in principiu, daca ne duc ficatul si rinichii pana dincolo de 40 ani.

Da’ pana atunci, noi sa fim sanatosi. Si fericiti. Si camera curata, mancarea pe masa, iar somnul dulce si potrivit de lung.

Noi si gatitul

Noi doi suntem fericiti, dar oarecum nepriceputi in ale gatitului. Lasa, ca in entuziasmul inceputului, ne gandim ca nu murim de foame. Ce sa mai, luam mezeluri de la Gigi, ca in fiecare dimineata, si traim pe sandvisuri. Sau pe cele 12 feluri de mancare pe care stiu sa le fac. Salata, sandvisurile, clatitele si tiramisu sunt incluse. Culmea, se pare ca eu am cele mai multe cunostinte in domeniul gatitului. Ceea ce spune multe despre cat de eficient putem muri de foame :))

Nu stiu de ce am sperat eu ca o sa dau peste cineva care stie sa gateasca. Dar nu oricum, ci zeci de feluri, ce mai, restaurant in toata regula, doar pentru mine. Dar n-a fost sa fie. Se pare ca gena feminina din mine, aia care se ocupa de cooking skills inca de cand stramoasele mele erau in pestera, vrea sa se afirme. Ori asta, ori am in karma scris sa dau foc la bucatarie intr-o zi.

Am stiut intotdeauna ca nu o sa fiu tipul acela de femeie care pregateste o cina romantica si asteapta cuminte, cu lumanarele aprinse pe masa. In primul rand, pentru ca, mai mult ca sigur, m-as impiedica de masa, lumanarile ar zbura si as da foc la ce as apuca. Apoi, mai e partea cu pregatirea cinei. Nu, clar iese din discutie. Si totusi, parca e ceva romantic in faptul ca incropim mese, asa cum putem, din ce apucam, si mancam impreuna, razand de cat de nepriceputi suntem.

%d blogeri au apreciat asta: