Arhive blog

Unde mi-e toamna?

Gata, am terminat cu optimismul. O portie, din cand in cand, e de ajuns.

E foarte posibil ca eu sa fi ratat faptul ca a venit toamna, inca din septembrie. Am descoperit ca, la fel cum la scoala, dupa ce lipseam o zi, veneam in ziua urmatoare cu cartile din ziua in care am lipsit, asa mai fac chestii si la aproape 20 de ani. De exemplu, eu m-am considerat in vara pana pe 26 septembrie, cand m-am intors acasa din vacanta, desi, calendaristic cel putin, era toamna. Dar deh, cum vacanta e clar vara, am ramas in vara.  Sau am ignorat complet vremea din Bucuresti, pentru ca eu am avut impresia ca vremea din Oradea, Iasi, whatever, era de fapt vremea din Bucuresti. Si-asa n-am nici o treaba cu orientarea temporala sau spatiala. Dar de data asta m-am pierdut complet, dincolo de faptul ca nu stiu ce zi e si unde ma aflu. Acum nu mai inteleg vremea deloc. Am senzatia ca am sarit direct de la focurile verii la frigul ala crunt.

Ideea e ca nu as avea de ce sa ma plang. Toamna a fost, zile suficiente, atata doar ca nu m-am prins. Dar asta nu ma opreste sa vociferez acum. Ce Dumnezeului e vremea asta?! Cat de gros sa ma imbrac ca sa nu-mi mai fie frig? E normal ca deja am avut primul vin fiert pe anul asta, inca din octombrie? Si cum circula vestea ca iarna asta o sa fie cea mai grea si bla bla… Pai incepe de acum? Se grabeste undeva? Si ninsori din noiembrie? Nu, multumesc, dupa ce ca schimb prefixu’ si imi fac inscrierea pe lista oamenilor cu riduri, numai ninsorile mai lipseau.

Si cand e frig, circulatia incetineste, oamenii amortesc, sunt din ce in ce mai inactivi; letargie, pierderea chefului de miscare si a chefului in general. Nimic nu se misca, oamenii uita usor-usor sa mai zambeasca, Bucurestiul oricum ma dezamagise, iar pe frig e at its worst… Vreau lumina aia de toamna, vreau culorile, vreau un pic de ceata, 2-3 picuri de ploaie, da’ atat. Nu cred ca pot sa rezist daca eu m-am intors brusc in Bucuresti si nu-mi vine sa ies din casa, pentru ca trebuie sa ies, trebuie sa ma misc, vreau sa vad cat mai multe, vreau sa ma bucur de centrul vechi si de partile bune din Bucuresti, dar le vreau pe vremea aia de toamna. Vreau sa pot iesi noaptea sa ma plimb, sa vad luminile mele pe bulevarde, fara sa-mi fie teama ca ma intorc acasa tzurtzure. Si nu vreau sa-i fi cazut deja frunzele copacului din fata ferestrei mele, pentru ca nu ma simt inca pregatita sa vad niste crengi negre, goale si un cer alburiu si intotdeauna innorat pentru urmatoarele luni.

Si anotimpul meu preferat e toamna, vreau sa ma bucur de ea. Dati-mi toamna inapoi!

Change in the air

It actually feels like the good wave is here. The fun is fun again, not some period of time in which I have to fake smile so that everyone believes I’m ok.

Multumim, FCRP, pentru partyul organizat, unde ne-am strans aproape jumatate din sectia de psiho si unde am dansat ca nebunii ore intregi si am dat si din cap si am facut poze si am baut si am ras si am facut rost de tigari moca.

Regretele ar fi ca am consumat un singur metru de tequila, ceea ce e usor dezamagitor. Ca rochia mea scurta si neagra se ridica, ceea ce nu am aflat decat foarte tarziu, dupa ce majoritatea colegilor aflasera deja. Asa ca as putea spune ca multi dintre colegii mei m-au cunoscut foarte bine, in detaliu chiar… Dar fain la toata chestia asta e ca nu conteaza, nimeni nu si-a mai amintit a doua zi altceva decat ca ne-am distrat. Si stiti ce e mai tare decat asta? Faptul ca vrem sa iesim in continuare. Cat mai multi.

Pe mine ma surprinde asta si mi se pare o chestie noua pentru ca n-am avut parte de asa ceva in liceu. Eu n-am avut liceu ca altii, sa povestesc nepotilor de nazbatiile din perioada aia cica „de aur”. Noi n-am iesit nicaieri juma de clasa, n-am fost atat de entuziasmati sa ne distram impreuna, n-am baut cu mai mult de 10 colegi… Hell, noi nici nu ne vorbeam! La noi era penitenciar ziua si seara manastire. Toti acasa, in liniste. Ah, si se pare ca blestemele mele au ajuns liceul… Acum nu mai e colegiu national, e liceu teoretic. Si apoi mi-am dat seama ca blestemele mele n-au fost deloc gandite. Adica peste ani si ani, cand m-o intreba cineva ce liceu am terminat si o sa le spun ca Eminescu, reactia o sa fie ceva de genu’: aaa, liceu’ ala teoretic, nasol (asta daca o sa mai fie liceu teoretic si nu ajunge scoala agrara)… Bai, pe vremea mea era colegiu, da!?

Si acum ma uit pe fereastra. Stiti, cred ca nu mai vreau perdele sau ceva de genu’. N-are rost. Sunt dependenta de cer, de cum arata ramurile copacului din curte, proiectate pe un cer cat mai senin, de zidul de caramida din fata. Si ieri de dimineata am avut o surpriza. Stiti cum e cand va treziti asa brusc si nu stiti de ce si nu stiti ce aveti pe fata si va ia cateva secunde bune inainte sa va dati seama ca este o minunata raza de soare? Sa tot ai dimineti de-astea, dupa iarna care a fost…

Mi se pare ciudat, dar speram sa ma schimb ca sa ma regasesc. Sau speram doar sa ma recompun intr-o persoana noua de care sa imi placa si in pielea careia imi place sa fiu. Ca, vorba aia, daca nu-ti place tie de tine, cum sa-i placa altcuiva? Ei, uite ca de data asta s-a intamplat invers. Eu nu ma suport, dar altii da. Fix asa, broken, antisocial, with my green hair and weird stuff. Si mno, presupun ca nu poti sa scapi de tot trecutul. Il cari dupa tine, indiferent cate noi inceputuri ai avea. Situatia se schimba cand il accepti, cand inveti din el. Finaluri, inceputuri, schimbari, astea au loc mereu. Si din ele trebuie sa iei ce e mai bun, sa-ti pui un zambet cat mai sincer si sa o iei la pas in bataia noilor raze de soare.

As a new line, when life gives you lemons, go find some tequila.

Despre vreme

Ninge iar. Pentru a nu stiu cata oara (a treia, probabil, daca nu am pierdut sirul). Asta dupa ce in ultimul timp, se facuse frumos. Ba chiar, probabil ca ai renuntat la cojocul ala pe care il tot tarai dupa tine de la prima ninsoare si ai pus pe tine o jacheta cu un aer primavaratic. Dupa care ninge din nou. Si iti bagi picioarele in toate sperantele tale de primavara, te duci acasa, iti pui un film si te apuci iar de baut ceai fierbinte. Si incepi sa te gandesti ca iarna asta n-o sa se termine niciodata, ca ai uitat deja cum arata o nenorocita de raza de soare si cum se simte caldura pe pielea ta. Si apoi iti spui: rahat, ninge, dar a mai nins si pana acu’ si mai rau de atat nu poate sa fie. Ei bine, te-ai inselat. Pentru ca tocmai s-a facut mai rau. Lume, va prezint Lapovita. Ploaie si zapada peste un strat mare de zapada. Care o sa inghete, ca nu e tocmai vreme de plaja afara. Enjoy.

%d blogeri au apreciat asta: