Arhive blog

It’s too cold to be out walking in the streets

E frig si nu-mi convine.

E toamna, n-am ce zice, dupa cat m-am plans ca eu n-am parte de toamna. E foarte adevarat ca mi-a trecut toata indignarea aia cu „da’ de ce inca port pantaloni scurti si maieu in octombrie?!” si toate cele, dar acum am dat in cealalta extrema de mofturi – e prea frig, ca asa am eu noroc la vreme. Am avut parte de o saptamana si ceva de chinuri, toamna, frig, toamna rece si infricosatoare la Constanta, cursuri obligatorii, dar inutile pentru ce imi doresc si pentru ce imi trebuie, exact ca in clasa a 12a, ca doar repetam anul acesta, in mare, experienta bacului. Doar ca mai dificila si mai dureroasa, conform nivelului de rezistenta la care am ajuns. Cosmaruri cu licenta au aparut inca de pe acum, si mai e timp destul sa se dezvolte adevarate scenarii horror.

Da, e drept, mi-am scos din dulap jachetele mele preferate. In sfarsit, pot sa imi port geaca verde de piele fara sa ma sufoc de cald si fara sa urc pe un munte. Pot sa imi plimb jacheta rosie in carouri prin oras, ca nu l-a mai vazut de mult timp. Ma bucur si de faptul ca a venit vremea bocancilor, a ghetelor, a cizmelor si a sosetelor lungi si calduroase. Pot sa merg in cizme si sa am picioarele in siguranta si la caldurica, nu ca in slapi, amenintate de praf si alte picioare mai putin delicate care s-ar putea aseza pe ele. Am scos si mormanul de esarfe groase si fulare, pe care pot sa le arunc pe mine fara sa mor strangulata.  Si port deja caciula si manusi, ca-s mai friguroasa ca de obicei. Cred ca e din cauza ca imbatranesc. Iar.

Casa e in proces de reconstructie; mai precis, se afla in faza in care tre’ sa darami chestii ca sa le poti reconstrui eficient. Galagia nu ma deranjeaza; daca am reusit sa adorm, nu mai aud nimic oricum, cu tot daramatul lor. Problema apare cand ma trezesc. Adica atunci cand vibreaza toata casa si ma trezesc panicata ca e cutremur. Sau cand zgomotele facute sunt atat de creepy, incat te astepti sa te trezesti pe un platou de filmare de la Supernatural. Well, actually, that would be kind of awesome. 🙂

Bucurestiul nu prea imi mai ofera nimic. Baruri faine inchise, cluburi mutate si schimbate. Nu. De-aia tot fug in ce orase imi pica in cale, ca macar acolo mai e ceva de vazut si mai sunt si oameni noi. Poate chiar si oameni care NU vor sa fie sociabili, who knows? Neah, si aici sunt slabe sanse, dar macar pot sa profit de perioada aia scurta de acomodare, in care oamenii nu vorbesc chiar atat de mult. Most of them, anyway.

E vreme de vin fiert si ceai fierbinte, asa ca am inceput sa refac provizia de vin si sa o imbogatesc pe cea de ceai. Alcoolul din casa s-a terminat asta-vara, due to a series of unfortunate events. Acum refacem provizia, dar e asa greu sa strangi alcool, comparativ cu a-l folosi… Cat despre ceaiuri, nu stiu eu foarte multe, dar am gasit un fel de magazino-ceainarie in AFI care mi-a placut mult, ca are ceaiuri si cafea boabe care miros incredibil. Eu stiu ca asa e in orice ceainarie si ca se presupune ca sunt locuri frumoase, dar oamenii astia imi dau pachete verzi pentru ceai, so this is as good as it can get for me. De asemenea, cred ca dau doar 10 lei pe un pachet, in loc de 25 cat dadeam inainte pe aceeasi cantitate, deci pare bine. In rest, am renuntat la dezamagirile provocate de schimbarile din barurile preferate, asa ca, momentan, o sa-mi beau vinul fiert acasa. Cel putin, pana o sa apara ceva mai bun la orizont. Ca in viata.

Tot in seria de lucruri bune intra si cumparaturile de toamna. Nu ca ar fi vreo chestie speciala de toamna pentru care trebuie neaparat sa cumperi chestii, poate asa ca se schimba sezonul, dar, in principiu, e doar un pretext pentru haine noi si dragute. Rochii triste si groase, de toamna, dresuri groase si cizme. Da.

Halloween nu cred ca vreau sa fac. Mi-ar placea sa am parte de ala original, american. Cred ca mi-ar placea sa mursec un dovleac si sa-l fac dragut, desi nu m-as pricepe foarte bine la asta si ar rade toata lumea de tentativa mea. Si imi plac si dulciurile lor pentru ziua asta. Dar aici e altceva. Si, sincer, in rochii de vaduva ma imbrac cand vreau eu.

Am aliniat frumos teancul nou de carti de citit, seria de toamna pe care sper sa o imbogatesc cu ultimele 2 romane din seria Dune, finalizate de fiul domnului care a facut istorie in viata mea de SF. Am amanat mult momentul asta, asa cum amani, uneori, ultimele pagini dintr-o carte buna, pentru ca iti pare rau ca se termina… Mie imi plac fiii astia de oameni destepti cu idei frumoase, ca Brian Herbert sau Cristopher Tolkien, ca reusesc sa continue povesti cu ce material ratacit gasesc de pe la tatii lor care s-au dus. Keep the story going as long as you can. Yes.

De cand a inceput toamna, imi tot propun sa am parte de o dimineata adevarata, cu un pic de ceata, niste burnita, frig, dar nu foarte, o jacheta frumoasa, un fular mare si colorat, cafea si un drum bine cunoscut pana la facultate. Pana acum, nu am reusit sa ma trezesc mai devreme de ora 14, dar nici facultatea nu m-a provocat foarte mult, avand in vedere ca avem cursuri de la 16 incolo. Si nu, alea de la 8 dimineata nu se pun drept cursuri. Sunt altceva, niste chestii derutante puse la o ora care nu exista.

Mi-ar placea sa ma plimb si intr-un parc, dimineata. Singura problema e ca trebuie sa fie dimineata, ceea ce e clar incompatibil cu bioritmul meu. Acum e momentul ala fain cand se ingalbenesc frunzele si sunt niste contraste asa, putin ciudate, intre frunze galbene si trunchiuri negre, dar imi place mult. Imi plac si pozele facute in perioada asta, culorile si lumina mi se par tare frumoase, galben cu ruginiu cu negru si cu ce-o mai fi.

A aparut si scortisoara in tot felul de chestii; dupa atatia ani si tone de scortisoara, it never seems to get old. Prajituri cu mere, gogosi cu mere, placinta cu mere, covrigi cu mere, cinnabon, vin fiert, cafea, in curand cred ca o sa pun si in ciorba. Hmmm, nu, supa cu scortisoara exista, pe aia o pastram pentru primavara.

O sa incerc sa ma abtin de la o traditie de toamna, desi nu cred ca voi reusi. Voi incerca sa-l ocolesc pe Damien Rice din playlist, ca si-a facut destul veacul pe aici, daca are deja si o traditie proprie. Am dat de The National, imi plac, mi se par de toamna, asa.

Nu mai tin minte nici jumatate din ce s-a intamplat asta vara, desi e pacat; era material de ras in hohote pe durata multor zile. Dar nu-i nimic, de acum imi creez amintiri noi, de toamna.

Anunțuri

Unde mi-e toamna?

Gata, am terminat cu optimismul. O portie, din cand in cand, e de ajuns.

E foarte posibil ca eu sa fi ratat faptul ca a venit toamna, inca din septembrie. Am descoperit ca, la fel cum la scoala, dupa ce lipseam o zi, veneam in ziua urmatoare cu cartile din ziua in care am lipsit, asa mai fac chestii si la aproape 20 de ani. De exemplu, eu m-am considerat in vara pana pe 26 septembrie, cand m-am intors acasa din vacanta, desi, calendaristic cel putin, era toamna. Dar deh, cum vacanta e clar vara, am ramas in vara.  Sau am ignorat complet vremea din Bucuresti, pentru ca eu am avut impresia ca vremea din Oradea, Iasi, whatever, era de fapt vremea din Bucuresti. Si-asa n-am nici o treaba cu orientarea temporala sau spatiala. Dar de data asta m-am pierdut complet, dincolo de faptul ca nu stiu ce zi e si unde ma aflu. Acum nu mai inteleg vremea deloc. Am senzatia ca am sarit direct de la focurile verii la frigul ala crunt.

Ideea e ca nu as avea de ce sa ma plang. Toamna a fost, zile suficiente, atata doar ca nu m-am prins. Dar asta nu ma opreste sa vociferez acum. Ce Dumnezeului e vremea asta?! Cat de gros sa ma imbrac ca sa nu-mi mai fie frig? E normal ca deja am avut primul vin fiert pe anul asta, inca din octombrie? Si cum circula vestea ca iarna asta o sa fie cea mai grea si bla bla… Pai incepe de acum? Se grabeste undeva? Si ninsori din noiembrie? Nu, multumesc, dupa ce ca schimb prefixu’ si imi fac inscrierea pe lista oamenilor cu riduri, numai ninsorile mai lipseau.

Si cand e frig, circulatia incetineste, oamenii amortesc, sunt din ce in ce mai inactivi; letargie, pierderea chefului de miscare si a chefului in general. Nimic nu se misca, oamenii uita usor-usor sa mai zambeasca, Bucurestiul oricum ma dezamagise, iar pe frig e at its worst… Vreau lumina aia de toamna, vreau culorile, vreau un pic de ceata, 2-3 picuri de ploaie, da’ atat. Nu cred ca pot sa rezist daca eu m-am intors brusc in Bucuresti si nu-mi vine sa ies din casa, pentru ca trebuie sa ies, trebuie sa ma misc, vreau sa vad cat mai multe, vreau sa ma bucur de centrul vechi si de partile bune din Bucuresti, dar le vreau pe vremea aia de toamna. Vreau sa pot iesi noaptea sa ma plimb, sa vad luminile mele pe bulevarde, fara sa-mi fie teama ca ma intorc acasa tzurtzure. Si nu vreau sa-i fi cazut deja frunzele copacului din fata ferestrei mele, pentru ca nu ma simt inca pregatita sa vad niste crengi negre, goale si un cer alburiu si intotdeauna innorat pentru urmatoarele luni.

