Arhive blog

CFR 2

Daca ma uit mai bine, se pare ca nervii mei intinsi de CFR se impart intre serviciile oferite si oamenii din tren cu care le imparti. Asadar, la servicii ar intra: atitudinea vanzatorilor de bilete – majoritatea au o dorinta nemarginita de a-ti desprinde violent capul de trunchi si de a-ti indesa acolo biletele, tichete, cupoanele, legitimatiile si restul; la cei rari si speciali care sunt amabili mai ai putin si incepi sa plangi de emotie, ca ai uitat cum e sa fii tratat cu politete. Igiena e pusa sub semnul intrebarii. De fapt, nu. Nimeni nu se mai intreaba nimic. Toata lumea stie ca e murdar. E un loc pe unde trec multi oameni, multi-multi, si unii chiar nu vor sa se spele, da’ deloc. Locurile sunt luate care cum apuca. Locul de bagaje numai in ordinea sosirii. Prea frig vara, prea cald iarna si, uneori, probleme de ordin tehnic care ne permit sa ne bucuram de aer conditionat rece iarna si cald vara. Ca sa ne calim trupul, desigur. Romania are nevoie de oameni puternici. Locurile sunt mici. Mici, inguste, pentru oameni cu tulburari de alimentatie sau proveniti din partea estica extrem de saraca a Africii. De la 90 kg incolo sa te descurci singur cu transportul, si-asa nu are rost sa te misti undeva, nu asta e motivul pentru care ai ajuns atata? Stai acasa, imprieteneste-te cu boala ta de inima si uita de trenuri. Ca ele clar au uitat de tine.

Viteza trenurilor e fenomenala. Cred ca de la super  liniile de tren se trage. Toate functionale, noi, bine intretinute si perfecte. Ceea ce imi aminteste de un articol dintr-un ziar, al unui nene care-si amintea cat de mandru e tatal lui ca facea 3 ore juma pana la Galati, pe liniile la care a muncit si el. Asta acum foarte multi ani. Faci 5 ore pana la mare, daca nu iei rapidul ala rapid care te aduce in 4. Si imi aminteam ca prin 2008 faceam vreo 5 ore pana in Sibiu. Apoi s-a rupt un pod, iar in urmatorii ani am luat autocarul pana acolo (4 ore), ca trenurile o luau prin Craiova si faceau vreo 11 ore. Bun, si s-a reparat podul, nici nu stiu cand, dar a durat ceva ani. Acum faci sase ore si treizeci si opt de minute. Plus 20 de minute intarziere, de fiecare data. Cum? Ultima data, Mangalia-Bucuresti Nord a avut intarziere de o ora si 35 de minute, iar oamenii din tren au inceput sa se revolte. Parca vedeam cum, daca mai dura putin, o mana de oameni furiosi ar fi vandalizat un tren ce sta in mijlocul campului. Fun, fun, fun.

E nevoie de o groaza de acte si actulete ca sa iti iei un nenorocit de bilet si sa nu trebuiasca sa iti vinzi un sfert de suflet diavolului pentru asta. Cheama toti batraneii la ghiseu si isi bat joc de ei, cerand mereu cate o foaie in plus, ca s-a schimbat legislatia sau politica. Whatever. Batraneii nu prea au net, bine? Si nu ii anunta nimeni asa oficial. Informatiile ajung mai greu la ei si uneori eronate. La ei inca e in picioare institutia zvonurilor, vecinul X de la scara Y a auzit ca… La ce acuratete te astepti? Nu-i nimic, ia-i toti banii batranelului. Macar stii sigur ca o sa ai onoarea sa fii ultimul om la care s-a gandit batranelul pe patul de moarte, blestemandu-te cu ultima suflare, ca i-ai furat banii de medicamente cu calatoria pe tren (ultima, probabil). La fel e si cu studentii, numai ca astia or sa creasca mari si or sa te calce pe cap, la un moment dat, daca prind ocazia. O treaba urata cu studentii a fost cea de la inceputul anului universitar, cand nu puteai sa iti iei bilet redus, pe motiv ca s-a dat brusc o noua lege conform careia de la 1 octombrie incolo, cine nu are legitimatia vizata pe anul in curs, n-are nici un fel de reducere. Pai bine, 1 octombrie a picat sambata, azi e 3 octombrie… Secretarele nu-s suficient de interesate de noi in mod normal cat sa ne dea carnetele in mai putin de doua saptamani si tu vrei sa vizeze mii de carnete intr-o singura zi? Ba chiar, in mai putin de-o zi, ca sa apuci sa ajungi si la gara.

Eh, si mai sunt si majorarile de pret. Bun, deci astea de mai sus sunt conditiile. Ele nu se schimba, dar de asta vara platesti cu 18% in plus. Si dupa aia cu inca niste procente in plus. Si tot asa, din cand in cand, se mai adauga un leu, din senin, ca sa nu te prinzi pe loc cu cat se umfla preturile. Nu-i vorba ca au imbunatatit ceva, dar sunt totusi a doua companie in ceea ce priveste datoriile la stat si trebuie sa recupereze si ei de undeva.

Si n-a fost de ajuns. A trebuit sa le schimbe denumirea, ca sa poata sa iti mai ceara niste bani. Inca nu sunt sigura daca iti cer bani in plus pentru calitatea noilor servicii sau pentru ca, mai nou, iti dau doua tichete in loc de unul si cineva trebuie sa plateasca hartia. Nu stiu ce sa zic, acum trenurile fac cu 5 minute mai putin. Pai asta e un miracol! De unde ati scos, ma, astea 5 minute? Unde le-ati tinut ascunse pana acum?!

Bonus e mirosul de CFR. Il stii. E ala din cauza caruia schimbul de haine purtat in tren nu mai poate fi folosit pana la urmatoarea spalare. Si nu e doar in haine, parca intra in toti porii mirosul de vechi, prafos, murdar, neputincios. Si, intr-un mod ciudat, mirosul asta se impleteste mereu cu amintirea de casa care te asteapta la sfarsitul calatoriei si la sfarsitul tuturor chinurilor pentru ca, desi e doar un mijloc de transport, mereu e mult mai mult de atat si, cumva, mereu ia de la tine mai mult decat pretul obisnuit al unei calatorii dintr-un loc in altul, fie ca e vorba de nervi, timp sau demnitate.

CFR-ul vietii

Nici nu stiu cu ce sa incep, cu ura fata de CFR sau cu cea fata de taximetristi? Ei bine, fiind intr-un tren, alegerea e usoara. Nu de alta, dar inspiratia curge necontenit…

Pornind de la  prima etapa, casa de bilete, pana la calatoria in sine, CFR-ul pare sa-ti ofere oportunitatea perfecta de a-ti testa functionalitatea psihica. Putine teste psihologice au aceeasi acuratete, validitate, fidelitate, ce vrei tu.

Si vezi aici cam cat de bine iti merge asertivitatea, cam cat de bun e controlul impulsurilor, care e rezistenta la stres, cat de bine iti functioneaza mecanismele inconstiente de reprimare sau, fereasca-i Dumnezeu pe ceilalti, refulare. Tot aici poti sa verifici si nivelul de cultura, iar prin asta ma refer la definitia sociologica, aia cu asumarea normelor, in zona aia, nu numarul de carti citite. Bine, poti sa verifici si aia, mereu se gaseste cate un personaj citit sau un boem care a luat-o razna care sa-ti povesteasca ceva despre literatura. Daca ai putin noroc si dai de boem, s-ar putea sa ai parte de o conversatie interesanta si de o durere in minus in compania CFR .Daca nu, drumul ar putea sa se transforme intr-un curs insipid de limba si literatura romana, unde nu se intampla nimic si se spun niste cuvinte conform unor tipare si aia e. E drept, orele mele de romana nu erau niciodata asa, mereu se intampla ceva, dar am auzit de la altii ca romana e un chin. Eh, si aici apare necesitatea unui music player cu baterie buna si volum ridicat. Asta am primit de ziua mea, asta mi-am ales din lista propusa de tata, traditie veche de-a noastra. Argumentul a fost simplu, dar hotarat – merg mult cu CFR-ul. Si uite asa, acum imi tuna in urechi Pantera si n-aud nimic din ce vrajeste batranelul de langa mine care sta dezlanat si ma atinge, incercand sa farmece o domnita in partea cealalta.

Ma strivesc intre sticla de CFR pe care au mai atins-o mii de oameni neinteresati de igiena si un batranel care se amuza foarte repede. În clipa asta, mi-e greu sa aleg ce prefer. As putea sa stau in picioare pentru urmatoarele ore, dar ar fi trist, ca de-aia am bilet cu loc. Iar pe hol sta deja bagajul meu, care n-a mai avut loc in compartiment. Asta mi se pare inca o chestie fabuloasa de la CFR: compartimente de 6 persoane cu locuri pentru 4 bagaje studentesti. Ar incapea si 6 trollere mici, dar asta doar daca s-a da jos sacosele, panerele, pungutele, sticlele si asa mai departe.

Pe bancheta din fata mea pot sa vad praful si amintirea vaga a culorii initiale a scaunelor, undeva la vreo 2 tonuri distanta de cea actuala. Nu ca ar fi mizerie. Nu. Ultima data cand am fost cu trenul, la inceputul lui decembrie, am luat un purice din tren. Zic si eu asa.

Asadar, o calatorie cu CFR-ul iti creste musai imunitatea (spre binele tau, ar fi bine sa iti creasca, nu sa-ti scada) si te ajuta sa te antrenezi cu anxietati si fobii (de lipsa de igiena, de boli, de oameni etc).

Aproape nimeni nu-si ocupa locul stabilit in tren. Primul venit, primul servit. De exemplu, eu acum ar fi trebuit sa stau langa geam, in directia de mers, sa-mi treaca prin fata ochilor campii si copacei si chestii care sa ma relaxeze in timp ce scriu. Dar se stie ca locurile la geam sunt primele luate, iar fix asta de care zic e cel mai bun loc din compartiment. Cu toate astea, nu ma plang. As fi putut sta intre doi oameni. Viata e buna.

%d blogeri au apreciat asta: