Fuga

La un moment dat decizi sa o iei la fuga, din casa ta, din lumea ta, din viata ta. Si fugi, si fugi, si umbli prin locuri noi, cunosti oameni, ai impresia ca ti s-a schimbat viata, ca lucrurile rele care te deranjau au disparut subit. Asa ca iti gasesti refugiu in toata fuga asta, ca ti se pare ca indepartezi in modul asta tot ce e rau. Si dupa o vreme, cand te simti un om nou, capabil sa o ia de la capat, te intorci acasa. Si o vreme experientele tale te ajuta, esti mai linistit, viata ta iti merge mai bine si consideri ca ai trecut peste tot. Dar pentru ca fuga nu inseamna rezolvarea problemelor, ele apar la loc, uneori cand nu te astepti, cand iti e tie mai bine. Si pentru ca ai invatat ca in situatia asta, greul trece daca fugi, pleci iar. Eventual in aceleasi locuri, de parca ai respecta un ritual magic ce nu poate da gres. Si repeti chestia asta de fiecare data cand ti se intampla ceva.

Si, la un moment dat, pleci, ajungi intr-unul din locurile magice si… nimic. Nu mai simti eliberarea aia la care te astepti. Nu mai simti nimic. Esti doar intr-un alt loc de pe pamantul asta, lipsit de orice incarcatura. Fugi mai departe, poate a mai ramas o urma de magie in alt loc. Nimic, nici acolo, nici in urmatorul. Si atunci ti se face brusc dor de casa, iti faci curaj si te intorci. Te astepti sa gasesti linistea acasa, ca asa ar trebui sa fie, home sweet home. Atata doar ca aici sunt fix lucrurile de care fugeai. Si, pana la urma, realizezi ca nu-ti gasesti refugiu in nimic, te-ai saturat de oameni noi, de oameni vechi, de alcool in sange, de nopti pierdute si de tot.

Si ai un moment in care iti dai seama…  Tu vroiai sa te regasesti pe tine, tu vroiai un echilibru in interiorul tau, unul care sa se oglindeasca si in exterior, ca e jale peste tot. Tie iti era dor de tine. Si da, ai fost tot timpul acolo si nici macar nu te-ai vazut.