Si anotimpul meu preferat e toamna, vreau sa ma bucur de ea. Dati-mi toamna inapoi!

On the bright side

Nu sunt eu cu optimismul, ba chiar far from it. Ma uit uneori urat la optimisti, ii gasesc niste fiinte foarte ciudate. Adica stai asa, din senin se trezesc si stiu ca o sa fie o zi buna, ca toata lumea o sa fie fericita, ca lumea e ruoz si pufoasa si ca viata e superba si minunata? Nu prea cred… Mi se pare indepartat de realitate, cu toata gandirea pozitiva si cu toate argumentele in favoarea optimismului.

In fine, ideea e ca m-am trezit in fata unei imagini, probabil ca sa vad si eu cum sta treaba. Brusc, de la un simplu vers care mi se parea cinic si atat, mi-am dat seama de ceva. I actually may be ok, compared to you, compared to all of you. Asta dupa ce mi-am petrecut mare parte din viata in rolul de victima, ca vaaaai, saracuta de mine, uite ce bine le merge altora. Pana m-am prins ca am si eu o viata de trait si ca nu-i asa de rau sa nu fii tu victima.

Si uite cat de bine se aranjeaza toate lucrurile, cu facultatea, de exemplu, cand eu mi-am facut atatea griji cu specializarea si cu tot. Influentele mele de ascendent in Balanta s-au manifestat in faptul ca nu eram foarte sigura ce specializare sa urmez. Si uite cum s-au asezat lucrurile, ca facultatea noastra are specializare unica, de organizationala (which is cool) si apoi, la master, sunt libera sa-mi aleg clinica. 2 in 1, fara nici un stres, fara sa dau de 2 ori mai multe examene.

Sau dimineata, cand ar putea sa ma trezeasca o mie de lucruri, cum ar fi copilul care urla in camera de langa, si totusi, soarta ma lasa sa dorm pana imi suna ceasul, singura alarma care ma poate trezi, iar eu habar nu am ca ceva oracaie la o distanta asa de mica de mine. Si mie nu prea imi plac copiii, adica nu stiu sa ma descurc cu ei. Asa ca ma astept la o atitudine asemanatoare din partea lor. Se intelege atunci cat de mare imi e surpriza cand ma trezesc ca fiinta care urla si urla si urla, adoarme la mine in brate…

Si stiu ca ma asteapta chestii frumoase, nu neaparat bune, nici macar rele, pur si simplu chestii faine, din care am de invatat, pe care le am de trait. Si ma uit in spate si ma gandesc ca sper ca am ocolit o viata mediocra.

Se lasa frigul, ceea ce inseamna mai mult timp petrecut in casa, in compania unei bauturi calde. Asadar, mai putin loc pentru alti oameni, mai mult loc pentru gandurile proprii.

De toamna

Cat am asteptat sa fie toamna, cate luni au trebuit sa treaca pana sa ajungem aici… Culoarea aia albastra a cerului, pe care o tin minte din copilarie, cativa nori, din cand in cand, orasul incepe sa se coloreze puternic; oamenii, la fel.

Ploua si nu ma deranjeaza deloc asta. Nu m-ar deranja nici sa ies din casa pe vremea asta, sa beau un ceai prin centrul vechi, dar parca toata vremea asta nu ma lasa sa ma dau jos din pat. Si nu vad nici urma de vinovatie pentru asta, pana si constiinta mea e zen.

Aici e refugiul meu. Si nu atat aici, cat acum. Momentul asta conteaza, pentru ca e al meu si pentru ca pot sa ma bucur de el. Pentru ca am regasit parti mari din mine cat am fost plecata, pentru ca mi-am dat seama ce imi doresc si uitasem ca imi doresc, pentru ca am iar incredere, cat de cat, in mine si, astfel, am redevenit cea mai importanta persoana pentru mine. Am venit acasa cu povesti de spus in fata unei ciocolate calde si am gasit oameni care ma asteptau si cu care impart farame din ce am gasit.

Ma bucur de toamna, pentru ca imi aduce liniste. Imi aduce si inceputul de facultate, iesirile cu colegii si cafelele matinale. Si, cel mai important, imi aduce multe cadouri in noiembrie. 😀 Stiu ca ce spun suna optimist si sociabil si foarte necaracteristic mie, dar asta e efectul toamnei asupra mea – ma entuziasmeaza. Si e si bucuria de a fi acasa, in sfarsit, intr-un loc cunoscut si cald si frumos, in care imi place sa stau. Neurastenia de toamna e departe de tot. Si daca nu se duce rapid starea asta, mi-e ca de atata entuziasm, zilele astea ma apuc sa-mi pictez peretii. Poate ma apuc si de facut ordine. Ceea ce, totusi, n-ar fi un lucru atat de rau, nu?

%d blogeri au apreciat asta: