Arhive blog

Ghid de supravietuire: In febra cumparaturilor

 Un episod din frenezia cumparaturilor s-a terminat si incepe curand altul. Pentru ca anul acesta presimt ca voi alerga dupa cadouri mai mult decat in oricare alt an, m-am gandit sa dezvolt putin subiectul cumparaturilor compulsive.

Nu-ti cumpara tot ce ti se pare frumos si stralucitor in vitrina, ca acasa sa descoperi ca iti este inutil. Da, poti sa ai un hobby de a colectiona anumite lucruri, cum ar fi canile, asa ca ti se lipesc mainile de cani frumoase in orice magazin. Dar nu aplica asta la toate lucrurile pe care le vezi, pentru ca, la un moment dat, o sa te sufoce si o sa vrei sa le arunci si o sa pierzi timpul incercand sa te hotarasti ce colectie este mai inutila decat alta.

Stiu ca e greu, ca daca ar fi fost mai usor de facut, nu mai traiam intr-o societate care se bazeaza fix pe faptul ca oamenii cumpara ca fraierii orice. Eu, recunosc, sunt un fraier perfect. Societatea cred ca e foarte bucuroasa cu mine, pentru ca sunt genul de om pentru care sunt facute vitrinele. La tot ce straluceste sau e aranjat frumos sau ofera iluzia aia a utilitatii, mi se scurg ochii, imi capteaza atentia, intru si cumpar minim un obiect. “Aaah, dar uite ce bine s-ar potrivi chestia aia cu lucrul ala la care m-am gandit eu zilele astea!”. Da, am si eu niste sensibilitati aparte si, pe langa cuvantul scris, imaginile intense imi trezesc imediat imaginatia. Daca vad o tigaie absolut obisnuita, dar pictata cu un lac bleu, deja ma vad traind in casuta mea la tara, pictata in alb, cu detalii rustice, dar si moderne in acelasi timp. Adica imi vinzi un obiect si eu deja sunt Clara Bachmeier, traiesc in natura, sunt o femeie casnica, am 42 de ani, 2 copii cu plete blonde si, in timpul liber, imi place sa cos. Asta pentru nimeni nu iti mai vinde doar un obiect; acum se vand povesti sau intregi stiluri de viata. La urma urmei, poate mie nici nu mi-ar conveni sa fiu cu adevarat Clara Bachmeier, pentru ca sunt teribil de neindemanatica si mi-as tranti imediat oala de mancare pe sort sau m-as intepa cu acul inainte sa ajung sa fac vreo cusatura, dar nu astea sunt lucrurile esentiale pentru Clara. Nu. Iluzia este ca Clara pare cu adevarat fericita. Ei, cine n-ar cumpara o amarata de tigaie albastra daca ar avea promisiunea fericirii?

Si pici in capcana. O data, de doua ori, la nesfarsit. Si iti iei tigaia, sortul, forme de copt de silicon in forma de fructe exotice, 3 spatule extra-speciale si cand vine curatenia de sezon si te uiti la stratul de praf care s-a depus pe ele, iti amintesti brusc ca tu gatesti de vreo 3 ori pe an si atunci cand o faci folosesti o oala primita de la bunica si o lingura de lemn primita la pomana si isi fac treaba de minune.

Lucrurile care nu-ti folosesc, de fapt, sunt foarte usor de identificat, insa procesul asta pare sa nu aiba niciodata succes atunci cand are loc in fata unui magazin. In schimb, la curatenia aia de sezon de care ziceam, le recunosti pentru ca stau in gramezi, abia folosite, multe din ele inca in ambalajul din magazin, desi au trecut mai mult de 6 luni de cand le-ai luat. Abia cand o sa-ti fie din ce in ce mai greu sa arunci saci de obiecte inutile, cand o sa te doara mainile de la carat si picioarele de la drumurile facute, o sa incepi sa iti pui intrebarea. Ei, intrebarea asta e cea mai importanta. “Imi foloseste sau nu?”. Problema e ca uneori raspundem si aici cu “Da, sigur, candva o sa am nevoie si trebuie sa fiu pregatit”. Dar nu asa se raspunde corect. Exista niste situatii simple in care folosim lucruri. Cand avem nevoie de ele, pentru ca ne ajuta in profesia noastra. Cand le folosim in hobby-urile noastre. Cand ne dorim cu adevarat sa invatam ceva nou. In rest, nu prea exista miracole, pentru ca noi, oamenii, suntem destul de rutinieri. Si asta nu tine de creativitate, pentru ca si pictorul lucreaza cu acel set de culori pe acel set de panze.

Asa ca gaseste-ti uneltele care sa iti fie folositoare tie, nu doar stralucitoare. Sub praful care se strange treptat, o sa piara si stralucirea lor.

Barbatii si cadourile

Pentru ca a fost perioada asta plina de cadouri in ultima vreme, am inceput sa ma gandesc mai mult la cum apar cadourile astea. Stim foarte bine ca noi, partea feminina, ne pricepem la chestia asta. Am inventat, in acelasi timp, o tulburare noua (shopaholismul – mania cumparaturilor) si o terapie pentru celelalte probleme, shopping-therapy. Stim diferentele dintre aceleasi produse vandute de magazine diferite. Stim marimi, culori, forme, calitati, materiale, ocazii, colectii, potrivim instant piese noi si respectam semnificatia fiecarui obiect. Stim ce s-ar potrivi in fiecare coltisor al vietii noastre si intelegem si de ce unele lucruri au loc si altele nu.

Uneori, ma gandesc ca uitam de faptul ca petrecem ore intregi la cumparaturi fara sa ne dam seama, pentru a gasi lucrul perfect si ideal si asa mai departe. Cumparaturile sunt o activitate in care noi chiar ne implicam total si gresim rareori. Cu toate astea, ne asteptam ca si barbatii sa ne faca niste cadouri frumoase, cu diverse ocazii sau asa, din intamplare, numai ca sa ne arate cat de mult tin ei la noi. In ultima vreme, am inceput sa inteleg de ce ei nu pot. De ce ei, pusi in fata vitrinei cu 50 de medalioane, n-au stiut sa il aleaga pe ALA, desi le-am explicat ca ne place argintul si nu aurul, ne plac medalioanele in forma de bufnita sau de trifoi, nu ne plac cristalele si asa mai departe; in final, noi consideram ca le-am dat toate datele necesare pentru a exclude cele 49 de medalioane nepotrivite si de a-l impacheta frumos pe al 50-lea, ala perfect pentru noi. Ei nu vad asta la fel. Pentru ei, toate sfaturile si indicatiile sunt o lista nesfarsita de atribute pe care ei nu le inteleg sau nu le pricep insemnatatea.

Si nu ma refer aici la barbatii care nu sunt interesati sa faca altora cadouri, pentru ca li se pare o pierdere de timp si nu prind simbolismul gestului. Ma refer la cei care chiar se straduiesc si le vezi disperarea in ochi dupa ce le explici a cincea oara de ce niciodata medalionul perfect nu va fi o bila, pentru ca te preseaza pe piept. Cei care se chinuie printr-o jungla de esarfe colorate, incercand sa inteleaga de ce ai nevoie de un anume material si o anumita combinatie de culori, fiindca pentru ei „si aia e frumoasa, nu?”.

Cand vine momentul (ziua ta, craciunul, whatever), se duc saracii in magazine sa caute. Si ii stii, sunt aia dezorientati, care se asteapta sa gaseasca panouri cu indicatii spre „cadoul perfect”. Si unii chiar depun efort si ajung sa petreaca ore in magazine, cautand. Desigur, dupa orele alea, cateva luni nu mai intra in nici un magazin. Chiar si asa, cum cu o floare nu se face primavara, nici cu doar 3 ore pe an in magazin nu poti sa ajungi la nivelul ala inalt al cadoului perfect. Sau acceptabil.

Si apoi mai e diferenta intre ce vedem noi ca fiindu-ne util si ce inteleg ei prin util. De exemplu, o Balanta delicata si neatenta, care si-a inecat deja telefonul in baie si care nu prea stie ea sa se descurce cu noile tehnologii, dar ea vrea telefonasul ala frumos de la samsung, ala cu floricica pe el. Nu conteaza ce face, a auzit ea ca e destept oricum si, ideea e ca are floricica. Capricornul a auzit „nevoie de telefon” si a actionat. A petrecut doua zile cautand prin magazine, apoi online, apoi a dat telefoane cunoscutilor si a ajuns sa dea telefoane si necunoscutilor, dar, la finalul celor doua zile, a venit mandru cu o cutie cu un telefon nou in ea. Telefonul era foarte tare, unul din cele mai rezistente din lume, o minunatie tehnologica, suporta socuri, poti sa il arunci pe beton si poti sa il si ineci, ca nu pateste nimic. Era o alegere foarte masculina – practica, raspundea la nevoie, rezolva problema anterioara a contactului cu apa si tot asa. Dar n-avea floricica…

Si da, exista si cadouri perfecte de la EI. Insa de fiecare data cand am primit cadouri frumoase, intotdeauna m-am gandit ca le-au nimerit si au avut noroc. Sau ca ar trebui sa le multumesc mamelor, surorilor, prietenelor ca au gasit ceva atat de frumos. Multi au recunoscut ca au fost ajutati de alte femei si mi s-a parut ceva normal, mai ales ca si eu i-am ajutat pe multi de-a lungul timpului sa gaseasca un cadou frumos pentru o EA. Dar au mai fost si altii, mai speciali, care au vazut ca am apreciat sincer cadourile, s-au panicat si au negat orice legatura cu achizitionarea cadourilor, insistand ca au fost luate de altcineva.

De multe ori m-am gandit si eu ca nu se chinuie deloc, ca nu se concentreaza, ca nu le pasa, ca nu ma apreciaza. Ca daca m-ar aprecia, mi-ar gasi cadoul vietii si toata lumea ar fi fericita si ar fi un strop mai putin de razboi in lume. Si apoi am inteles ca oamenii nu se opresc la cadouri. Si ca asa cum exista oameni care isi manifesta intentiile sau sentimentele prin oferirea unor obiecte, altii prefera sa se manifeste prin alte gesturi – un sandvis, o cina, un bec pus, un perete vopsit, o teava reparata.

Sa nu-i mai chinuim, ca nu are rost. Nu vor prinde niciodata arta cumparaturilor si nu o vor aprecia. Desigur, am putea sa ii invatam, sa ii antrenam, sa ii tinem prin magazine, dar asta ar fi ca si cand ei ne-ar pune sa le reparam masinile. Poate e mai sanatos sa ne invatam sa apreciem efortul lor sau, cand le cerem ceva, sa le zicem direct raftul si numarul sau sa luam problema in propriile maini. Scade romantismul asa. Scade farmecul. Si ce? Viata nu e numai farmec si romantism si noi nu suntem printese care asteapta pe pernute pufoase ofrandele din tot regatul. La un moment dat trebuie sa ne hotaram daca pentru noi este mai important sa credem intr-un miracol al unui fat-frumos care stie ce esarfa s-ar potrivi la rochia noua sau daca putem sa credem in noi suficient de mult incat sa stim ce ne dorim si cum putem obtine asta fara sa depindem de un salvator. Si, poate, din cand in cand, am putea sa le acceptam cu bucurie intentiile bune si sa mai renuntam si noi la floricica.

%d blogeri au apreciat asta: